REVELION 2021. PREMIERĂ ISTORICĂ: Ce se întâmplă la biserică

În anii trecuți, de Revelion, oamenii făceau petreceri în restaurante sau la prieteni și stăteau până în zorii zilei. Dar erau și persoane care se duceau într-un anumit loc, lucru care, în acest an, nu mai...
Dacă, în pandemie, cu siguranță vor fi unii care vor merge la diferite pensiuni cu prietenii și astfel vor sfida oarecum regulile impuse de autorități, iată că pentru credincioși este primul an în care nu vor putea merge la Biserică.
Când spun Revelion, cei mai mulți români se gândesc la șampanie, pahare care se aud ciocnind, spectacole de artificii care luminează cerul, dansuri, petreceri cu prietenii, ospățuri pe cinste, muzică dată tare, localuri pline de petrecăreți, iar lista poate continua la nesfărșit. Mulți românii vor ca atunci când ceasul arată ora 0.00 să fie în petreceri pentru a o duce așa tot anul. La toate acestea, Biserica are o altă alternativă – foarte puțin cunoscută de oameni.
Revelionul în lăcașele de cult
Pentru unii o nebunie, pentru alții un ritual repetat an de an. Devenise un obicei ca la trecerea dintre ani, în lăcașele de cult, să se oficieze o slujbă de mulțumire adresată lui Dumnezeu, slujbă ce poartă denumirea de “Te Deum”. Cu această ocazie se rosteau rugăciuni pentru anul ce-a trecut, dar și de cerere pentru anul care urmează.
Primul an în care credincioșii nu vor mai putea fi la Biserică de Revelion
Pandemia a adus o schimbare. În majoritatea bisericilor va fi oficiată...
Citește continuarea pe DC NEWS
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Diagnosticul oncologic schimbă tot la plata CASS. Ce trebuie să știe fiecare pacient cu cancer!
Reacția Colegiului Medicilor în cazul Floreasca: Și noi suntem pacienții acestui sistem!
O femeie de 86 de ani şi fiul ei, atacaţi de o vacă
OMS cere acces la informații secrete privind pandemia de COVID-19
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Un fost ministru a făcut AVC în timpul unei emisiuni live. Cum recunoști semnele AVC-ului
Ce vrea să facă Guvernul cu banii noștri din Pilonul 2 și Pilonul 3. Cum și când vei primi banii din pensia privată?
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Cine scapă de plata CASS de la 1 septembrie
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.
"Dacă boala asta ar fi un virus, lumea ar fi în carantină". OMS, avertisment
OMS avertizează: lumea ar intra în carantină dacă ar înțelege adevărata amploare a pericolului...
"Poate că acestea sunt ultimele minute pe care le trăiți". Mesajul care zguduie Europa
Guvernul aprobă măsuri majore pentru sănătate: vaccinarea anti-HPV extinsă și norme stricte anti-infecții
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare
Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare. Pentru ce este indicat.
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Explozie în Letea Veche, județul Bacău. Mai mulți răniți, inclusiv un minor, transferați la spitale de urgență
Transplant renal pentru doi copii, la Institutul Fundeni. Au primit rinichii de la un alt copil
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Salariile cadrelor medicale, în discuție
Salariile cadrelor medicale sunt pe masa negocierilor. Ce decizii pregătește Ministerul Sănătății.
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.