Și-a ucis soțul, folosind picături oftalmice
O femeie din SUA a fost condamnată la 25 de ani de închisoare după ce și-a ucis soțul utilizând picături oftalmice.
O femeie din Statele Unite a fost condamnată joi la 25 de ani de închisoare, după şi-a ucis soţul, turnându-i picături oftalmice în paharul cu apă. Lana Sue Clayton, în vârstă de 53 de ani, a pledat vinovată pentru utilizarea acestei metode de otrăvire, pentru a-şi ucide soţul, Steven, în vârstă de 64 de ani, arată surse citate de agerpres.ro.
Între 19 iulie şi 21 iulie 2018, femeia i-a turnat soţului ei colir letal în pahar, în casa lor din oraşul Charlotte, statul american Carolina de Nord.
Autorităţile au crezut iniţial că este vorba de o moarte din cauze naturale, însă o autopsie a indicat în corpul decedatului un nivel fatal de clorhidrat de tetrahidrozolină, o substanţă destinată tratării iritaţiilor oculare, care se află în componenţa soluţiei oftalmice.
Clayton, o infirmieră care a susţinut că este victima abuzurilor soţului ei, a declarat că i-a venit ideea să folosească picături oftalmice după ce a văzut o astfel de procedură în filme la TV.
În 2016, femeia îşi rănise soţul cu o arbaletă, un act considerat la acel moment accidental.
-
-
-
-
-
Cum pot apărea bolile cardiace încă de la vârsta de 20 de ani27.09.2026, 21:43
Sardinele, superalimentul la conservă. Conținut ridicat de Omega-3
Peștele care conține o cantitate importantă de Omega-3. Susține sănătatea oaselor și a inimii.
Curcumina, condimentul natural la fel de eficient ca medicamentele pentru reflux și indigestie
Băutura care spală ficatul gras
Cea mai bună băutură care spală și curăță ficatul gras.
Ceaiul care te ajută să slăbești rapid și natural. Arde multe grăsimi
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
Planta medicinală care te ajută să slăbești. Arde grăsimile rapid
Această plantă medicinală veche de 2.000 de ani ar putea fi cheia pierderii în greutate. Arde grăsimile rapid și fără efort.
Planta numită "sângele verde" care distruge infecțiile și încetinește cancerul. De ce o adoră tot mai mulți oameni
EXCLUSIV Mănâncă asta zilnic și pielea ta va străluci! 5 alimente pline de colagen și niacinamide
Remedii care ajută în vezica urinară hiperactivă. Asta reduce nevoia frecventă de a merge la toaletă
Uleiul care reduce inflamația din organism. Cercetătorii spun că ar putea fi secretul unei vieți mai sănătoase
Acest ulei reduce semnificativ inflamația din organism. Pur și simplu mătură deșeurile.
Planta care conține mai mult calciu decât laptele
Tratament naturist pentru diabet. Un medic dezvăluie rețeta care scade glicemia
Ce se întâmplă dacă înlocuiești cafeaua cu Matcha timp de 30 de zile
Planta aromatică ce îți menține funcționarea creierului și reduce stresul
Rădăcina de angelică: secretul natural al sănătății femeilor
Plantele care anulează efectul medicamentelor. Top remedii naturiste cu riscuri
Vrei o minte mai ascuțită? Acest aliment consumat dimineața îți stimulează creierul
Acest aliment consumat dimineața îți stimulează creierul. Repară celulele neuronale.
Băutura care arde grăsimea și elimină metalele grele din corp. E minune pentru ficat
Ceaiul de ghimbir: beneficii demonstrate științific pentru inimă, imunitate și metabolism
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
