Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2019”, 8-12 mai
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2019” va avea loc între 8 și 12 mai la Galați. La această ediție, interdisciplinaritatea în psihiatrie este principala...
A III-a ediție a Conferinței Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2019" va avea loc între 8 și 12 mai. Ca și la edițiile precedente, la acest important eveniment medical vor participa medici psihiatri din țară și străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, sociologi, filosofi, asistenți medicali, dar și specialiști din alte domenii de activitate. Scopul acestei conferințe este de a veni în sprijinul programelor de sănătate mintală din România, având în vedere cifrele alarmante care arată creșterea incidenței tulburărilor psihice.
„Pentru că psihiatria este o disciplină care interferează cu aproape toate specialitățile medicinei. Este o specialitate a medicinei care, alături de psihologie, explorează complexitatea fascinantă a minții umane atât în partea sa luminoasă, cât și în zona ei tenebroasă. Psihiatria este zona în care medicul și pacientul lucrează împreună pentru ca întrebările să-și primească răspunsurile, iar problemele să-și găsească soluțiile. Tocmai de aceea, și la ediția din 2019, interdisciplinaritatea în psihiatrie este principala temă, fiind în concordanță cu trendul mondial al cercetării din acest domeniu", a declarat Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru, președintele conferinței.
Evenimentul este organizat de Universitatea Dunărea de Jos- Facultatea de Medicină și Farmacie, în parteneriat cu Academia Română și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna" Galați.
Ce sesiuni vor fi organizate
„Cyberbullying în adolescență. Consecințe și abordări terapeutice" este o temă de actualitate care va fi dezbătută în cadrul Secțiunii de Psihologie.
Având în vedere tendințele actuale privind imaginea de sine promovată în societate, „Frumusețea distructivă – Bulimia. Distorsiunile cognitive în tulburările de comportament alimentar" este un alt subiect al conferinței.
Prof. Dr. Diana Bulgaru Iliescu va prezenta tema „Actualități în psihiatria medico-legală", problematică tot mai frecventă odată cu creșterea delicvenței.
În secțiunea de Sociologie, Prof. Dr. Antonio Sandu va aborda subiectul „Practica Mindfulness și meditaţia în consilierea filosofică".
Prof. Dr. Roxana Chiriță va prezenta „Valențele interdisciplinare ale sindroamelor rare în psihiatrie".
Prof. Dr. Florin Verza aduce în discuție „Relația dintre formele comunicării și structurile bazale ale personalității în performarea academică".
În secțiunea dedicată psihologiei, psihologul Aurel Lefter va arăta cum se efectuează „Evaluarea psihologică clinică în context judiciar", în timp ce Prof. Dr. Ion Dafinoiu ne va arăta cum se realizează „Managementul psihologic al durerii", iar psiholog Liliana Luca va pune în lumină „Stigma personalului medical în asistența medicală psihiatrică".
De asemenea, Prof. Dr. Mirela Manea va prezenta actualități despre „Anxietatea - opțiuni terapeutice de la trecut la prezent".
În cadrul noii secțiuni de Filosofie, Antropologie, Prof. Dr. Dan Simbotin va prezenta subiectul „Interdisciplinaritate, Multidisciplinaritate, Transdisciplinaritate. Limite ale teoriilor privind unitatea științei", iar Prof. Dr. Mendo Castro Henriques va vorbi despre „Consciousness - a dialogical presentation".
Două subiecte deosebit de interesante sunt „Placebo and Nocebo", prezentare realizată de Prof. Dr. Michael Davidson, și „Criminalii în serie – Categorii psihopatologice", o temă ce va fi prezentată de Prof. Dr. Călin Scripcaru.
Acest eveniment va fi creditat cu: credite de Educație Medicală Continuă (EMC) de către Colegiul Medicilor din România; credite Educație Farmaceutică Continuă (EFC) - de către Colegiul Farmaciștilor din România; credite de Educație Continuă - de către Colegiul Psihologilor din România; credite Educație Medicală Continuă (EMC) - de către Ordinul Asistenţilor Medicali Geneneralişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Medici de prestigiu din Europa și SUA
Și anul acesta, pe lângă personalitățile medicinei românești, vor participa specialiști din SUA, Italia, Portugalia, Serbia, Republica Moldova, fiind reprezentate șase universități de prestigiu din străinătate.
Din acest motiv, pe lângă sesiunile consacrate, a fost necesară înființarea unor sesiuni noi, printre care: Filosofie, Antropologie, Psihiatrie; Interferențele inteligentei artificiale cu tulburările psihiatrice moderne – secțiune prezidată de informatician lector universitar Bogdan Pătruț, Psihiatrie medico-legală etc.
În cadrul conferinţei se vor desfăşura cursuri, work-shop-uri, comunicări orale şi sesiuni poster, organizate la sediul Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi, Sala Senatului, parter, Strada Domnească nr. 47. De asemenea, cu ocazia acestui eveniment va avea loc o lansare de carte – „Fundamente etice în domeniul intervențiilor psihosociale" de Cornelia Margareta Gășpărel.
Înscrieri se pot face AICI.
Medicamentele pentru diabet pot ajuta la reducerea dependenței de alcool. Ce spun cercetările medicale
Tulburarea care trece neobservată la fetițe: diferența dintre ADHD și AuDHD
Perimenopauza, riscuri psihice. Tulburarea bipolară și depresia majoră, asociate cu perimenopauza
Etapa premergătoare menopauzei poate afecta grav psihicul femeilor.
De ce este dificil să menții un stil de viață sănătos? Construirea obiceiurilor sănătoase nu trebuie să fie o luptă cu tine însuți
EXCLUSIV Depresia, boală a dezechilibrelor cerebrale. Prof. dr. Adela Magdalena Ciobanu: Poate duce până la cancer
Diferența uriașă din creierul psihopaților, descoperită la RMN. Ce au văzut cercetătorii
Semnele că ai tulburare de alimentație. Nu le ignora! Legătura ascunsă cu sănătatea mintală
Ce este serotonina și care este impactul ei asupra stării de spirit. Diferența dintre dopamină și serotonină
Tulburarea de anxietate socială: cauze, simptome și opțiuni de tratament. Care sunt factorii declanșatori pentru această afecțiune
Simptomele dopaminei scăzute. Afectează mai mult decât sănătatea mintală
Schimbările mici din rutina zilnică ce pot ameliora depresia. Sănătatea mintală îmbunătățită de somn, soare și exerciții fizice
Depresia afectează milioane de oameni la nivel global, iar schimbările simple în stilul de viață pot sprijini gestionarea acestei afecțiuni.
EXCLUSIV Cât de frecventă este bipolaritatea. Dr. Gabriel Diaconu: La fel ca schizofrenia
Cât de frecventă este bipolaritatea și cum ne afectează.
Sindromul Angelman: o tulburare genetică rară, dificil de diagnosticat. Cauze, simptome și tratament
EXCLUSIV Impactul reclamelor din mediul online. Simona Trifu: I s-a încălcat spațiul personal. Are o structură paranoidă
EXCLUSIV Mituri și concepții greșite despre terapie. Ecaterina Bănică: Trăim într-o societate care are încă o mentalitate mecanicistă asupra omului
Explorează miturile și adevărurile din spatele psihoterapiei moderne pentru sănătatea mintală.
Neurodivergența ca resursă valorosă la locul de muncă. Cum să înțelegi și să valorifici abilitățile neurodivergenților
A avea un scop în viață reduce riscul de demență cu 28%
Studiu Stanford identifică șase subtipuri de depresie majoră. Care sunt și cum modifică tratamentul
Delirul somatic și realitatea distorsionată: semnale de alarmă și soluții. Efectele sale asupra sănătății psihice și fizice
Mindfulness: o alternativă la medicamentele pentru anxietate. Practicile de mindfulness oferă o soluție naturală fără efecte adverse
Acest test îți spune dacă faci Alzheimer. Ai curaj să vezi rezultatul?
Therabot, terapeutul AI care tratează anxietatea și depresia. Are rezultate promițătoare
Depresia te îmbătrânește mai repede. Cercetătorii dezvăluie o creștere de 30% a riscurilor pentru sănătate
Acest lucru ne îmbătrânește prematur. Accelerează degradarea întregului organism. În plus, duce la apariția bolilor cronice.
