Pacienți intubați: pot fi sau nu externați, la solicitarea familiei. Răspunsul unui avocat
Întrebarea unui medic pe o rețea de socializare se referă la posibilitatea de a externa un pacient intubat, la solicitarea familiei. Iată ce răspuns a primit:
Medicul Rusu Lucian Daniel a expus o situație cu care s-a confruntat în gardă, întrebând, la final, dacă știe cineva în ce situație, un pacient în stare gravă, intubat, poate fi externat la solicitarea familiei: „Pacient cu cc pulmonar care a fost resuscitat din SCR, aflat în UPU cu FO pe interne. Intubat, Glasgow 3 (se consideră că un pacient cu un scor acut Glasgow Coma Scale (GCS) mai mic sau egal cu 8 ar trebui intubat pentru a evita aspirația, care ar putea duce la mai multe complicații, principalele fiind pneumonia de aspirație și pneumonita – n.r). O parte a aparținătorilor solicită externarea. Știți cumva ce prevede legislația asupra solicitării aparțînătorilor de a fi externat un pacient intubat? În momentul detubării practic va sucombă...”, a întrebat medicul pe o rețea de socializare.
Răspunsul a venit din partea unui avocat, Maria Cristina Plăiașu:
„În cazul în care pacientul ar fi fost conștient, decizia aparținea acestuia. În situații de urgență și cu un pacient inconștient, decizia medicală aparține exclusiv medicului. Răspunderea și decizia este a medicului, nu a aparținătorilor. Acoperirea legală este dată de legea 43/2006, art. 15. - În cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
De asemenea prevederile art. 17 va pot fi de folos dacă urmează să întreprindeți alte acte medicale și aparținătorii le refuză.
"În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate. Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienții internați în spitale și din 2 medici pentru pacienții din ambulator."
-
Cele 5 tipuri de somn. Ce spune felul în care dormi despre sănătate21.12.2025, 21:34
-
Schimbări majore în diagnosticul hipertensiunii arteriale21.12.2025, 20:55
-
Mitul celor 10.000 de pași pe zi, demontat de cercetări științifice21.12.2025, 19:22
-
-
Alcoolul după 40–50 de ani: ce se schimbă în organism și ce riscuri apar21.12.2025, 17:35
Lemborexant, somniferul care ar putea proteja creierul de Alzheimer
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Medicamentul care ucide cancerul de 20.000 de ori mai eficient, fără efecte secundare detectabile
Mâncatul emoțional poate sabota tratamentul pentru diabet. Ce trebuie să știi
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Statinele pot încetini creșterea anevrismului de aortă abdominală
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
OMS: Injecțiile pentru slăbit nu rezolvă criza obezității la nivel global
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
Tratamentul minune pentru durerile de spate
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
