Ouă, câte poți consuma pe zi ca să nu-ți crești riscul de boli de inimă
Controversa legată de ouă, mai precis dacă sunt ele bune sau rele pentru sănătatea inimii pare să fi fost rezolvată de cercetătorii de la McMaster University. Iată câte ouă poți mânca fără...
O echipă de cercetători de la Health Health Research Institute (PHRI), McMaster University și Hamilton Health Sciences, a constatat, prin analizarea datelor din trei mari studii multinaționale pe termen lung., că ouăle, consumate într-o anumită cantitate, nu au efecte negative asupra inimii.
Având în vedere că majoritatea indivizilor din studiu au consumat unul sau mai puține ouă pe zi, ar fi sigur să menținem consumul la acest nivel, spune Mahshid Dehghan, primul autor al meta-analizei și cercetător PHRI.
„Aportul moderat de ou, care este de aproximativ un ou pe zi, la majoritatea oamenilor, nu crește riscul de boli cardiovasculare sau mortalitatea, chiar dacă oamenii au istoric de boli cardiovasculare sau diabet", a spus ea.
„De asemenea, nu a fost găsită nicio asociere între aportul de ouă și colesterolul din sânge, componentele sale sau alți factori de risc. Aceste rezultate sunt robuste și se aplică pe scară largă atât persoanelor sănătoase, cât și celor cu boli vasculare", a notat cercetătoarea.
Rezultatele meta-analizei au fost publicate în The American Journal of Clinical Nutrition.
Aproape 200.000 de pacienți incluși în studiu
Deși ouăle sunt o sursă ieftină de nutrienți esențiali, unele ghiduri au recomandat limitarea consumului la mai puțin de trei ouă pe săptămână datorită îngrijorărilor că ar crește colesterolul și, implicit, riscul de bol cardiovasculare.
Studiile anterioare asupra consumului de ouă și a bolilor cardiovasculare au avut rezultate contradictorii, a spus Salim Yusuf, investigatorul principal al studiului și directorul PHRI.
"Acest lucru se datorează faptului că majoritatea acestor studii au dimensiuni relativ mici sau moderate și nu includeau persoane dintr-un număr mare de țări", a spus el.
Cercetătorii au analizat trei studii internaționale realizate de PHRI. Consumul de ouă a fost evaluat la 146.011 de persoane din 21 de țări și datele au fost înregistrate în studiul PURE, la care s-au adăugat alți 31.544 de pacienți cu boală vasculară din studiile ONTARGET și TRANSEND.
Datele din aceste trei studii au implicat populații din 50 de țări care se întind pe șase continente, care aveau diferite niveluri de venit, astfel încât rezultatele sunt pe scară largă, a spus Yusuf.
-
-
6 din 10 femei vor suferi de boli de inimă până în 205014.03.2026, 19:30
-
-
Când să pui sarea în supă și de ce contează14.03.2026, 17:00
-
Cum se folosesc corect pliculețele de ceai pentru ochi14.03.2026, 16:00
Trucul simplu care îndepărtează grăsimea de pe aragaz în câteva minute
Ce să faci ca să nu mai crape crenvurștii când îi fierbi? Cum îi fierbi corect
De ce sunt numerele 1 - 5 în cuptor? Greșeala care îți strică mâncarea. Aplică asta și vezi diferența!
Cum se taie corect ceapa cubulețe
De ce să pui miezul de nucă în apă înainte de consum
Otrava din bucătărie. Duce la cancer și alte boli grave
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
Cele mai bune prosoape de bucătărie sunt făcute din acest material durabil
De ce să prăjești cartofii de 2 ori. Restaurantele adoră acest truc
De ce să pui oțet în mașina de spălat. Răspunsul te va surprinde
Oțet în mașina de spălat? Iată ce se întâmplă cu hainele tale! De ce tot mai mulți oameni aleg acest truc simplu
De ce să pui sare pe covor
Pune o lumânare în congelator. Motivul e genial!
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului
5 motive să NU mai stai cu laptopul pe picioare. Numărul 2 te va uimi
Umidificatorul: 5 beneficii reale și când merită să-l folosești
Idei geniale de a refolosi sticlele de medicamente pe care le arunci
Cum să îți îngrijești puloverele din lână. Trucuri care previn micșorarea și scămoșarea
Motivul surprinzător pentru care unii țin hârtie igienică în frigider
Cât de des trebuie să speli lenjeria de pat, de fapt? Răspunsul te va surprinde
De ce să fierbi apa înainte de a face cuburi de gheață
7 remedii naturiste pentru arsuri solare: calmează pielea rapid
Ce se întâmplă dacă NU mănânci înainte de operație. Un studiu dă totul peste cap
Ți s-a spus să nu mănânci înainte de operație? S-ar putea să fi fost degeaba. Uite ce s-a descoperit.
