Pacienții infectați cu coronavirus care nu au supraviețuit spitalizării pentru boala COVID-19 în Wuhan, orașul de unde a izbucnit pandemia, aveau o mai mare probabilitate să fie în vârstă, să aibă comorbidități și un grad ridicat de D-dimeri (considerați markeri ai stării de hipercoagulabilitate și ai fibrinolizei endogene; niveluri crescute apar la pacienții cu tromboze), conform unui studiu care examinează factorii de risc asociați cu decesul în rândul adulților spitalizați cu COVID-19.
Afecțiunile cu risc mare de deces
„Vârsta mai înaintată, semnele de sepsis la internare, bolile subiacente, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul, precum și utilizarea prelungită a ventilației noninvazive, au fost factori importanți în decesul acestor pacienți", a spus coautorul dr Zhibo Liu, într-un comunicat de presă. „Coagularea anormală a sângelui a făcut parte și ea din tabloul clinic".
Dr Fei Zhou, de la Academia Chineză de Științe Medicale și colegii săi, au efectuat un studiu de cohortă retrospectivă, observațională, multicentrică, pe 191 de pacienți, dintre care 137 au fost externați și 54 dintre ei au murit în spital.
Studiul, publicat online în The Lancet (link studiu) la începutul lunii, a inclus pacienți adulți cu COVID-19 confirmat de laborator de la Spitalul Jinyintan și Spitalul Pneumologic din Wuhan, care au fost externați sau au murit până la 31 ianuarie 2020. Pacienții grav bolnavi din provincie au fost transferați în aceste spitale până la 1 februarie.
Cercetătorii au comparat datele demografice, clinice, de tratament și de laborator din registrele medicale electronice între supraviețuitori și cei care au cedat bolii. Analiza a presupus, de asemenea, testarea de probe pentru ARN viral.
În total, 91 (48%) din cei 191 de pacienți au avut comorbidități. Cea mai frecventă afecțiune prezentă a fost hipertensiunea (30%), urmată de diabetul zaharat (19%) și de boala coronariană (8%).
Riscul de a muri în spital au crescut odată cu vârsta (rata proporțională 1,10, 95% interval de încredere [CI], 1,03 - 1,17, creștere anuală a vârstei), cu Scorul secvențial de evaluare a eșecului de organ (SOFA) mai mare (5,65, 2,61 - 12,23; P
Scorul SOFA a fost numită anterior „scorul de evaluare a eșecului organelor legate de sepsis" și evaluează rata de eșec a organului în unitățile de terapie intensivă. D-dimerul crescut indică un risc crescut de coagulare anormală a sângelui, cum ar fi tromboza venoasă profundă.
Cei care au decedat, în comparație cu supraviețuitorii, au avut frecvențe mai mari de insuficiență respiratorie (98% față de 36%), sepsis (100%, vs 42%) și infecții secundare (50% față de 1%).
Vârsta medie a supraviețuitorilor a fost de 52 de ani, comparativ cu 69 de ani pentru cei care au murit. Dr Liu a menționat, ca explicații pentru efectul de vârstă, slăbirea sistemului imunitar și creșterea inflamației, ceea ce dăunează organelor și, de asemenea, favorizează replicarea virală.
Persistența febrei și vărsarea virală
Din momentul simptomelor inițiale, timpul mediu pentru externarea din spital a fost de 22 de zile. Timpul mediu până la deces a fost de 18,5 zile.
Febra a persistat în medie 12 zile în rândul tuturor pacienților, iar tusea a persistat o perioadă mediană de 19 zile; 45% dintre supraviețuitori încă tușeau la externare. La supraviețuitori, problemele de respirație s-au îmbunătățit după 13 zile, dar au persistat până la moarte la cei care au decedat.
Vărsarea virală (eng: viral shedding; cât timp un pacient elimină virusul, n.r.) a persistat pentru o durată mediană de 20 de zile la supraviețuitori, variind între 8 și 37 de zile. Virusul (noul coronavirus SARS-CoV-2) a fost detectabil la cei care au clacat în fața bolii până la deces. Tratamentul antiviral nu a redus vărsarea virală.
Dar datele legate de vărsarea virală vin cu o avertizare de a autorii studiului. „Vărsarea virală extinsă notată în studiul nostru are implicații importante pentru luarea deciziilor în privința precauțiilor de izolare și a tratamentului antiviral la pacienții cu infecție confirmată de COVID-19. Cu toate acestea, trebuie să fie clar că timpul de vărsare virală nu trebuie confundat cu alte îndrumări de auto-izolare pentru persoanele care ar putea fi expuse la COVID-19, dar care nu prezintă simptome, deoarece această îndrumare se bazează pe timpul de incubație a virusului", a explicat co-autorul principal dr Bin Cao.
„Vârsta mai înaintată, niveluri ridicate de D-dimer și scorul SOFA ridicat ar putea ajuta clinicienii să identifice, într-o etapă precoce, acei pacienți cu COVID-19 care au un prognostic slab. Vărsarea virală prelungită oferă rațiunea unei strategii de izolare a pacienților infectați și intervenții optime antivirale în viitor", concluzionează cercetătorii chinezi.
O limitare a interpretării rezultatelor studiului, arată autorii, este aceea că pacienții spitalizați nu reprezintă întreaga populație infectată. Oamenii de știință au atras atenția că „numărul de decese nu reflectă adevărata mortalitate a COVID-19". Ei au remarcat, de asemenea, că nu au avut suficient material genetic pentru a evalua cu exactitate durata vărsării virale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
