Virus de tip SARS, 4 cazuri de persoane infectate în Thailanda
Patru persoane din Thailanda sunt infectate cu noul coronavirus identificat în China, crescând temerile la nivel global cu privire la apariţia unei epidemii, au informat...
Virus, SARS. Ministerul Sănătăţii Publice a precizat miercuri într-o declaraţie că încă două persoane au fost testate pozitiv pentru virus în această săptămână, în plus faţă de alte două, aflate deja sub tratament. Cele două cazuri noi includ o thailandeză care a călătorit la Wuhan, unde virusul a fost identificat la începutul acestei luni şi un chinez care a intrat în Thailanda duminica trecută. "Chiar dacă au fost descoperite cazuri noi, Thailanda aşteaptă încă relatări privind transmiterea de la om la om" a indicat ministrul Sănătăţii Publice, Anutin Charnvirakul, potrivit Agerpres.
Noul coronavirus aparţine aceleiaşi familii de virusuri care a provocat Sindromul Respirator Acut Sever (SARS), o boală care a ucis 800 persoane la nivel mondial într-o pandemie din 2002-2003, care a debutat tot în China. Nouă persoane au murit, iar alte sute au fost infectate cu acest nou coronavirus - au informat autorităţile chineze, care au cerut la rândul lor evitarea călătoriilor la Wuhan.
Începând din 3 ianuarie, autorităţile thailandeze au testat pentru acest virus 19.480 de persoane de pe 123 zboruri provenind din Wuhan. Ministerul Sănătăţii Publice a declarat că a dat instrucţiuni fiecărui spital pentru luarea de măsuri de precauţie suplimentare dată fiind celebrarea Anului Nou Lunar sâmbătă.
Noul virus gripal provoacă haos în Europa
Ce riscă zilnic personalul medical
Bacteria Listeria monocytogenes, găsită în salate și paste. Cel puțin 6 persoane au murit. Care sunt simptomele
EXCLUSIV Lepra: Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț clarifică riscurile
Rabia, boala care ucide 100% dacă nu e tratată imediat: simptome și transmitere
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID. Impactul pe termen lung
Candida auris: ciuperca agresivă rezistentă la medicamente. Ce se întâmplă dacă un pacient a fost infectat
Cât de utile sunt, de fapt, mănușile nesterile. Ce trebuie să știi dacă ești pacient
Supraviețuitorii cancerului, condamnați la un risc uriaș de forme severe de COVID
Mâncarea umedă pentru pisici, plină de microbi, E.coli, Salmonella: Îmbolnăvește toată familia!
Un nou virus stârnește îngrijorare. Ce este virusul Nipah
Ce este virusul Chikungunya. Fii atent la asta dacă te-a înțepat un țânțar. Atacă articulațiile!
Infecția ucigașă care rezistă la tratament, amenințare globală
Cum se transmite HIV?
De ce cadrele medicale nu trebuie să poarte bijuterii sau să aibă manichiura făcută. Dr. Beatrice Mahler, explicații
Difteria revine în Europa. Adulții nevaccinați, în pericol mortal
Lepra: cauze, simptome, tratament și prevenție. Ce trebuie să știi despre această boală
Noua variantă Covid NB.1.8.1, identificată în Franța. Ce trebuie să știm despre noua tulpină
Varianta COVID NB.1.8.1 face ravagii în Franța și Asia. Experții se tem de un nou val devastator.
