Durerea de genunchi care apare atunci când urci scările, mergi pe jos sau faci anumite mișcări poate fi unul dintre primele semne ale osteoartritei. Afecțiunea afectează aproximativ 528 de milioane de adulți la nivel mondial.
Osteoartrita genunchiului afectează întreaga articulație, inclusiv cartilajul, oasele, ligamentele, tendoanele și mușchii din jur.
Unul dintre primele simptome este durerea care apare în timpul unor activități obișnuite, precum urcatul scărilor. În timp, aceasta poate deveni persistentă.
Radiografiile și RMN-urile pot ajuta la diagnostic, dar nu sunt întotdeauna necesare. În plus, o imagine care arată deteriorarea cartilajului nu înseamnă neapărat că persoana va avea dureri severe.
Mișcarea, exercițiile adaptate, kinetoterapia și controlul greutății sunt esențiale în gestionarea bolii. Medicamentele și intervenția chirurgicală sunt luate în calcul în funcție de simptome și de evoluția afecțiunii.
Osteoartrita genunchiului (OA) este cel mai frecvent tip de artrită la adulți, afectând aproximativ 528 de milioane de persoane la nivel mondial. Deși este asociată adesea cu înaintarea în vârstă, boala este mult mai complexă decât o simplă deteriorare a articulației provocată de trecerea timpului, conform Medical Xpress.
Osteoartrita afectează întreaga articulație a genunchiului, nu doar cartilajul și osul. Sunt implicate și structurile țesuturilor moi din jurul genunchiului, precum ligamentele și tendoanele, dar și mușchii care susțin articulația.
Din acest motiv, gestionarea bolii nu se rezumă la administrarea unui medicament pentru durere. Tratamentul poate presupune mai multe măsuri aplicate simultan, în funcție de simptome, de limitările pe care le întâmpină pacientul și de felul în care acesta răspunde la diferitele terapii.
La început, osteoartrita genunchiului se poate manifesta prin durere sau disconfort în timpul anumitor activități. Urcatul scărilor este unul dintre exemplele frecvente. Pe măsură ce afecțiunea evoluează, durerea poate apărea tot mai des și poate deveni constantă.
Există și perioade în care simptomele se intensifică. Aceste episoade sunt descrise drept exacerbări și pot aduce o durere mai puternică decât cea resimțită în mod obișnuit.
Durerea, dificultățile în desfășurarea activităților zilnice și limitarea mobilității sunt printre principalele motive pentru care persoanele afectate ajung la medic.
Diagnosticul poate fi stabilit de medicul de familie, care poate recomanda, atunci când este necesar, un consult de specialitate la medicul reumatolog, la un specialist în medicină sportivă sau la un chirurg ortoped.
În cazul unei consultații la reumatologie, medicul poate analiza și posibilitatea existenței altor afecțiuni care provoacă dureri articulare, dar care necesită tratamente diferite.
O confuzie frecventă este cea dintre osteoartrită și artrita reumatoidă. Deși ambele pot provoca durere și umflarea articulațiilor, mecanismele care stau la baza lor sunt diferite.
În artrita reumatoidă, sistemul imunitar nu mai funcționează normal și ajunge să atace propriile structuri ale organismului, inclusiv articulațiile. Aceasta face parte din categoria artritelor inflamatorii și necesită adesea medicamente care acționează direct asupra componentelor sistemului imunitar implicate în boală.
În schimb, osteoartrita afectează întreaga structură a articulației și presupune modificări ale cartilajului, osului și țesuturilor din jur.
Diferențierea este importantă, deoarece cele două afecțiuni nu se tratează în același mod.
Pentru stabilirea diagnosticului pot fi folosite investigații imagistice, precum radiografia sau rezonanța magnetică (RMN). Totuși, acestea nu sunt obligatorii în toate cazurile, iar medicul poate diagnostica osteoartrita și pe baza simptomelor și a evaluării clinice.
Uneori, pacienții primesc explicația că au o afecțiune de tipul „os pe os”. Expresia este folosită atunci când radiografia arată că spațiul articular s-a redus foarte mult, ceea ce sugerează că stratul de cartilaj care protejează oasele s-a deteriorat.
Cu toate acestea, aspectul radiografiei nu reflectă întotdeauna intensitatea durerii.
Există persoane la care investigațiile arată o deteriorare avansată a cartilajului, până la aspectul descris drept „os pe os”, dar care nu se confruntă cu dureri foarte puternice și își pot desfășura activitățile zilnice fără limitări majore.
Prin urmare, rezultatul unei radiografii nu trebuie interpretat separat de ceea ce simte pacientul și de modul în care boala îi afectează viața.
În prezent, nu există un medicament care să vindece osteoartrita genunchiului și niciun tratament universal potrivit tuturor pacienților.
Abordarea terapeutică este stabilită în funcție de simptome, de tratamentele încercate anterior și de rezultatele obținute. Medicul discută cu pacientul despre opțiunile disponibile și despre obiectivele care pot fi atinse, astfel încât tratamentul să răspundă cât mai bine nevoilor acestuia.
Unul dintre cele mai importante elemente este activitatea fizică. Exercițiile ajută la menținerea mobilității, a forței musculare și a capacității de a desfășura activitățile obișnuite.
Recomandarea generală pentru adulți este de 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată pe săptămână. Pentru persoanele cu osteoartrită, atingerea acestui obiectiv poate fi dificilă, mai ales atunci când durerea limitează mișcarea.
Tocmai de aceea, este important ca activitatea să înceapă treptat. Nu este obligatoriu ca pacientul să meargă la sală sau să facă exerciții solicitante încă de la început. Mersul pe jos este un punct bun de plecare, iar durata și intensitatea pot fi crescute în funcție de capacitatea fiecăruia.
Monitorizarea pașilor și a progresului prin aplicații de sănătate sau dispozitive inteligente poate fi, de asemenea, utilă.
Majoritatea persoanelor cu osteoartrită de genunchi ar putea beneficia de cel puțin o evaluare la un kinetoterapeut. Acesta poate alcătui un program de exerciții adaptat capacității fizice și problemelor fiecărui pacient.
Programul poate include mai multe tipuri de exerciții:
Antrenament de forță: ajută la întărirea mușchilor slăbiți, care pot contribui la agravarea durerii de genunchi.
Exerciții aerobice: susțin sănătatea inimii și a plămânilor și contribuie la îmbunătățirea stării generale.
Exerciții pentru mobilitate și flexibilitate: urmăresc menținerea amplitudinii mișcărilor articulației.
Exerciții de echilibru: ajută la îmbunătățirea stabilității și a controlului mișcărilor.
În anumite situații, pot fi recomandate și dispozitive de sprijin, precum bandajele, ortezele sau bastoanele. Acestea ajută la gestionarea sarcinii mecanice asupra genunchiului, adică a forțelor care acționează asupra articulației în timpul mișcării.
Pentru persoanele supraponderale sau cu obezitate, scăderea în greutate este o altă componentă importantă a tratamentului.
Greutatea corporală în exces este un factor de risc cunoscut pentru dezvoltarea osteoartritei genunchiului și poate crește solicitarea mecanică asupra articulației.
Mai mult, date recente din studiile clinice sugerează că medicamentele pentru slăbit, precum semaglutida, ar putea aduce beneficii suplimentare în ceea ce privește durerea și funcția genunchiului.
Totuși, beneficiile pe termen lung și raportul dintre eficiența și siguranța acestor medicamente nu sunt încă pe deplin cunoscute.
Atunci când exercițiile și celelalte măsuri nu sunt suficiente pentru controlul simptomelor, medicul poate recomanda tratamente medicamentoase.
Printre opțiunile recomandate de ghidurile clinice se numără antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), precum ibuprofenul și naproxenul. Acestea pot contribui la reducerea durerii și a inflamației.
Cu toate acestea, nu toți pacienții pot lua astfel de medicamente. Ele pot provoca reacții adverse, inclusiv gastrită, și pot fi nepotrivite pentru persoanele cu anumite afecțiuni, precum bolile cardiace sau renale.
În aceste situații, poate fi luată în calcul varianta unui antiinflamator aplicat direct pe piele, cum este diclofenacul. Acesta poate fi utilizat de până la patru ori pe zi, în funcție de recomandarea medicală. Cantitatea absorbită în circulația generală este mai mică decât în cazul administrării orale, ceea ce îl face o alternativă mai sigură pentru mulți pacienți.
Există și alte produse care pot fi aplicate local, precum lidocaina, un anestezic, capsaicina, o substanță provenită din ardeii iuți, sau diferite plasturi.
În cazul utilizării capsaicinei, este important ca mâinile să nu fie duse la ochi sau la față după aplicare, deoarece substanța poate provoca iritații.
Dacă antiinflamatoarele și celelalte tratamente nu oferă suficientă ameliorare, medicul poate recomanda injecții cu steroizi direct în articulația genunchiului, cunoscute și drept injecții cu cortizon.
Acestea pot fi administrate în cabinetul medical, deși nu toți medicii de familie efectuează procedura.
Injecțiile pot avea și riscuri, precum durere, sângerare sau infecție, însă acestea pot fi reduse prin respectarea măsurilor necesare în timpul intervenției.
Unele studii au sugerat că acest tip de tratament ar putea accelera deteriorarea cartilajului. Totuși, cantitatea de cartilaj pierdută nu pare să aibă o semnificație clinică în acest context.
Pe baza dovezilor prezentate, administrarea injecțiilor la intervale de cel puțin trei luni, adică la trei luni sau mai rar, este considerată în continuare o opțiune sigură.
O altă variantă terapeutică pentru anumite persoane cu durere persistentă este duloxetina.
Deși face parte din categoria antidepresivelor, acest medicament este utilizat frecvent și în gestionarea unor afecțiuni însoțite de durere cronică.
Înainte de administrare, medicul trebuie să analizeze celelalte tratamente pe care le urmează pacientul, pentru a verifica eventualele interacțiuni medicamentoase.
Dacă durerea continuă în ciuda tratamentelor încercate și afectează semnificativ calitatea vieții, poate fi recomandat un consult la un chirurg ortoped pentru a discuta despre protezarea genunchiului.
Decizia nu se bazează doar pe rezultatul unei radiografii sau al unui RMN. Contează în special intensitatea simptomelor, limitările pe care le provoacă boala și măsura în care celelalte opțiuni terapeutice au fost eficiente.
Un alt aspect important este disponibilitatea pacientului de a trece printr-o intervenție chirurgicală și de a urma ulterior programul de recuperare fizică. Sprijinul necesar după operație trebuie luat în considerare înainte de luarea unei decizii.
Unele persoane cu osteoartrită de genunchi descoperă la RMN că au și rupturi sau alte leziuni ale meniscului. Aceste modificări sunt întâlnite frecvent împreună cu alte semne ale osteoartritei.
Totuși, intervenția chirurgicală asupra meniscului nu aduce automat beneficii suplimentare.
Un studiu clinic amplu, publicat în revista The New England Journal of Medicine, a arătat că meniscectomia parțială artroscopică (APM), o procedură prin care este îndepărtată o parte din menisc, nu a avut rezultate mai bune pe termen lung decât kinetoterapia.
Din acest motiv, această intervenție nu este recomandată persoanelor cu osteoartrită a genunchiului.
Pe lângă medicamente, kinetoterapie și intervenții chirurgicale, există și alte metode pe care pacienții le pot lua în considerare pentru gestionarea durerii.
Printre acestea se numără tehnicile minte-corp, care urmăresc relaxarea și îmbunătățirea stării generale. Yoga, tai chi, masajul, acupunctura și terapia cognitiv-comportamentală pot fi folosite ca metode complementare.
Tai chi poate fi util și pentru menținerea echilibrului, în timp ce terapia cognitiv-comportamentală, realizată împreună cu un terapeut, poate ajuta persoanele care se confruntă cu durere persistentă.
Accesul la aceste servicii, costurile și acoperirea prin asigurarea medicală pot limita însă posibilitatea de a le încerca.
O altă procedură care poate fi propusă în anumite cazuri este ablația prin radiofrecvență. Aceasta poate fi luată în considerare atunci când celelalte tratamente nu au oferit rezultate suficiente, iar pacientul nu dorește sau nu poate face o intervenție chirurgicală.
Procedura este realizată de un specialist în gestionarea durerii și presupune folosirea căldurii sau a frigului pentru a întrerupe activitatea nervilor responsabili de transmiterea semnalelor dureroase de la nivelul genunchiului.
Nu toate tratamentele promovate pentru osteoartrita genunchiului au însă eficiența așteptată.
Ghidurile clinice recomandă evitarea mai multor variante care au fost populare în trecut, deoarece studiile au arătat că nu sunt mai eficiente decât placebo, adică un tratament fără substanță activă.
Printre acestea se numără:
injecțiile cu acid hialuronic;
glucozamina și condroitina;
anumite medicamente antiinflamatoare utilizate în afecțiuni precum artrita reumatoidă;
suplimentele cu vitamina D;
suplimentele cu ulei de pește.
De asemenea, plasma bogată în trombocite și terapia cu celule stem nu sunt recomandate de ghidurile clinice, deoarece nu există suficiente date care să stabilească dozele standard și eficiența acestor tratamente.
Pacienții întreabă frecvent și despre vitamine, suplimente sau schimbări alimentare care ar putea contribui la ameliorarea simptomelor.
Turmericul este unul dintre remediile naturale menționate în unele ghiduri clinice pentru osteoartrită, datorită proprietăților sale antiinflamatorii. Totuși, doza optimă nu este încă stabilită.
În ceea ce privește alimentația, o dietă sănătoasă pentru inimă poate fi o alegere potrivită, mai ales că persoanele cu osteoartrită pot avea și alte probleme de sănătate.
Dieta mediteraneană este una dintre variantele studiate în cazul persoanelor cu boli cardiovasculare sau cu risc de a le dezvolta.
Un alt aspect important este aportul de fibre. Unele studii au arătat că o alimentație săracă în fibre este asociată cu agravarea durerilor de genunchi și a evoluției osteoartritei.
Creșterea consumului de alimente bogate în fibre ar putea aduce beneficii atât pentru sănătatea articulațiilor, cât și pentru prevenirea sau gestionarea altor afecțiuni cronice, inclusiv a bolilor cardiovasculare.
Aceste schimbări alimentare și opțiuni complementare pot fi încercate, însă este important ca pacienții să urmărească dacă observă rezultate. Dacă după câteva luni nu apare niciun beneficiu, continuarea lor poate să nu mai justifice timpul și costurile implicate.
Medicul ortoped Liviu Ojoga ne-a spus totul despre luxația de umăr. Ce presupune tratamentul și cât durează recuperarea.
Persoanele cu un stil de viață sedentar se confruntă cu riscuri crescute de boli, dar acestea pot fi reduse prin pauze regulate și activitate fizică zilnică.
Când este indicată mobilizarea piciorului în cazul rupturii de menisc. Cât de importantă este această tehnică de tratament.
Aceasta este vârsta la care apar durerile articulare. Devin greu de suportat și tot mai pronunțate.
Cum faci diferența dintre tendinită și febra musculară. Ce trebuie să știi despre cele două afecțiuni.
Deteriorarea cartilajului genunchiului, prezentă la peste jumătate dintre persoanele trecute de 30 de ani, fără simptome.
Acest obicei ne afectează sănătatea și provoacă dureri cumplite. Ce facem, de fapt, greșit chiar și atunci când ne relaxăm.
