1 PAT LIBER, în secțiile ATI din țară, pentru pacienții cu COVID-19
Un singur pat este liber pentru pacienții Covid-19, în secțiile de terapie intensivă din țară.
În data de 15 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1600 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.
În București sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 164 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Situația paturilor suplimentare o aveți în tabelul pe care vi-l trimitem alăturat.
1.729 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
La nivel național, la acest moment este disponibil 1 pat liber ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.
„Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”,transmite GCS.
COVID-19, evoluție neașteptată
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
