Cafeaua, ciocolata, dulciurile și alimentele bogate în grăsimi ne pot stârni o plăcere greu de ignorat, dar preferința pentru ele nu ține doar de gust. Creierul învață să le asocieze cu starea de bine produsă de nutrienți, printr-un mecanism surprinzător.
Creierul învață să asocieze gustul unui aliment cu efectele benefice pe care nutrienții le produc în organism.
O cale lentă a dopaminei transmite informații de la intestin către creier și poate menține semnalul timp de mai multe minute.
Cercetătorii au identificat un rol important al amigdalei bazolaterale anterioare, în special al părții stângi, în acest proces de învățare.
Descoperirea ar putea deschide noi direcții de cercetare privind modificarea preferințelor alimentare, inclusiv în contextul tratamentelor cu GLP-1.
Prima înghițitură de cafea nu este neapărat o experiență plăcută. Gustul amar este unul pe care, în mod natural, tindem să îl evităm. Cu toate acestea, pentru mulți oameni, cafeaua devine în timp una dintre băuturile preferate. Un mecanism asemănător ar putea explica și atracția pentru ciocolată, alimentele dulci sau cele bogate în grăsimi.
Cum se produce această schimbare? Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California, San Francisco, arată că răspunsul ar putea fi ascuns într-o legătură mai puțin cunoscută dintre intestin și creier.
Mai exact, oamenii de știință au identificat un sistem de semnalizare a dopaminei care ajută creierul să învețe să aprecieze anumite gusturi în funcție de ceea ce se întâmplă în organism după consumul alimentelor.
Dopamina este cunoscută pentru rolul său în motivație, recompensă și învățare. Până acum, cele mai multe cercetări s-au concentrat asupra semnalelor rapide, care apar, de exemplu, atunci când vedem un aliment preferat sau anticipăm o experiență plăcută.
Noul studiu, publicat pe 4 noiembrie în revista Nature, analizează o cale diferită, mult mai lentă, prin care creierul primește informații despre nutrienții care ajung în sistemul digestiv.
„Am demonstrat că acest sistem dopaminergic lent este cel care ne determină să învățăm să apreciem anumite alimente în timp și putem observa unde și cum se întâmplă acest lucru”, a declarat dr. Zachary Knight, profesor de fiziologie și autor principal al studiului.
Acest mecanism ar putea explica de ce o băutură care la început ni se pare neplăcută ajunge să fie asociată cu o experiență plăcută. După ce creierul învață să lege aroma cafelei de efectele cofeinei, percepția asupra gustului se poate schimba.
„Astfel, acea cafea începe să aibă un gust mult mai bun”, a explicat Knight.
Cercetătorii știau deja că sistemul digestiv nu are doar rolul de a procesa alimentele, ci transmite și informații către creier despre ceea ce consumăm.
Senzorii din intestin detectează nutrienți precum zahărul și grăsimile și trimit semnale către sistemul nervos. În urma acestui proces, apare și o eliberare de dopamină, care se intensifică după ce nutrienții ajung în intestin și poate continua timp de mai multe minute.
Această reacție este diferită de semnalele rapide ale dopaminei, declanșate de stimuli exteriori. Practic, creierul primește informații nu doar despre ceea ce gustăm, ci și despre efectele pe care alimentul le are după ce ajunge în organism.
Pentru a înțelege mai bine mecanismul, echipa condusă de Zachary Knight și James Grove, care era atunci doctorand, a realizat experimente pe șoareci.
Animalele au primit direct în stomac două tipuri de nutrienți: apă cu zahăr sau un lichid asemănător unui milkshake. În același timp, cercetătorii au măsurat eliberarea dopaminei în creier.
Administrarea directă în stomac a fost importantă deoarece a permis eliminarea gustului din ecuație. Astfel, oamenii de știință au putut observa ce se întâmplă în creier atunci când organismul detectează nutrienții, fără ca animalele să fie influențate de aroma alimentelor.
Rezultatele au arătat o eliberare puternică și susținută de dopamină într-o regiune numită amigdala bazolaterală anterioară (BLA).
Deși se știa că această zonă a creierului eliberează dopamină, rolul exact al acestui semnal nu era clar. Experimentele au oferit indicii că el este implicat în învățarea asocierii dintre gust și beneficiile nutritive ale alimentelor.
Pentru a verifica dacă această cale are într-adevăr un rol în formarea preferințelor alimentare, cercetătorii au intervenit direct asupra ei.
Atunci când au blocat circuitul dopaminergic identificat în amigdală, șoarecii au continuat să mănânce normal. Cu toate acestea, nu au mai reușit să învețe că o anumită aromă nouă anunța prezența caloriilor.
Cu alte cuvinte, animalele puteau să mănânce, dar nu mai învățau să prefere un anumit gust pe baza beneficiilor nutritive care urmau după consum.
Apoi, echipa a făcut experimentul invers. Cercetătorii au stimulat artificial fibrele dopaminergice din BLA după ce șoarecii au gustat o aromă care nu conținea calorii.
Rezultatul a fost surprinzător: animalele au început să prefere aroma respectivă, deși nu primiseră nutrienți care să justifice această reacție.
Practic, stimularea artificială a dopaminei a înlocuit efectul produs în mod normal de nutrienții ajunși în intestin. Acest rezultat susține ideea că semnalul dopaminergic nu este doar o reacție secundară la alimentație, ci participă activ la procesul prin care creierul învață ce gusturi merită preferate.
Cercetătorii au urmărit dacă mecanismul observat la șoareci poate fi identificat și la oameni.
Psihologul Dana Small, de la Universitatea Yale, a reanalizat un studiu PET anterior, realizat pe 13 bărbați care consumaseră fie un milkshake, fie o băutură fără calorii.
Analiza a arătat că eliberarea dopaminei s-a concentrat în partea stângă a amigdalei bazolaterale anterioare după ce nutrienții au ajuns în intestin.
Într-un experiment separat, Marc Tittgemeyer și colegii săi au utilizat imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru a analiza activitatea cerebrală a 38 de adulți. Rezultatele au indicat o activitate crescută în aceeași regiune a creierului după consumul de glucoză.
Un alt detaliu a atras atenția echipei: atât la șoareci, cât și la oameni, răspunsul la nutrienți a fost mult mai puternic în partea stângă a amigdalei decât în cea dreaptă.
Descoperirea a fost neașteptată, deoarece circuitele neuronale implicate în funcții fundamentale, precum alimentația, sunt considerate, în general, relativ simetrice în cele două emisfere cerebrale.
Deocamdată, cercetătorii nu știu de ce acest sistem favorizează partea stângă. Laboratorul lui Knight încearcă să găsească o explicație pentru această diferență.
Descoperirea deschide o direcție interesantă de cercetare: dacă preferințele alimentare sunt învățate printr-un circuit care leagă intestinul de creier, ar putea fi posibil ca, în viitor, acest mecanism să fie influențat pentru a modifica atracția față de anumite alimente.
O întrebare ridicată de cercetători privește medicamentele pe bază de GLP-1. Acestea imită acțiunea unui hormon produs în intestin și pot schimba semnificativ comportamentul alimentar.
Echipa lui Knight nu a testat însă efectele acestor medicamente asupra circuitului dopaminergic nou identificat. Prin urmare, nu se știe dacă tratamentele influențează direct această cale de comunicare dintre intestin și creier.
Knight speculează că medicamentele ar putea reduce semnalizarea dopaminei declanșată de nutrienți, ceea ce ar face ca anumite alimente să fie mai puțin satisfăcătoare în timp.
Dacă această ipoteză va fi confirmată de cercetări viitoare, implicațiile ar putea fi importante. În loc să influențeze doar foamea sau senzația de sațietate, viitoarele tratamente ar putea interveni asupra procesului prin care creierul învață să dorească anumite alimente.
„Prin înțelegerea etapelor dintre detectarea nutrienților în intestin și procesul de învățare din creier, ar putea fi posibil să le ajustăm cu precizie pentru a ne modifica subtil preferințele pentru diferite alimente”, a spus Knight.
Deocamdată, cercetarea explică mai bine cum se formează preferințele alimentare, nu oferă o metodă prin care acestea pot fi schimbate la oameni. Dar arată că relația noastră cu mâncarea este influențată de mai mult decât gustul pe care îl simțim în momentul în care luăm prima înghițitură.
Studiul: Zachary Knight, „Bazele neuronale ale învățării asocierii dintre gust și nutrienți”, Nature (2026). DOI: 10.1038/s41586-026-11229-5.
