Decizii, stomac gol: de ce nu e bine să iei hotărâri importante când ți-e foame
Deciziile importante nu trebuie luate pe stomacul gol deoarece pot duce la alegeri nefericite, susține un studiu scoțian.
Decizii, stomac gol. Luarea unor decizii importante pe stomacul gol poate conduce la alegeri nefericite, conform unui studiu efectuat recent în Scoţia, arată Agerpres care citează Press Association.
O echipă de cercetători de la Universitatea Dundee a descoperit că foamea perturbă procesul de luare a deciziilor, persoanele în cauză fiind mai nerăbdătoare din această cauză şi riscând să accepte beneficii mai puţin semnificative, dar pe care le primesc mai repede. Cercetarea sugerează că a fi flămând schimbă preferinţele în ceea ce priveşte recompensele care nu au legătură cu hrana şi s-ar putea reflecta şi asupra altor tipuri de decizii, cum ar fi cele financiare sau interpersonale.
Benjamin Vincent, care a condus studiul, consideră că este important ca oamenii să ştie că un stomac gol le-ar putea afecta preferinţele şi că există, de asemenea, un pericol pentru persoanele cu venituri reduse să ia decizii în defavoarea lor.
''Acesta este un aspect al comportamentului uman ce ar putea fi exploatat de către marketeri, de aceea oamenii trebuie să ştie că preferinţele lor se pot schimba atunci când le este foame. Oamenii ştiu, în general, că atunci când le este foame nu ar trebui să meargă la cumpărături deoarece sunt mai predispuşi să facă alegeri nesănătoase sau indulgente. Cercetarea noastră sugerează că acest lucru ar putea avea un impact şi asupra altor tipuri de decizii'', a notat Vincent.
50 de participanţi au fost testaţi de două ori în cadrul studiului - o dată după masă şi o dată când nu mâncaseră nimic în ziua respectivă. Când le era foame, oamenii au exprimat o preferinţă mai puternică pentru recompensele ipotetice mai mici, dar care le erau oferite imediat, mai degrabă decât cele mai substanţiale, însă care pe care le primeau mai târziu. Oamenii de ştiinţă au notat că în cazul în care unor persoane li s-a oferit o recompensă care se dubla în viitor, în mod normal ei eu fost dispuşi să aştepte 35 de zile, însă dacă erau flămânzi intervalul s-a micşorat până la trei zile.
Studiul a fost publicat în cea mai recentă ediţie a Psychonomic Bulletin and Review.
-
-
-
-
Cum alegi cele mai bune ouă pentru masa de Paște09.04.2026, 21:09
-
Câte calorii are felia de cozonac la masa de Paște09.04.2026, 20:41
Cum se taie corect ceapa cubulețe
Ai găsit mucegai pe o felie de pâine? Uite de ce trebuie să arunci toată pâinea
Oțetul, aliatul tău pentru picioare fine, hidratate și fără miros neplăcut
Obiectul care nu are ce căuta în baie. Nici măcar nu te gândești despre ce e vorba
Motivul surprinzător pentru care unii țin hârtie igienică în frigider
Ce să nu mai bagi niciodată în mașina de spălat vase
De ce pun unii oameni sare lângă fereastră. Ce spune știința despre acest obicei
4 măsuri esențiale care îți pot salva viața pe timp de caniculă. Dr. Ciuhodaru, explicații
Ce se întâmplă cu mâncarea atunci când o încălzești la microunde în recipient de plastic
Nu mai arunca niciodată cojile de ouă până nu afli asta
7 remedii naturiste pentru arsuri solare: calmează pielea rapid
De ce să nu porți șlapi la piscină. Detaliul care te va pune pe gânduri
Cum scapi de nasul înfundat în 5 minute
De ce să pui fructele și legumele în apă cu bicarbonat înainte să le mănânci
Pleci în vacanță cu medicamente în bagaj? Ai grijă la asta!
Ce alimente trebuie să pui pe ușa frigiderului. NU, nici ouă, nici lapte
Ce tip de ceapă alegi în funcție de ceea ce vrei să gătești
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
