Infarctul miocardic silențios, cum se manifestă. Cât de grav este să duci pe picioare un infarct tăcut

Infarctul miocardic silențios poate duce la deteriorarea mușchiului cardiac, similar cu un infarct miocardic simptomatic, crescând riscul de insuficiență cardiacă, aritmii și alte complicații cardiovasculare. Deși nu este detectat imediat din cauza lipsei simptomelor, acesta este la fel de grav și periculos ca un infarct miocardic simptomatic.

Infarctul miocardic silențios, semnal de alarmă pentru insuficiența cardiacă

Un infarct miocardic (IM) silențios, detectat prin electrocardiogramă (ECG), poate prezice apariția insuficienței cardiace (IC) în viitor, indiferent de vârstă, sex și alți factori de risc pentru IC. Deși nu prezice acest lucru la fel de puternic precum un infarct miocardic clinic, IM-ul silențios rămâne un semn important.

Aceste concluzii provin dintr-un studiu realizat pe o cohortă diversă, cunoscută sub numele de Studiul Aterosclerozei în Comunități (ARIC), publicat în Journal of the American College of Cardiology la 1 ianuarie 2018. Studiul ARIC, împreună cu alte cercetări, arată că IM-urile silențioase sunt comune și cresc riscul de boli coronariene clinice, potrivit Medscape.

Infarctul miocardic silențios, cât de grav este

Infarct miocardic silențios - FOTO: Freepik@kreved

Dr. Elsayed Z. Soliman, autorul principal al studiului, subliniază că descoperirea accidentală a unui IM silențios sau semnele acestuia pe ECG nu trebuie ignorate. Anterior, s-a arătat că IM-ul silențios este asociat cu o creștere a mortalității generale. Acum, s-a descoperit că este asociat și cu insuficiența cardiacă, ceea ce sugerează că IM-ul silențios este la fel de grav ca și un infarct miocardic clinic.

Cu toate acestea, deși dovezile sunt consistente și bine respectate, IM-urile silențioase nu sunt considerate puncte finale standard în studiile clinice randomizate și astfel pot fi subestimate în practica clinică.

Noua analiză ARIC, condusă de Dr. Waqas T. Qureshi, se bazează pe 9243 de participanți fără boli cardiovasculare la începutul studiului, realizat între 1987 și 1989. Pe parcursul unei perioade medii de urmărire de 13 ani, 10,6% dintre participanți au fost spitalizați pentru prima dată pentru insuficiență cardiacă.

Rata a fost de 31,4% pentru cei cu infarct miocardic clinic și de 17,7% pentru cei cu IM silențios detectat prin ECG, ambele fiind semnificativ mai mari decât rata de 9,5% pentru cei fără semne de IM.

IM-ul silențios a fost definit ca dovezi de IM pe ECG, fără simptome clinice, care nu au fost prezente la începutul studiului, dar au apărut la vizitele ulterioare. Infarcturile miocardice clinice au fost determinate prin revizuirea ECG-ului, biomarkerilor, simptomelor și altor criterii standard de către medici.

Raportul de risc ajustat pentru insuficiența cardiacă pentru cei cu IM silențios comparativ cu cei fără IM a fost de 1,35. Pentru cei cu IM clinic, raportul a fost de 2,85.

Autorii studiului recunosc câteva limitări, inclusiv excluderea a aproximativ 40% din participanți din cauza lipsei de date ECG și lipsa altor metode de definire a IM-ului silențios.

În concluzie, deși studiul nu poate dovedi că IM-urile silențioase cauzează unele cazuri de insuficiență cardiacă, există o asociere clară între deteriorarea miocardică și insuficiența cardiacă ulterioară. Identificarea timpurie a pacienților cu risc crescut de insuficiență cardiacă este crucială, deoarece tratamentul precoce poate îmbunătăți prognosticul și reduce costurile medicale.

IM-ul silențios ar trebui gestionat ca un factor de risc serios pentru boala coronariană clinică și luat în considerare în evaluările standard pentru bolile cardiace.