Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, acuză DSP că ține Spitalul Colentina închis nejustificat.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a acuzat faptul că Spitalul Colentina este ținut închis nejustificat. „Nu există nicio motivație legală, logică și umană pentru care este menținut închis Spitalul Colentina - cu 860 de paturi -, care nu a avut, ca spital suport Covid, mai mult de 100 de pacienți în vârf de pandemie, și care puteau fi tratați în cele două spitale de boli infecțioase și tropicale din Capitală. DSP - cea care a blocat la ordinul Ministerului Sănătății testarea din Capitală -, blochează acum și deschiderea Spitalului Colentina. În această perioada, starea pacienților cronici care erau tratați la Colentina s-a înrăutățit.
Categoric, pandemia nu a trecut, virusul e printre noi, va trebui să ne obișnuim cu acesta, să ne ferim cât mai mult de contaminare, dar când toată omenirea a trecut la un alt Plan de reacție sanitară, pentru a reporni economia, puternic afectată, și pentru a-i trata eficient și pe ceilalți bolnavi - non Covid -, noi am rămas încremeniți în proiect.
Da, știu, prin inducerea stării de panică în societate, manipularea găsește teren fertil. Dar, va veni și ziua decontului!”, a scris ea pe pagina ei de socializare.
Ea a mai arătat o serie de măsuri pe care le-a luat primăria pentru sistemul medical, printre deschiderea unui spital modular pentru pacienții cu Covid-19. „Am achiziționat 5 aparate de testare RT - PCR, am dotat spitalele administrate de Primăria Capitalei, am cazat medicii și asistenții pentru a-și proteja familiile, am testat cadrele medicale, ca și alte instituții și fundații, am ridicat în timp record un spital modular Covid 19 cu 500 de locuri - nu din «carton», care oferă condiții optime de tratament și cazare (sperăm să nu fie nevoie și de această unitate exterioară ): medici pregătiți, aparatură, tratamente, alimentație potrivită, aer condiționat, tv, apă/canalizare, wi-fi etc, am sprijinit vârstnicii, persoanele vulnerabile, angajații care nu puteau «sta acasă»”, a mai menționat ea.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".