Țara unde medicina tradițională face casă bună cu canabisul
Thailanda a inaugurat luni prima clinică guvernamentală care îmbină medicina tradiţională şi canabisul în scop medical, la un an de la legalizarea recursului la marijuana în scop...
Medicină, canabis. Thailanda devine astfel prima ţară din Asia care se lansează pe o piaţă dominată până acum de state precum Canada, Australia sau Israel. "Luptăm pentru o mai bună sănătate a thailandezilor şi pentru mai bune oportunităţi economice", a declarat ministrul Sănătăţii, Anutin Charnvirakul, la inaugurarea clinicii în incinta ministerului.
"Dacă extragerea uleiului de canabis poate da rezultatele pe care le aşteptăm, aceasta poate fi şi o altă opţiune pentru thailandezi pentru a obţine mai multe venituri", a adăugat ministrul, al cărui partid Bhumjaithai a făcut campanie la alegerile legislative din martie 2019 pentru legalizare, potrivit Agerpres.
O coadă de câteva sute de persoane s-a format imediat după deschiderea acestei unităţi medicale pentru a primi gratuit flacoane de 5 până la 10 miligrame de ulei de canabis. Uleiul este folosit pentru a reduce efectele secundare ale tratamentelor pentru cancer, simptomele sclerozei multiple, anumite tulburări de comportament, insomnia, migrenele sau rigiditatea musculară. Pacienţii vor primi tratament gratuit timp de două săptămâni, potrivit ministrului.
Marijuana, clasificată drept narcotic în anii '70, era deja folosită de mult timp, în pofida interdicţiei, în medicina tradiţională thailandeză, însă în decembrie 2018, ţara a legalizat utilizarea canabisului în scop medical şi ne-recreativ. Producţia, cultivarea şi vânzarea acestuia s-au limitat însă la producătorii thailandezi autorizaţi pentru următorii patru ani pentru a proteja piaţa naţională. Piaţa mondială a canabisului în scop medical ar putea creşte la 55,8 miliarde de dolari în 2025 (49 de miliarde de euro), cifră de aproape cinci ori mai mare decât în 2015, potrivit unui studiu realizat de Grand View Research în 2017.
-
-
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%13.12.2025, 19:06
-
Șoriciul, aperitivul de sezon pe care nu trebuie să-l ratezi13.12.2025, 18:02
-
Deficiența de B12: Cum alegi forma potrivită pentru creier și metabolism13.12.2025, 16:56
-
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID13.12.2025, 15:27
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Alexandru Rogobete, anunț pentru pacienții cu cancer
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Esofagita indusă de medicamente. Ce trebuie să știi pentru a evita complicațiile
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
Nivelurile normale de vitamina B12 ar putea să nu fie suficiente pentru creier
Diabetul provocat de imunoterapie poate fi inversat cu medicamente deja existente!
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Intervenția care îți poate salva viața în urma unui AVC
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Medicamentul care ține hipertensiunea sub control. Are efect 24 de ore
Cum să eviți efectele rezistenței la antibiotice. De ce tratamentele obișnuite nu mai sunt eficiente
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse
Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului
Tratamentul anti-HIV, aprobat! Doar 2 injecții opresc virusul
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
