Ce afecțiuni se ascund în spatele durerii de stomac de după masă. Când trebuie mers la medic

Durerea de stomac poate să fie simptomul unor tulburări digestive care necesită tratament. Care sunt situațiile în care nu trebuie neglijată prezentarea la...
Durerea postprandială, durerea în partea superioară a stomacului după ce mâncați, poate ajunge până în zona coastelor și variază de la senzația de plenitudine, prea plin, până la o strângere semnificativă a stomacului.
Experimentarea durerii postprandiale din când în când în când nu trebuie să reprezinte o preocupare, însă când aceasta are o frecvență mai mare este important să faceți un consult medical, deoarece ar putea fi un simptom al mai multor tulburări digestive care necesită tratament de specialitate.
Durerea postprandială, cauze comune
Durerea de stomac după ce mâncați poate fi cauzată de mâncatul excesiv dar și de inflamare a pancreasului, astfel, este important să fiți atenți la orice semn pe care corpul vi-l transmite.
Mâncatul în exces sau repede
În vremurile actuale, când parcă nu mai avem timp să ne așezăm la masă și să mâncăm în tihnă, mulți dintre noi înfulecă aproape toată mâncarea dintr-o înghițitură.
Stomacul are o mărime medie de 1-2 căni de mâncare, iar cei mai mulți experimentează mâncatul în exces, mai ales dacă respectiva masă este și singura din timpul unei zile.
Astfel, musculatura stomacului face eforturi pentru a se extinde să îi încapă întreaga cantitate de mâncare, motiv pentru care apare durerea la nivelul acestuia, notează Very Well Health.
De asemenea, mâncatul în viteză vine la pachet cu o cantitate mare de aer, ceea de duce la balonare și gaze, o altă cauză pentru durerile stomacale.
De altfel, mâncatul în exces și în viteză sunt principalii factori declanșatori ai durerii de stomac ce apare imediat după masă.
Experții susțin că mâncarea trebuie mestecată între 32 și 40 de ori în funcție de densitatea sa, pentru a se putea descompune mai bine și a intra în circuitul digestiv, arată Healthline.
Cu un asemenea număr de mestecări, un lucru foarte important este cel privind cantitatea de mâncare, căci poate din plictiseală nu vă veți mai înfrupta cu farfurii pline, ci vă veți rezuma la strictul necesar.
În plus, astfel veți reduce și din riscul de balonare, arsuri stomacale, crampe sau greață.
Indigestia
Durerea de la mijlocul abdomenului superior este durerea epigastrică sau dispepsie și este cunoscută și ca indigestie.
Dispepsia poate provoca:
- senzația de sațietate chiar de la începutul mesei
- balonare
- greață.
Sunt șanse mari să aveți aceste simptome dacă:
- beți prea mută cafea sau prea mult alcool
- mâncați prea repede sau prea mult
- dieta este bogată în alimente grase, picante sau acide
- sunteți stresat
- fumați.
Deși nu toți cei care suferă de indigestie au o afecțiune de bază, aproximativ 20% până la 30% dintre ei o fac și nu știu acest lucru. astfel că este important să consultați un medic.
Dacă indigestia dumneavoastră este cronică și nu se poate găsi o cauză specifică, este posibil să aveți ceea ce se numește dispepsie funcțională.
Acest lucru înseamnă că nu există o problemă structurală clară sau o boală, dar tractul digestiv nu funcționează normal, cauzând simptome continue.
Intoleranța alimentară și alergiile la mâncare
De multe ori se creează confuzie între intoleranța alimentară, cum este cea la gluten sau lactoză, cu alergiile la mâncare, iar acest lucru este dat de faptul că ambele condiții medicale au simptome similare, precum crampele stomacale, diareea sau vărsăturile.
Intoleranța la mâncare este cauzată de incapacitatea corpului de a digera anumite ingrediente, cum este enzima lactază care cauzează intoleranța la lactoză. În acest caz, consumul de porții foarte mici poate să ajute la prevenirea durerilor abdominale.
Persoanele care suferă de alergie la mâncare trebuie să le evite, cu desăvârșire, ca urmare a răspunsului anormal pe care organismul îl are în cazul acestora și care pot pune viața în pericol.
Cele mai comune alergii alimentare sunt cele la ouă, lapte, alune, fructe de mare sau grâu.
Boala refluxului gastro-esofagian
Boala refluxului gastro-esofagian este p condiție medicală în care acidul gastric trece din stomac spre esofag și cauzează senzația de arsură stomacală, durere la înghițire și un gust acid sau de mâncare nedigerată.
Sindromul intestinului iritabil
Sindromul intestinului iritabil este o condiție medicală ce duce la dureri persistente de stomac. De altfel, trei dintre cele mai frecvente tipuri de sindrom al intestinului iritabil implică și disconfortul abdominal împreună cu un alt simptom: diareea, constipația și alternanța de scaune moi și constipație.
Calculi biliari
Calculii biliari sunt depozite mici, dure, asemănătoare cristalelor, care se pot forma în vezica biliară sau în canalele biliare.
Aceștia pot apărea atunci când există prea mult colesterol în bilă, când funcționarea anormală a vezicii biliare sau din alte cauze.
Calculii biliari provoacă uneori dureri după ce mănânci, mai ales dacă o masă a fost mare sau bogată în grăsimi.
Unele persoane se pot confrunta cu astfel de dureri la nivelul vezicii biliare chiar și cu stomacul gol, situație în care durerea, numită uneori colică biliară, îi trezește din somn, lucru care va avea impact și asupra calității vieți de zi cu zi, căci o noapte cu somn de proastă calitate se răsfrânge asupra vieții cotidiene.
Pancreatită
Pancreatita poate provoca dureri după ce mănânci. Aceasta începe adesea în partea superioară a abdomenului și se răspândește în jurul spatelui.
Este posibil să aveți, de asemenea, greață și vărsături - două simptome relevante ale pancreatitei și care se pot separa de alte cauze ale durerii de stomac de după masă.
Ulcer peptic
Ulcerele peptice sunt leziuni la nivelul mucoase stomacului sau a duodenului. Aceste ulcere pot provoca dureri care ”lovesc” oriunde între stern și buric. Durerea în mod specific după ce mănânci înseamnă, de obicei, un ulcer gastric sau unul care se situează în stomac.
-
Ce să faci imediat și ce să NU faci dacă simți miros de gaz în casă17.10.2025, 18:58
-
-
-
Ficatul tău are nevoie de el: ceaiul care îl curăță de grăsime17.10.2025, 17:08
-
Cum poate dieta mediteraneană să ajute în gestionarea bolii inflamatorii intestinale. Reducerea inflamației intestinale printr-o alimentație corectă
HMB, suplimentul pentru tratarea cirozei. Îmbunătățește viața pacienților cu ciroză
Acest supliment alimentar ar putea ajuta la repararea ficatului, iar beneficiile sunt importante.
Medicamentul care îți distruge ficatul. Medicii, avertisment
Medicamentul care îți distruge ficatul. Medicii au lansat un avertisment.
Superalimente pentru detoxifierea ficatului. Cum previi boala ficatului gras non-alcoolic
Acestea sunt cele mai bune alimente care îți curăță ficatul. Previn și boala ficatului gras non-alcoolic.
Infecția comună care duce la cancer. Milioane de oameni, în pericol
Cancerul hepatic, mortalitate ridicată. Stilul de viață, factor decisiv
Acest tip de cancer, extrem de comun, ucide într-un ritm alert. Medicii avertizează că numărul deceselor s-a dublat în ultimii 20 de ani.
Alimentele care ar putea preveni cancerul. Carnea, în prim-plan
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
5 alimente care te balonează cel mai tare
Cancerul pancreatic, subdiagnosticat. Simptomele la care să fii atent
Acest tip de cancer, denumit și cancerul tăcut, este deseori diagnosticat greșit.
Un simptom frecvent după masă poate semnala risc crescut de cancer mortal
Balonarea, semn al bolii celiace. Când să mergi la medic
Povestea femeii care a fost diagnosticată cu cancer în stadiul 4. Semnele ignorate care au dus la răspândirea cancerului
Cât de periculoși sunt polipii de pe colon. Dr. Gabriela Lamatic: Nu resimte durere
Chisturile pancreatice, ce sunt și când devin canceroase. Prof. dr. Cristian Gheorghe: Criterii de risc: durerea, icterul, markerii tumorali
Ce sunt chisturile pancreatice. Când devin acestea canceroase și de ce mortalitatea pacienților este ridicată.
Studiu: Eficiența combinată a simvastatinei și rifaximinei în tratarea cirozei hepatice severe
Herniile abdominale: când trebuie operate și care sunt metodele actuale
Tulpina emergentă de E.coli non-O157, posibil factor declanșator al cancerului colorectal la adulții tineri
Acest aliment sănătos duce la CANCER. Medicii au constatat o explozie a cazurilor de cancer, iar acest aliment este incriminat.
Cancerul colorectal în rândul tinerilor, semnele care pot salva vieți. Detaliile care nu trebuie ignorate
Cancerul colorectal lovește tot mai mulți tineri sub 50 de ani, iar simptomele timpurii pot fi fatale dacă sunt ignorate.
Fierul din carnea roșie, factor declanșator al cancerului colorectal
Acest aliment considerat sănătos duce, de fapt, la declanșarea cancerului.