Ce se întâmplă cu un fumător dependent de nicotină când ajunge în spital? Noul ghid explică sevrajul, tratamentul și rolul medicului.
Un pacient internat nu are dreptul să fumeze în spital, dar are dreptul să primească ajutor pentru dependența de nicotină. Noul Ghid Național de Management al Dependenței de Tutun și alte Dispozitive cu Tutun pune accent pe tratarea sevrajului și pe sprijinul medical acordat fumătorilor în perioada internării.
Fumatul devine o problemă cu totul diferită atunci când pacientul ajunge în spital cu o boală severă. Mai ales în cazul unor afecțiuni care pot necesita transplant, chirurgie sau tratamente complexe, dependența de nicotină nu mai poate fi privită doar ca un obicei personal.
Pacientul nu poate fuma în spital. Dar simpla interdicție nu rezolvă dependența.
Noul Ghid Național de Management al Dependenței de Tutun și alte Dispozitive cu Tutun, elaborat în cadrul proiectului de screening pentru cancerul pulmonar și avizat de Comisia de Pneumologie a Colegiului Medicilor din România, tratează explicit această situație. Ghidul recomandă ca fumătorii internați să primească sprijin pentru gestionarea sevrajului și a poftelor intense de a fuma pe durata spitalizării.
Regula este clară: pacienții trebuie informați despre interdicția strictă de a fuma în spital.
Dar ghidul face o distincție importantă. Interdicția fumatului nu înseamnă că problema dependenței dispare.
Pentru fumătorul dependent, câteva ore fără nicotină pot însemna apariția unor simptome reale de sevraj. De aceea, recomandarea pentru spitale nu se limitează la mesajul "nu aveți voie să fumați".
Ghidul recomandă suport pentru controlul sevrajului și al poftelor intense, precum și sprijin pentru renunțare din partea personalului medical calificat. Această intervenție are un nivel de dovadă ridicat în document.
Cu alte cuvinte, spitalul trebuie să oprească fumatul, dar și să trateze consecințele dependenței atunci când acestea apar.
Nicotina produce dependență prin modificări la nivelul creierului. La fiecare inhalare, nicotina ajunge la creier în aproximativ 7 secunde, potrivit ghidului.
Când aportul de nicotină se oprește brusc, organismul începe să reacționeze.
Primele simptome de sevraj pot apărea în 4–12 ore după ultima țigară. Printre manifestările descrise de ghid se numără:
Simptomele ating, de regulă, intensitatea maximă în primele 24–72 de ore și se reduc progresiv în următoarele 3–4 săptămâni. La aproximativ 40% dintre pacienți, unele manifestări pot persista mai mult.
Pentru un pacient internat, toate acestea se suprapun peste boala pentru care a ajuns în spital.
De aici apare una dintre cele mai importante probleme: nu este suficient să îi spui unui fumător dependent să nu mai fumeze.
Ghidul descrie dependența de tutun ca pe o afecțiune care trebuie evaluată și tratată.
Printre criteriile care pot indica dependența se află dorința intensă de a fuma, dificultatea de a controla consumul, apariția simptomelor de sevraj atunci când nicotina este redusă sau eliminată și continuarea consumului în ciuda efectelor nocive.
În practica medicală, nivelul dependenței poate fi evaluat inclusiv prin Testul Fagerström pentru dependența de nicotină.
Două întrebări simple oferă informații importante: câte țigări fumează pacientul pe zi și cât timp trece de la trezire până la prima țigară.
Aceste informații pot conta inclusiv atunci când medicul decide ce strategie este potrivită pentru controlul sevrajului.
Spitalizarea poate deveni chiar un moment favorabil pentru renunțarea la fumat. Ghidul arată că intervențiile pentru renunțarea la fumat în perioada internării au eficiență demonstrată, mai ales la pacienții cu boli asociate consumului de tutun.
Recomandarea este ca pacientul să primească sprijin pentru controlul sevrajului și al poftelor intense în timpul internării. Iar intervenția nu ar trebui să se termine în ziua externării.
Ghidul consideră mai eficiente intervențiile intensive care continuă cel puțin o lună după externare. Asta schimbă perspectiva asupra problemei.
Nu vorbim doar despre un pacient care "nu respectă regulile spitalului". Vorbim despre un pacient cu o dependență care trebuie abordată medical.
Una dintre soluțiile disponibile este terapia de substituție nicotinică, prin care organismul primește nicotină fără substanțele toxice rezultate din arderea tutunului.
Ghidul include terapia de substituție nicotinică printre tratamentele utilizate pentru renunțarea la fumat și arată că aceasta poate fi combinată cu alte forme de tratament.
Sunt disponibile mai multe variante, inclusiv plasturi, gumă, spray nazal și alte forme de administrare.
În cazul fumătorilor cu dependență importantă, tratamentul trebuie individualizat. Ghidul subliniază că dozele standard nu sunt întotdeauna suficiente pentru fiecare pacient.
Scopul este simplu: pacientul să nu fie lăsat singur cu sevrajul doar pentru că se află într-un spațiu în care fumatul este interzis.
Renunțarea la fumat nu înseamnă doar eliminarea nicotinei din organism. Există și componenta comportamentală. Gestul, rutina, momentele asociate cu țigara și senzația că fumatul oferă o formă de confort pot rămâne chiar și după ce organismul nu mai primește nicotină.
De aceea, ghidul recomandă o abordare multidisciplinară. Medicul are rolul principal în evaluarea dependenței și recomandarea tratamentului farmacologic. Asistentul medical poate contribui la evaluare și monitorizare, iar psihologul poate interveni prin tehnici cognitiv-comportamentale și suport psihologic.
În mod ideal, tratamentul combină recomandarea de renunțare, farmacoterapia și intervenția psihocomportamentală.
Problema a fost ridicată și de dr. Beatrice Mahler, medic primar pneumolog, care atrage atenția asupra situației pacienților cu dependență de nicotină și a necesității unei intervenții reale.
"Fumatul dăunează grav sănătății, iar atunci când această dependență se suprapune peste o boală severă care necesită un transplant, consilierea și terapia antifumat devin nu doar necesare, ci obligatorii", explică dr. Beatrice Mahler.
Medicul amintește și riscurile asociate fumatului după transplantul hepatic și subliniază importanța terapiei de substituție nicotinică pentru fumătorii activi.
În același timp, ea atrage atenția că dependența nu poate fi pusă exclusiv pe seama pacientului.
"Ca și în cazul altei dependențe, vina nu poate fi atribuită exclusiv consumatorului", mai explică medicul.
În opinia sa, problema trebuie privită mai larg, inclusiv prin prisma accesului facil la tutun, a sprijinului insuficient pentru persoanele care vor să renunțe și a lipsei unor programe de prevenție care să aibă consilierea antifumat în centrul intervenției.
Aici se află, de fapt, una dintre ideile importante ale noului ghid. Interdicția fumatului în spital este clară. Dar pacientul dependent are nevoie, în același timp, de tratament pentru dependență și de controlul sevrajului. Nu este o contradicție.
Un spital trebuie să fie un spațiu fără fum. Dar trebuie să fie și un loc în care un pacient fumător primește ajutor atunci când lipsa nicotinei îi provoacă simptome pe care nu le poate controla singur.
"Acompanierea fumătorilor în procesul de renunțare la dependența de tutun sau alte dispozitive cu tutun reprezintă însă un parteneriat între medic și psiholog: medicul intervine prin terapia medicamentoasă și evaluarea patologiilor cauzate de fumat, iar psihologul oferă suport pentru depășirea celei mai dificile componente - dependența comportamentală - "dependența de gest"", spune dr. Beatrice Mahler.
Până când aceste echipe multidisciplinare vor deveni o realitate în toate spitalele din România, medicii rămân puși în fața aceleiași provocări: să explice pacientului de ce nu poate fuma și, în același timp, să îl ajute să suporte lipsa nicotinei.
"Până când aceste echipe multidisciplinare vor deveni o realitate în toate spitalele din România, nu ne rămâne decât să continuăm să ne convingem pacienții, aparținătorii și uneori chiar proprii colegi că "Fumatul dăunează grav sănătății"", explică dr. Beatrice Mahler.
