La ce au interzis elevii la școală
Școala va începe din toamnă cu o serie de reguli pe care elevi trebuie să le respecte.
Școala va începe din toamnă cu o serie de reguli pe care elevi trebuie să le respecte.
Votul pentru alegerile locale care urmează să aibă loc în 27 septembrie vor fi impuse reguli de siguranță suplimentare.
Reprezentanții Comitetului Național pentru Situații de Urgență au anunțat luni, 29 iunie, noi măsuri privind anumite măsuri de relaxare.
Prof dr Alexandru Rafila spune că este posibil ca, dată fiind situația din acest moment, de la 1 iunie să avem o relaxare suplimentară.
Călătoria cu avionul se va face după reguli noi. De la intrarea în aeroport, predarea bagajelor la cală, trecerea frontierei și îmbarcare, totul se modifică:
Stare de alertă: Noi reguli sunt valabile după 15 mai. Spre exemplu, masca trebuie OBLIGATORIU purtată în anumite condiții. Iată care:
Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog ortodont, a explicat care sunt regulile ce ar trebui respectate la cabinetele stomatologice după data de 15 mai.
Dr Monica Pop critică intervalul orar în care persoanelor peste 65 de ani le este permis să iasă din casă.
O companie aeriană a introdus deja măsuri privind zborul pasagerilor ținând cont de pandemia de COVID-19.
Un medic dentist explică măsurile care ar fi bine să fie luate odată cu redeschiderea cabinetelor stomatologice.
Grupul de Comunicare Strategică (GSC) a dat răspunsuri oficiale: iată ce ai voie și ce n-ai voie să faci la Slujba de Paști - în noaptea de Înviere:
Pentru persoanele aflate în carantină s-au insituit măsuri mai dure, în cazul în care părăsesc spațiul de carantinare fără aprobarea autorităților.
Medicul Virgil Musta a explicat, la un post TV, în ce context se mai pot infecta oamenii cu COVID-19.
Situația de urgență instituită în România din cauza coronavirusului i-a prins pe unii români în casă cu părinții și bunicii.
Medicul Monica Pop lansează o propunere pentru protecția medicilor din spitale, după ce un număr mare de medici și asistenți s-au infectat cu noul coronavirus.
Ordonanța Militară 3, care înnăsprește regulile și care a fost prezentată în această seară, poate fi citită INTEGRAL aici.