Legea care ar fi dat dreptul fiecărui cetățean să devină donator de organe
Parlamentarii germani au respins un proiect de lege în baza căruia fiecare cetățean ar fi putut deveni donator de organe.
Donator de organe. Parlamentarii germani au votat joi, după dezbateri aprinse, împotriva unui proiect de lege în baza căruia fiecare cetăţean german ar fi putut deveni automat donator de organe, cu excepţia cazurilor în care persoana respectivă sau rudele acesteia refuză acest lucru în scris, relatează dpa.
Propunerea legislativă, susţinută de ministrul german al sănătăţii Jens Spahn, a fost respinsă cu 379 de voturi împotrivă, 292 voturi pentru şi trei abţineri. În cadrul unui al doilea vot, parlamentarii şi-au dat acordul pentru o legislaţie mai moderată în baza căreia cetăţenii sunt întrebaţi periodic dacă doresc să devină donatori de organe. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 432 de voturi pentru, 200 împotrivă şi 37 de abţineri.
Proiectul de lege, înaintat de Annalena Baerbock, co-lider al Verzilor, şi Katja Kipping, preşedintă a formaţiunii de stânga Die Linke, le cere tuturor germanilor să-şi exprime poziţia cu privire la această problemă cel puţin o dată la fiecare 10 ani când îşi reînnoiesc documentele de identitate.
Ambele iniţiative aveau drept scop creşterea numărului de donatori, având în vedere că în jur de 9.000 de pacienţi se află pe listele de aşteptare pentru a primi organe în Germania. În prezent, în Germania medicii au voie să preleveze organele persoanei decedate doar în baza unui acord scris înainte de deces.
A fost realizat primul transplant traheal din lume: pacienta respiră normal prima dată după 6 ani
O nouă șansă la viață pentru doi bărbați după 3 ani pe lista de așteptare
La Spitalul Județean din Târgu-Mureș s-a realizat o prelevare de organe de la o pacientă de 69 de ani, aflată în moartă cerebrală.
Transplantul de cornee, reluat la Spitalul de Oftalmologie din București. Dr Monica Pop: E unicul spital acreditat!
Cercetătorii sunt la un pas să creeze organe „universale” care ar putea fi transplantate oricărui pacient, indiferent de grupa sa de sânge. STUDIU
EXCLUSIV Transplantul de inimă, tratament revoluționar. Moldovan: A devenit o realitate. Omul era considerat ca fiind lăsat de Dumnezeu pe pământ fără piese de schimb
EXCLUSIV Prelevare multi-organ la Spitalul Floreasca. Șase pacienți, a doua șansă la viață. Dobra: Pacientul care trebuia să primească inima are COVID, așa că organul a ajuns în Germania
Mai multe vieți au fost salvate în urma unei prelevări de organe care a avut loc, în această dimineață, la Spitalul Floreasca din Capitală.
TRANSPLANT: Un băiețel de doar 2 ani din Iași, aflat în moarte clinică, salvează viețile altor patru copii
EXCLUSIV Soluția pentru ca România să crească numărul de donatori de organe. Gabriel Oniscu: O viață poate salva 7 vieți. Anumite opțiuni, în România, nu sunt dezvoltate deloc
Cum se poate crește numărul de donatori de organe și care este problema României în ceea ce privește transplantul de organe.
O nouă șansă la viață pentru 3 oameni. Prima prelevare de organe la Spitalul Județean Baia Mare
Trei oameni au primit o a doua șansă după ce familia unei paciente a decis să doneze organele acestuia.
Fetița de 5 ani cu hepatita, "stabilă, dar încă intubată și ventilată mecanic". Medicii de la Fundeni, noi informații după transplant
Medicii de la Institutul Clinic Fundeni au transmis noi informații despre starea fetiței cu hepatita "misterioasă".
Transplant de organe: patru vieți, salvate în urma deciziei unei familii de a dona organele copilului lor, aflat în moarte cerebrală
Transplantul înseamnă viață! Un copil de 10 ani a salvat viețile a patru semeni necunoscuți, aflați în suferință!
Numărul de transplanturi de organe a scăzut cu 31% în timpul primului val al pandemiei COVID-19. STUDIU
EXCLUSIV Transplantul de organe, șansă la viață. Moldovan: Transplantul viu este posibil numai la rinichi și ficat. Rinichiul e organ pereche, poate donat unul din ei. Ficatul poate fi donat o parte
TRANSPLANT: Tânără de 32 de ani, în moarte cerebrală, salvează viețile a 3 români
Dublu transplant de cord de la donatori cu COVID la pacienți fără coronavirus. Pacienții din Italia au fost externați
Moartea unui adolescent de 14 ani, șansă la viață pentru 5 pacienți. ANT: O dramă care schimbă definitiv viața familiei, a devenit sursa vieții
Moartea unui adolescent de 14 ani din Iași a însemnat o șansă la viață pentru 5 pacienți.
Fetița de 5 ani, diagnosticată cu boala Wilson, în stare stabilă după transplantul hepatic. Donatorul, un adolescent aflat în moarte cerebrală
Donatorul a fost un adolescent de 17 ani, aflat în moarte cerebrală, de la care au fost prelevate cordul, ficatul și rinichii.
Primul transplant de trahee din lume. Femeie din SUA: pentru mine era un efort să respir
Primul transplant de trahee din lume s-a realizat în SUA, la o fostă asistentă socială.
EXCLUSIV Transplantul hepatic, criterii și liste de așteptare lungi. Liana Gheorghe: Cel mai bolnav, primul servit
EXCLUSIV Listele de așteptare la transplant, afectate de pandemie? Dr Radu Zamfir explică
Iași: Peste 300 de medici, online la Congresul Romtransplant
Congresul Romtransplant, care va dura trei zizle, se va desfasura în mediul on-line, pe platform ZOOM.
Organe de la donatori bulgari: 3 români salvați prin transplant de ficat și rinichi
Trei români au primit o a doua șansă ca urmare a unui acord de colaborare cu Bulgaria în domeniul transplantului.
Transplant: un copil de 15 ani, accidentat mortal la Cluj, a salvat viața altor trei copii
Un copil de 15 ani a fost accidentat mortal la Cluj. Familia acestuia a decis să doneze organele acestuia ca să salveze viața altor trei copii.
