Gripă, primul caz în județul Olt
O femeie de 53 de ani este prima persoană din județul Olt diagnosticată cu gripă în acest an.
Gripă, Olt. Primul caz de gripă din judeţul Olt, în acest sezon rece, a fost confirmat, luni, fiind vorba de o femeie în vârstă de 53 de ani, cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu. Pacienta a fost internată săptămâna trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, la secţia Boli Infecţioase, cu simptome specifice gripei, iar probele trimise la Bucureşti au confirmat, luni, diagnosticul.
Medicul epidemiolog de la SJU Slatina, Cătălin Pătru, a precizat, referitor cazul de gripă confirmat, că este gripă AH3, sezonieră, iar în ce priveşte cazurile de suspiciune de gripă acestea se încadrează în media înregistrată în perioada similară din anii precedenţi şi "nu sunt multe", potrivit Agerpres.
"Aşteptăm rezultatul pentru încă nouă probe recoltate săptămâna trecută şi trimise la Bucureşti. Este vorba de pacienţi adulţi. În momentul de faţă nu sunt multe cazuri cu suspiciune de gripă, numărul este conform cu media pentru acest sezon, nu sunt cazuri grave, în cele mai multe cazuri nu a fost necesară internarea", a spus Cătălin Pătru. DSP Olt recomandă vaccinarea anuală drept "cea mai sigură măsură de profilaxie" împotriva gripei. În judeţul Olt au fost vaccinate antigripal în acest sezon rece peste 52.000 de persoane, majoritatea vârstnici şi persoane cu afecţiuni cronice.
Vaccinul împotriva streptococului A, tot mai aproape de testare
Ministerul Sănătății prezintă stocurile de vaccinuri
Vaccinurile anti-COVID-19 cu ARN mesager nu au cauzat nicio creştere a mortalităţii
Vaccin personalizat împotriva cancerului. Ar putea reduce riscul ca melanomul să reapară după operație
Tetanosul revine în forță. Boala care poate începe cu o simplă tăietură și nu are leac după instalare
O singură doză sau două? Ce trebuie să știți despre vaccinul HPV
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat recent un nou vaccin antigripal
Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie, anunță Adrian Streinu-Cercel
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.
Milioane de oameni din întreaga lume au exact aceeași cicatrice pe braț. De unde provine?
Vaccinul anti-HIV care ar putea schimba totul. Primele teste pe oameni dau rezultate uimitoare!
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Administrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid - studiu
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Experții OMS recomandă vaccinarea împotriva HPV pentru fete începând cu vârsta de 4
Medic epidemiolog: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine şi cei din jur
Femeile vaccinate anti-HPV ar putea avea nevoie de mult mai puține teste Babeș-Papanicolau
Un singur vaccin ar putea preveni mai multe tipuri de cancer
Vaccinul care previne cancerul cu o precizie de 90%
După miliarde de doze administrate, verdictul cercetătorilor: vaccinurile cu ARNm ar putea schimba viitorul medicinei
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de HPV
Ministerul Sănătății extinde accesul la vaccinul HPV de la 1 octombrie: gratuit pentru tineri, compensat pentru femei
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență cu 20%
Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la 26 de ani pentru femei și bărbați
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
