Radu Gănescu, COPAC: Cazul Săpoca nu e primul! Vinovații trebuie să plătească

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), prin vocea președintelui ei Radu Gănescu, atrage atenția că tragedia petrecută la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca nu e prima...
Reprezentanții Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România spune că au constatat încă o dată că siguranța pacienților și chiar viața pacienților este pusă în pericol în spitalele de psihiatrie din România.
„Din păcate, în cazul Spitalului Săpoca nu este prima dată când se întâmplă o astfel de tragedie. În 2002, nouă pacienți au fost incendiați de un alt pacient, iar Ministerul Sănătății anunța anchete care să stabilească vinovații... Peste 17 ani după, avem alte 5 victime și niciun vinovat... În acest context, solicităm Ministerului Sănătății, cât și autorităților competente să se facă publice în mod transparent cauzele profunde care au permis uciderea a 5 pacienți", se arată în comunicatul COPAC.
Știm cu certitudine că în spitalele din Romania nu există suficient personal calificat, suficientă pază și management profesional, dar când aceste efecte de sistem omoară pacienții în spitalele publice, atunci trebuie făcută curățenie generală, arată reprezentații organizației de pacienți.
E prea mult până și pentru o societate medievală!
De ce un pacient aflat în sevraj a fost internat într-o zonă liberă și în pat cu alt pacient, deși spitalul avea paturi libere? De ce nimeni nu se intereserază de siguranța și de sănătatea pacienților internați?, sunt doar două dintre întrebrile pe care pacienții le ridică în acest context.
„Să fii pacient în România, internat într-un spital public și să fi omorât fără ca nimeni să poată interveni este ceva abominabil, chiar și pentru o societate medievală. Demisia este egală cu zero în fața aparținătorilor, este mai mult o sfidare la inteligența oamenilor. Credem că este nevoie de personal suficient și calificat pentru problemele specifice unui spital de psihiatrie și fiecare trebuie să își asume și să răspundă pentru ceea ce face sau nu face", a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.
După o astfel de tragedie, ca organizație care reprezintă drepturile pacienților, COPAC solicită identificarea și pedepsirea vinovaților de la toate nivelele (personal și management).
„COPAC cere Ministerului Sănătățiiun plan de măsuri concrete de reformă pentru spitalele de psihiatrie. Credem că este momentul să fie analizate în mod realist și transparent cauzele și să se ia măsuri generale (nu doar pentru Spitalul Săpoca) care să înlăture în viitor posibilitatea unor asemenea tragedii", conchide documentul citat.
-
-
Vitaminele B pot încetini declinul cognitiv și preveni demența27.08.2025, 18:08
-
-
-
Cătălina Poiană: Agresiunea verbală şi fizică asupra personalului medical este inacceptabilă. Trebuie combătută
Stevia și bacteriile probiotice, potențial tratament pentru cancerul pancreatic
"Au reușit să mă țină în viață! Tratament polichimio, radio și 6 operații!" Monica Pop: Aici nu se mai moare de cancer. La mine e deja cronic și totuși sunt în viață!
Va urma o explozie de cancer de ficat! Milioane de oameni, diagnosticați
Metformin, medicamentul pentru diabet de tip 2, acționează și în creier
Remediul antic ce te scapă de sforăit. Nu te-ai aștepta la asta
Cum te-a făcut TikTok să crezi că ai ADHD. 94% dintre videoclipuri nu au nicio sursă credibilă
Ridică mâna dacă TikTok te-a făcut să crezi că ai ADHD. Care sunt simptomele ADHD și ce au descoperit cercetătorii pe platforma TikTok.
Veninul de albine a ucis 100% din celulele cancerului de sân în mai puțin de 60 de minute
Inteligența artificială detectează riscul ascuns de infarct și căderi
O simplă analiză de rutină îți poate arăta dacă riști un infarct, AVC sau o fractură gravă – și nimeni nu ți-a spus până acum!
Cancer de prostată agresiv: de ce NU trebuie să te bazezi doar pe biopsie
Lucian Paziuc (ASPPR): Sunt pacienţi abandonaţi de sistem în spitalele de psihiatrie, aruncaţi ca la un coş de gunoi
TriOx, testul care detectează cancerul în stadiile incipiente
Pacienții cardiaci au o nouă șansă la viață. Se face deja și în România. Victor Costache: Cel mai în vârstă pacient avea 96 de ani și e bine și acum
Au apărut 2 anotimpuri noi, fabricate de om. Cum se numesc și ce se întâmplă cu primăvara și iarna
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
De ce nu au efect medicamentele pentru diabet. Care este legătura cu vârsta pacientului
Listele de așteptare, barieră în accesul la tratamente. Levente Vass: Nu ar trebui să se întâmple
Îndulcitorul care sabotează tratamentul pentru cancer. Reduce imunoterapia
"E atât de cald, de ce mai porți perucă?" 6 cuvinte pe care să NU le spui unui pacient cu cancer
La vederea unei persoane bolnave, creierul tău intră în alertă și activează imunitatea
Colonoscopia la 45 de ani detectează aceleași riscuri ca la 50 de ani
Boala care nu iartă. Moarte sigură, dacă nu o vezi la timp: Medicii avertizează: Poate face diferența.