Adela Popescu, din nou cu probleme de sănătate: Copiii mei împart tot

Sonia Baciu |
Data publicării:
Adela Popescu. FOTO Instagram @ Adela Popescu
Adela Popescu. FOTO Instagram @ Adela Popescu

Adela Popescu a anunțat că cei trei fii ai săi se confruntă din nou cu probleme de sănătate.

Adela Popescu a ajuns să se amuze pe seama situației în care se află. Cei trei băieți ai vedetei au trecut prin mai multe serii de afecțiuni, în ultima vreme, majoritatea ușoare, boli ale copilăriei, dar care i-au dat peste cap programul vedetei.

Adrian, fiul cel mic, a avut recent dureri nocturne din cauza dinților, iar ceilalți doi fii s-au confruntat cu enterocolită, afecțiune pe care i-au „împrumutat-o” și tatălui lor, lui Radu Vâlcan.


Nici nu au trecut bine peste acele probleme de sănătate, că micuții s-au îmbolnăvit din nou. Adela Popescu a anunțat, pe rețelele de socializare, că cei mici sunt extrem de generoși și împart tot, chiar și virozele, febra și mucii, semn că băieții trec iarăși prin probleme de sănătate.

”Copiii mei împart tot. Viroze, febre, muci. Mânca-i-ar mama de generoși”,  este mesajul postat de Adela Popescu pe pagina de Instagram, potrivit Spectacola.

Familiile cu mulți copii, efect negativ pentru cogniție. Câți copii e ideal să ai, conform cercetătorilor: Îmbătrânire de 6,2 ani

Ce măsuri au luat pentru ca cei mici să nu mai piardă timpul în fața televizorului

”Ca niște părinți asumați, decât să purtăm o discuție prelungită cu copiii despre timpul petrecut la desene, am hotărât să scoatem mișelește bateriile de la televizor. Cum ar veni 'noi v-am lăsa dar nu merge televizorul'. Problema e că am prins un moment liber să mă uit la Netflix și nu mai găsesc bateriile”, a scris vedeta, amuzată, pe rețelele de socializare.

Citește mai departe pe Spectacola.

Bolile din copilărie cu impact la maturitate. Medic: Scad riscul de a suferi de alergii

Medicul Mihaela Bilic a prezentat, în cadrul emisiunii ”Doctor de Bine”, un top al afecțiunilor ușoare, dar neplăcute pentru copii, dar și pentru părinți, în aceeași măsură.

De altfel, nu ar trebui să intrăm în panică în momentul în care cei mici stau nas în nas unii cu alții, își împart pufuleții sau beau din aceeași sticlă. Toate acestea sunt firești și fac parte din procesul de imunizare.

Care sunt acestea și ce beneficii au pe termen lung

În urmă cu 3 decenii a apărut teoria igienei, care susținea că un copil nu trebuie ținut perfect curat, ci expus mediului natural la care suntem adaptați. Însă în vremurile actuale, această adaptabilitate nu se aplică decât zonei rurale, nu și celei urbane, una, de cele mai multe ori, foarte poluată.

”Paraziții intestinali îi protejează pe copii și de infecții digestive cu bacterii patogeni, dar și de dezvoltarea bolilor alergice și autoimune, pentru că deși par două direcții diferite au cauze comune. Se pare că au un rol protector acești paraziți, iar pericolul asupra sănătății, în general, nu este unul mare. Pe vremuri, toți copilașii aveau ascarizi (limbrici)”, a afirmat dr. Brândușa Petrescu, medic primar alergolog.

Paraziții intestinali conțin proteine asemănătoare cu cele din arahide, astfel că persoanele care au fost expuse la aceștia, în copilărie, nu vor dezvolta alergie la arahide. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Dana Nălbaru, despre fiul ei: Nu e autist! E prea avansat pentru vârsta lui și NU îl primesc în clase mai mari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel