Compusul natural care previne degradarea creierului. Îi oferă un scut protector
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
O ținută ca la carte presupune obiecte vestimentare care să-ți pună în valoare silueta și feminitatea. Nu de puține ori, reprezentantele sexului frumos aleg să poarte corset, pentru a subția talia,...
Privit ca un atribut al senzualității pentru că ajută la conturarea taliei și scoate sânii și fundul în evidență, corsetul poate reduce talia unei femei cu până la 25 de cm, iar dacă este purtat cu regularitate are un efect devastator asupra organelor vitale.
Corsetul purtat foarte mult timp slăbește mușchii abdominali, iar capacitatea de a susține organele scade.
Recent, Emma Stone a explicat într-un interviu în cadrul Graham Norton Show consecințele purtării unui corset pentru o perioadă lungă de timp. Actrița interpretează rolul lui Abigail în noul film „The Favourite", acțiunea fiind plasată la începutul secolului al XVIII-lea.
Emma Stone - "Nu puteam să respir"
„În prima lună nu puteam să respir, dar când miroseam ceva mentolat mă ducea cu gândul la un spațiu deschis unde puteam să respir pentru un moment. După o lună, toate organele mele și-au schimbat locul în corp, a fost groaznic, iar dacă nu trebuie neapărat să îl porți, nu o face". Emma Stone a purtat corsetul mai bine de două luni, filmările având loc în perioada martie-mai 2017.
Nu este prima actriță care vorbește despre consecințele purtării acestor piese vestimentare, Lily James povestindu-și experiența din filmul „Cinderella", când a fost nevoită să urmeze o dietă specială, bazată pe alimente lichide, ca mâncarea să se poată digera în mod corect. „Îl purtam câteva zile la rând, uneori nu îl puteam desface, iar mâncarea solidă nu se digera corespunzător. Mâncam în special supe".
Dakota Fanning a vorbit și ea despre perioada filmărilor show-ului de televiziune „The Alienist", spunându-le celor de la W Magazine că purtarea corsetului i-a afectat forma corpului, și i s-a întâmplat chiar să leșine din cauza lui. „Șapte luni, corpul tău se schimbă complet. Ajungi să-l pui (corsetul) fără să-l mai strângi sau să-l dezlegi. Până la sfârșit îl îmbrăcam pur și simplu", a explicat Dakota.
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
O plantă banală din grădină ar putea vindeca inflamațiile intestinale.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Balonarea dispare rapid cu acest ceai. Este alegerea perfectă dacă nu îți place ghimbirul.
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
Această plantă îți detoxifică ficatul și îți îmbunătățește digestia. O ai deja în casă!
Acest ceai protejează inima și creierul și este consumat și de cei care vor să slăbească.
Ceaiul minune care te încălzește iarna și te scapă de răceli. Medicii îl recomandă pentru imunitate și energie. Iată cum îl prepari.
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
Ceaiul care curăță microbii intestinali. Topește și grăsimea abdominală.
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.