Psihiatru: ”Ca medici, toți, dar toți, greșim. Ne acoperim greșelile unii altora”

Psihiatru, medici. Psihiatrul Gabriel Diaconu scrie, într-o postare pe Facebook, câteva idei despre cazul pacientei care a ars pe masa de operație la Spitalul Floreasca, despre controlul Ministerului Sănătății și despre reacțiile la scrisoarea de protest data publicității de personalul medical de la Floreasca.

"Curge puroi din buba bulei de când a apărut comunicatul semnat și parafat de mai mulți medici de la spitalul Floreasca, prin care aceștia se solidarizează cu doctorul Beuran și echipa acestuia. E o formă de solidaritate, spun unii. E un act de complicitate criminală, spun alții. În democrație ai drept de proprietate asupra opiniei. N-ai drept de proprietate asupra adevărului.
Prea des în România digitală se aplică regula celui care vorbește mai tare. Cel care folosește limbajul radical. Cel care "taie în carne vie". Cel care, fără prea multe date și cu siguranță fără prea mult efort, decretă. Decide. Condamnă. Formulează certitudini. Din punctul meu de vedere întreaga daravelă de la spitalul Floreasca pute", notează Gabriel Diaconu.

Despre raportul Ministrul Sănătății afirmă:

"Să începem cu raportul Ministrului Sănătății, și observațiile echipei de la control de la MS pe marginea subiectului pacientei arse, ulterior decedate. Funcționăresc, raportul menționează diverse abateri, nereguli, prostii făcute de personal, erori previzibile și pre-cumpănibile șamd. Contează, fără doar și poate, să faci inventarul stahanovist al "neregulilor". Pe de altă parte un astfel de raport ar fi meritat să includă, ba chiar să insiste – în loc de suma tuturor mizeriilor – pe caracterul și determinismul acestor decizii luate de echipa medicală. A fost o improvizație? A fost o concluzie firească a insuficientei pregătiri a cadrelor medicale? Mai mult, face parte din ecosistemul de culpă particulară a oamenilor, sau e un produs secundar de degradare sistemică, acolo unde sistemul, la firul ierbii, cere improvizație și cârpeli pentru că "avem, dar n-avem"? Acum, că știm ce s-a petrecut, ce facem să facem viața medicilor și-a pacienților mai bună de acum înainte?

Ca și în alte dăți, autoritățile creează injust o dihotomie între medic și bolnav, și aleg pe unul dintre ei. Ori asta sfârșește prin a nedreptăți, prin a văduvi singurul lucru care contează, de fapt, în actul medical. Se numește "alianță medic-pacient". Și alianța nu poate funcționa decât în a treia dimensiune, cea care obligă și medic, și pacient, să colaboreze".

Iar câteva concluzii ar fi:

"Până nu vom ieși din clivajul ăsta reducționist, periodic medicii vor suferi, la stâlpul infamiei, și ca breaslă și ca ethos. Iar suferința asta va crea context pentru complicitate medicală. Complicitatea medicală va face rău pacienților. Și-uite așa se învârte fusul.
Până la urmă, fenomenul profund observabil și în "comunicatul" medicilor care s-au alăturat lui Beuran et co, cumva curios devreme ce multe lucruri încă nu sunt clare, e că acolo unde va fi isterie, și blam public, ambele tabere se radicalizează, și medicul va prefera să fie complice cu medicul, chiar dacă acesta a greșit, decât să dezerteze dintr-o organizare unde "numai cel fără de păcat să ridice piatra".

Ca medici, toți, dar TOȚI, greșim în fiecare zi a vieții noastre. Ne acoperim greșelile unii altora. Unele greșeli pot crea râsete, plânsete sau înjurături. Altele rezultă în răni, sechele și moarte. Unele dintre aceste, poate multe – dar cu siguranță nu toate – pot fi adresate mai bine încât, în cele din urmă, sănătatea omului, a oamenilor, să beneficieze de cea mai bună medicină posibilă.

Cea mai bună medicină posibilă, cu toate opiniile care ne inundă, nu poate fi făcută decât de corpul medical, și ceilalți actori care creează informație despre sănătate. Mass-media nu poate face medicina mai bună. Poveștile senzaționaliste, rapoartele "de control" făcute să sațieze burta insațiabilă a senzaționalului, sunt exerciții de împachetat fum și silabisit futilitate".