Convulsiile febrile, ce sunt și ce boli se pot ascunde. Când devine o urgență medicală
Ce sunt convulsiile febrile și ce boli se pot ascunde în spatele acestora. Este importantă prezentarea de urgență la medic.
Convulsiile febrile la copii sunt manifestări care apar în mod frecvent la copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 5 ani, când temperatura crește brusc. Convulsiile febrile au o incidență maximă între 1 an și un an și jumătate.
Febra, în sine nu este o boală, ci este modul natural al corpului de a răspunde la infecții, leziuni sau inflamații. Febra se împarte pe trei grade: moderată (37,5 - 38,5 grade Celsius), mare (38,5 - 39.4) și foarte mare (39,5 și peste).
Dr. Mihaela Niță, medic pediatru, a explicat care sunt semnele ce indică un episod de convulsie febrilă, dar și când aceasta trebuie să îi alarmeze pe părinți.
”Părintele observă copilul care nu mai este prezent, își plafonează privirea, își contract și mâinile, și picioarele, și pot să apară niște mișcări repetitive ca un tremur, ce pot să dureze câteva secunde, chiar câteva minute”, a declarat dr. Mihaela Niță, medic pediatru, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Convulsiile febrile, cauze
Convulsiile febrile pot să apară ca urmare a febrei, după vaccinare, în special cea de la vârsta de 2 luni, dar și a febrei care însoțește infecțiile bacteriene sau virale.
Printre acestea se numără:
-infecția cu herpesvirusul uman 6, cel care cauzează roseola infantum
- istoricul familial de convulsii febrile, care poate crește riscul ca micuții să mai prezinte astfel de episoade și în perioada primei copilării, potrivit Mayo Clinic.
Convulsiile febrile, diagnostic și tratament
Potrivit medicului, în cazul în care copilul prezintă semne de convulsie febrilă, primul pas pe care părinții trebuie să îl facă este acela de a încerca să îi scadă temperatura, cât mai repede, apoi să se prezinte cu cel mic la Camera de Gardă, unde va fi consultat în Urgență, cât mai repede. Prezentarea la medic este importantă și pentru a se exclude alte cauze posibile ale unor astfel de episoade, cum ar fi manifestările epileptice în context febril sau chiar meningita.
”La momentul consultului respectiv se va stabili diagnosticul de convulsie febrilă. Pentru următoarele episoade febrile pe care copilul le va avea, tratamentul va fi mult mai rapid și mult mai eficient, încât temperatura să nu mai aibă creșteri foarte bruște.
În cazul în care, la Camera de Gardă, diagnosticul de convulsii febrile impune și administrarea unui alt tratament prescris de medicul specialist, un tratament anticonvulsivant, este foarte important ca părintele să îl aibă în trusa de medicamente a copilului și să îl administreze în situațiile în care i-au fost explicate”, a mai spus medicul, subliniind că în cazul în care copilul are diagnostic de convulsii febrile, ”coeficientul de inteligență, creșterea și dezvoltarea copilului sunt absolut normale. Boala nu influențează modul în care copilul se dezvoltă”.
Convulsiile febrile, risc de reapariție
Convulsiile febrile pot să se repete dacă există antecedente în familie, un părinte sau un frate care să fi avut astfel de episoade.
De asemenea, un risc în reapariția convulsiilor febrile este dat de vârsta mică a copilului, sub 15 luni, dar și dacă acesta face în mod frecvent febră sau a trecut un timp foarte scurt de la debutul febrei până la episodul convulsiei.
VRS: ce este, simptome și prevenție. Nou-născuții prematuri, cei mai vulnerabili în fața infecțiilor acute ale tractului respirator determinate de VSR
Știai că 1 din 10 nou-născuți din România este prematur? Ce este VRS, ce simptome are și cum se transmite.
Dar că peste 60% din infecțiile acute ale tractului respirator la sugari sunt determinate de Virusul Sincițial Respirator (VSR)?
Astăzi, 17 noiembrie, este Ziua Mondială a Prematurității - o zi importantă care îşi propune să crească gradul de conştientizare în jurul impactului naşterii premature şi al impactului pe care îl poate avea asupra nou−născuţilor prematuri din România, a părinţilor şi tuturor celor implicaţi.
Copiii născuți prematur sunt cei mai vulnerabili în fața VSR, în special în sezonul toamnă-iarnă
Peste 60% din infecţiile respiratorii sunt determinate de Virusul sinciţial respirator (VSR). Acesta reprezintă cea mai frecventă etiologie virală care determină infecţii acute respiratorii la copii la nivel mondial. Aproximativ 90% dintre copii se infectează cu VSR în primii 2 ani de viaţă.
”Un copil trece, în medie, prin 8-10 infecții respiratorii în an. Să reținem faptul că marea majoritate a infecțiilor sunt virale. Dintre acestea, cele mai frecvent întâlnite virusuri sunt: virusul sincițial respirator, care este cauza a peste 60-70% din infecțiile copilului mic sub cinci ani, urmat apoi de rinovirusuri, virusurile gripale și paragripale, pe care le întâlnim în mod obișnuit în sezonul rece. Virusul VSR este extrem de întâlnit din septembrie-octombrie și până în aprilie-mai. Este o perioadă destul de îndelungată comparativ cu virusul gripal, care începe un pic mai târziu și dispare destul de repede la începutul primăverii” spune dr Irina Costache, medic primar pediatru. Citește mai departe AICI.
-
Mersul pe jos nu este suficient? Adevărul pe care puțini îl știu05.04.2026, 14:00
-
Secretul relaxării imediate. Cum să reduci stresul cu un obiect rece05.04.2026, 13:00
-
-
Cum se depozitează corect citricele05.04.2026, 11:00
-
Șocant: sute de ore pe an în care nu mai poți ieși în siguranță din casă05.04.2026, 10:03
Primele semne ale oboselii psihice și cum să le depășim. Ecaterina Bănică: Toată această simptomatologie arată că o serie de valori sunt greșite. Ai nevoie sa le schimbi
Căldura duce la nașteri premature și malformații. Schimbările climatice cresc riscurile legate de sarcină
EXCLUSIV "Când tatăl meu a aflat că merg la psihiatru, a fost revoltat: Ce să caute fiica lui acolo?! Ce, e nebună?! Numai nebunii merg la psihiatru!"
"Sindromul cuibului gol" sau cum sunt afectate mamele după plecarea copiilor de acasă. Lovitură emoțională și sfârșitul perioadei de "mamă"
Consumul de peşte, corelat cu o personalitate mai sociabilă și mai empatică la copii
Copilul tău mănâncă pește? Un nou studiu arată că micuții care nu consumă pește au această problemă!
Tipuri de bullying: când cuvintele dor mai mult decât loviturile. Ce trebuie să știi. Diferența dintre bullying-ul fizic, verbal, emoțional și cyberbullying
Tipurile de bullying și efectele lor pe termen lung. Diferența între bullying-ul fizic, verbal, emoțional și cyberbullying.
Care sunt zilele fertile la femei? Multe greșesc cu testul în față
Aproape 60% dintre adolescente nu-şi monitorizează sarcina sau o fac abia în ultimul trimestru. Medic: Vorbim de copii care aduc pe lume copii
EXCLUSIV "Aceste vremuri pot fi prilej pentru familii de a se apropia!" Irina Bodnariu: Redescoperim valoarea familiei și poate învățăm să îi alocăm locul cuvenit
Un bebeluș în vârstă de o lună, în stop cardio-respirator, a murit. Părinții au spus că ar fi fost constipat
EXCLUSIV Cancerul de col uterin, prevenție. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Provoacă 350.000 de decese. Sunt prevenibile
EXCLUSIV Boala extrem de contagioasă. Care este primul semn. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Are o transmitere respiratorie, inclusiv contactul cu câini și pisici
Această boală este extrem de contagioasă. Se transmite pe calea aerului, și chiar, și de la câini și pisici.
EXCLUSIV Cum recunoști un atac de panică. Cele 13 semne pe care mulți le ignoră
Ce este un atac de panică și cum îl recunoști. Mulți oameni nu știu care sunt semnele, deși experimentează atacul de panică.
Fără TikTok și Instagram până la 15 ani! Decizia luată de Guvern
Un bebeluş a fost tratat printr-o terapie genică personalizată. E o premieră medicală
Premieră medicală: Un bebeluş american a fost tratat printr-o terapie genică personalizată.
România, pe locul 16 din 36 de țări în clasamentul privind bunăstarea copiilor. Ţările de Jos şi Danemarca, pe primele locuri
Care sunt simptomele rujeolei și cât timp durează vaccinul? Diferența dintre rujeolă și varicelă. Experții răspund la 6 întrebări cheie
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV Diferența simplă dintre anxietate si depresie. Cum recunoști cele două afecțiuni
Burnout, boala care îți mănâncă ani din viață. Daniela Simulescu: Oamenii ăștia nu mai au viață. Nu le ajunge nici măcar un an să se vindece cu adevărat
"Ce am învățat eu la terapie e că nu suntem stăpânii lumii, nu suntem perfecți. Suntem destul de vulnerabili, câteodată greșim".
De ce unii oameni nu se bucură de reușite. Ce urme lasă: „după râs vine plâns” și „nu te bucura prea tare, nu durează”: Sindromul perfecționitului nefericit
EXCLUSIV Diferența dintre infarct și atac de panică. Semnul simplu care le deosebește
Diferențele dintre atacul de panică și infarct. Cum le recunoaștem și cum acționăm corect.
