Paracetamolul, efect secundar sinistru. Ne face mai puțin empatici

Dana Lascu |
Data publicării:
Medicamente
Medicamente

Medicamentele banale pe care le luăm cu toții, printre care se numără și paracetamolul, ne pot schimba comportamentul în mai multe feluri, unele chiar sinistre, notează specialiștii

De la paracetamol (cunoscut sub numele de acetaminofen în SUA) la antihistaminice, statine, medicamente pentru astm și antidepresive, despre toate apar din ce în ce mai multe dovezi că ne pot face să fim impulsivi - unele, supărați sau neliniștiți - altele, că ne scad empatia și chiar că ne pot modifica aspectele fundamentale ale personalităților noastre, cum ar fi cât de nevrotici suntem.

Cazuri celebre

În 2011, spre exemplu, un tată francez a dat în judecată o mare companie farmaceutică, susținând că medicamentul pe care îl lua pentru boala Parkinson l-a transformat într-un dependent de jocuri de noroc și homosexual, și că îl determina să aibă comportamente riscante, care în final l-au făcut victima unui viol, notează DailyMailOnline.

Apoi, în 2015, un alt bărbat care a urmărea fete tinere pe internet a folosit în instanță argumentul potrivit căruia medicamentul anti-obezitate pe care-l lua l-ar fi determinat să facă acest lucru - a spus că i-a redus capacitatea de a-și controla impulsurile. Sunt și cazuri de criminali care au încercat să dea vina pe sedative sau pe antidepresive pentru infracțiunile lor.

Dacă aceste afirmații sunt adevărate, implicațiile sunt profunde. Pentru că lista potențialilor „vinovați" include unele dintre cele mai consumate medicamente de pe planetă, ceea ce înseamnă că, chiar dacă efectele sunt mici la nivel individual, acestea ar putea afecta personalitatea a milioane de oameni.

Citește și: Paracetamolul poate fi mortal. Semnal de alarmă al medicului Tudor Ciuhodaru

Evident, toate aceste posibile efecte trebuie studiate și dovedite, asta în condițiile în care lume a modernă în care trăim e în mijlocul unei crize de supramedicație – adică luăm cu toții mult mai multe medicamente decât avem nevoie sau ar trebui.

Spre exemplu, notează sursa citată, doar în SUA se cumpără anual până la 49.000 de tone de paracetamol - echivalentul a aproximativ 298 de comprimate de paracetamol de persoană/an. Și pe măsură ce populația globală îmbătrânește, „pofta" noastră de medicamente crește (probabil) exponențial și scapă din ce în ce mai mult de sub control. În Marea Britanie, spre exemplu, una din 10 persoane cu vârsta peste 65 de ani ia deja opt medicamente în fiecare săptămână.

Paracetamolul, cum ne afectează emoțiile

Evitați să luați paracetamol înainte de conversațiile sincere cu cei dragi, deoarece vă blochează capacitatea de a simți empatie pentru ei, avertizează oamenii de știință. Poate cel mai popular calmant, luat de milioane de oameni în fiecare zi, atenuează durerea fizică prin reducerea fluxului de substanțe chimice care fac sensibile terminațiile nervoase.

Dar cercetările sugerează că exact aceleași substanțe chimice circulă prin și afectează regiunile creierului care controlează și empatia și compasiunea.
Dominik Mischkowski, un psiholog de la Universitatea Ohio, a arătat, în două studii, că paracetamolul (sau acetaminofenul cum îi spun americanii) afectează personalitatea oamenilor, atenuându-le emoțiile.

El a spus că publicul ar trebui să fie mai conștient de efectul sinistru al acestor pastile, astfel încât să nu le mai ia în neștire.

Mischkowski a arătat, pentru BBC, că „La fel cum ar trebui să fiți conștienți că nu ar trebui să vă urcați la volan dacă sunteți sub influența alcoolului, la fel ar trebui să nu doriți să luați paracetamol și apoi să fiți puși într-o situație în care e nevoie să fiți sensibili emoțional – precum a avea o conversație serioasă cu un partener sau un coleg de muncă".

„Când dai cuiva un medicament, nu îl dai doar unei persoane - ci îl dai unui sistem social. (...) Și nu înțelegem cu adevărat efectele acestor medicamente într-un context mai larg. (...) Există un decalaj remarcabil în cercetare, de fapt, când vine vorba de efectele medicamentelor asupra personalității și comportamentului ... Nu înțelegem cum influențează ele comportamentul uman."

Reduce empatia

Mischkowski a investigat efectul comportamental al paracetamolului la începutul anului trecut, într-un studiu publicat în Frontiers în Psychology, realizat cu 114 studenți de la Universitatea Ohio.

Voluntarii au fost împărțiți în două grupuri, o jumătate primind o doză de 1000 mg de paracetamol - două tablete mari pe zi, în timp ce celuilalt i s-a administrat un placebo. După o oră, subiecții au citit scenarii despre experiențe emoționante care s-au întâmplat altor persoane. Participanții au evaluat câtă plăcere simțeau ei înșiși în timp ce citeau scenariile și câtă empatie aveau pentru oamenii din ele.

Rezultatele au relevat, însă, că persoanele care au luat paracetamol experimentau un soi de empatie mai puțin pozitivă. Deși studiul nu a analizat empatia negativă - când oamenii simt durere pentru ceilalți - Mischkowski a spus că principiile sunt aceleași. El a descris cercetarea ca fiind „cel mai îngrijorător lucru pe care l-a condus vreodată". Cercetătorul recunoaște că medicamentul nu afectează în mod constant personalitățile oamenilor, deoarece efectele durează doar câteva ore. Dar el a subliniat că publicul ar trebui să fie mai conștient de efectele sale asupra comportamentului, astfel încât să-l ia conștient cu avizat.

Citește și: Supradoza de paracetamol, cum se face și cât de periculoasă e. Studiu

Același psiholog, însă, a demonstrat în 2016, într-un alt studiu similar publicat în Social Cognitive and Affective Neuroscience, că atunci când iei acetaminofen pentru a scăpa de durere, este posibil să vă reduceți empatia pentru durerile fizice și dramele ale altora.

Atunci când participanții la acel studiu au luat acetaminofen și au aflat despre nenorocirile altora, au crezut că indivizii în cauză erau mult mai puțin afectați decât în realitate, comparativ cu reacțiile celor care nu luau medicamentul.

„Aceste constatări sugerează că durerea altor oameni nu vi se pare la fel de mare când ați luat acetaminofen", spunea, la momentul respectiv, Dominik Mischkowski, co-autor al studiului fost doctorand la Ohio State.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel