Dr Sandra Alexiu: Ce a primit medicul de familie? Nimic nou, același limbaj de stăpân de sclavi

Doctorița Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a notat, pe Facebook, un mesaj acid la adresa guvernanților.
Dr Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a scris, pe Facebook, câteva lucruri despre ordonanța publicată recent în Monitorul Oficial legată de monitorizarea bolnavilor de COVID-19.
Mesajul integral al dr Sandra Alexiu:
”E ora zero. Am reușit să trec în soft teleconsultațiile de azi, nu chiar toate, dar nu mai pot, sunt obosită. Mai aștept un telefon să văd dacă o gâzuță vaccinată astăzi mai face febră sau a adormit...Am vorbit la telefon, pe mesagerie și pe mail cu câțiva pacienți, am carantinat alți câțiva despre care am aflat că sunt contacții unui fluturaș de numai o lună pe care l-am trimis azi-noapte la spital cu febră. Am scris mail la DSP, fiindcă la telefon nu a răspuns nimeni, probabil nu au gardă.
Acum mă uit cu infinit dispreț la ordonanța publicată astăzi în MO pentru care m-au tot sunat jurnaliștii ieri și astăzi. Câteva rânduri din ordonanță reprezintă chintesența relației noastre de 20 de ani cu casele de asigurări: același dispreț, aceeași derâdere a ideii de parteneriat, indiferent de partidul aflat la putere. Ce aștepta o țară întreagă cu sufletul la gură? Clarificări despre monitorizarea pacienților, expresia nesfârșitei griji a statului pentru bolnavii săi plătitori de taxe.
Ce a căpătat țara? Un document prin de erori, născut în trei săptămâni, după declarații aiurite, prin care statul se spală pe mâini de o parte din bolnavi care sunt lăsați să se descurce cum o vrea imunitatea lor, îndesați cu suplimentele care zburdă în reclamele la televizor.
Ce aștepta medicul de familie? Clarificări ale declarațiilor aiuritoare pe care le aude de trei săptămâni încoace, limpezirea traseului pacientului, actualizarea protocolului terapeutic în Covid 19 (ca toată lumea vuiește, toate studiile s-au scuturat de hidroxiclorochină, lopinavir, remdesivir și caută în disperare leacul în vitamine, până și Cochrane le-a spus, o mulțime de specialiști spun ce e de făcut dar batman batman...), simplificare, debirocratizare, ca să câștigăm din timpul decât harțoagelor pentru a ne putea vedea și asculta pacienții... Ce a primit medicul de familie? Nimic nou, același limbaj de stăpân de sclavi, în disprețul legii și al unei relații contractuale firești.
Nu au fost în stare să pună stavilă demisiilor din spitale, fugii epidemiologilor din direcția sanitară cea mai mare din tara asta, băgatului sub masă al multora din sistem, dar când vine vorba de medicii de familie, contractarea monitorizării pacienților devine OBLIGATORIE și se însoțește de SANCȚIUNI! Adică nu am plecat nicăieri, am ținut în cârcă tot sistemul, am avut grijă de pacienți, înghițind umilințe și înjumătățiri de facturi, doar ca să stăm lângă pacientii noștri și acum ne amenințați că dacă nu ii monitorizam ne tăiați fondurile? Nu protocoale, nu tratamente, nu algoritmi de diagnostic, nu ghiduri, ne-am tradus singuri, ne-am instruit singuri, ne-am făcut rost singuri de spirt, clor și măști cu 7 lei bucata, după ce ați vrut să ni le vindeți prin Unifarm la de zece ori prețul, scanăm disperați zilnic internetul după informații, ne-ați lăsat de izbeliște pe noi și pe copiii noștri înfipți în online ca să vă țineți alegerile și ordinile de zi, ne-ați ocolit cu stimulentul de risc până a venit iarna și acum ne dați sancțiuni dacă nu ne monitorizăm pacienții, mai îngroziți să intre în sistemul de sănătate sau că rămân fără concedii, decât de boala în sine? Și apoi așteptați voturi? Sau și mai rău, respect?!”.
-
-
-
Statinele, efect major asupra creierului21.10.2025, 18:01
-
Ucigașul invizibil din casele noastre21.10.2025, 15:48
-
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Lemborexant, somniferul care ar putea proteja creierul de Alzheimer
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Radioterapia stereotaxică și brahiterapia, decontate prin CNAS. Dr. Matei Bâră: Oferim pacienților un tratament personalizat și adaptat fiecărei formațiuni tumorale
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
Statinele pot încetini creșterea anevrismului de aortă abdominală
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Terapia care reduce colesterolul cu aproape 50%
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Primul antibiotic dintr-o nouă clasă, descoperit după aproape 30 de ani
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.