Anchetă: tânără însărcinată în luna a noua, găsită decedată în casă
O tânără de 28 de ani, însărcinată în luna a noua, a fost găsită decedată în locuința sa din județul Prahova. Polițiștii au deschis o anchetă.
Poliţia a deschis un dosar penal după ce o tânără în vârstă de 28 de ani din localitatea Ariceştii Rahtivani, însărcinată în luna a noua, a fost găsită decedată în locuinţa sa, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
"La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare, ocazie cu care s-a constatat că o tânără în vârstă de 28 de ani, care prezenta urme vizibile de sarcină, a fost declarată decedată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Prahova. Trupul neînsufleţit al persoanei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost deschis un dosar penal în care, la acest moment, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a precizat inspectorul de Poliţie, Oana Bunghez, citat de agerpres.ro.
Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Prahova au declarat că tânăra, gravidă în luna a noua, a fost găsită în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare care au durat o oră nu au dat rezultate.
De ce să NU mai porți niciodată pantofii de stradă în casă? Adevărul șocant despre ce aducem pe tălpi!
Boala renală cronică: Fructele și legumele, asociate cu mai puține spitalizări și un risc mai mic de agravare a bolii. Ce au arătat 10 ani de urmărire
După o operație pe creier, un bărbat a început să vadă ochii pisicii sale pe fețele oamenilor. Ce s-a întâmplat în creierul lui
1 din 2 femei suferă de boala ASTA în tăcere. Ai scurgeri urinare? Durere sau presiune în abdomen?
Femeile nu vorbesc despre asta, dar 1 din 2 suferă în tăcere. Află ce mușchi esențial îți poate distruge sănătatea dacă îl neglijezi!
EXCLUSIV Multe mame se confruntă cu pierderile de urină după naștere, dar le este rușine să vorbească. Ce spune kinetoterapeutul
Hipotermia: semnul banal dat de tremurat atunci când ți-e doar "frig"
Febra denga şi chikungunya, în curând endemice în Europa. Ce arată un studiu nou
Operația care salvează de AVC... s-ar putea să fie inutilă pentru majoritatea pacienților. Ce arată un nou studiu
Nu ignora venele sparte. Ce se întâmplă cu picioarele tale dacă apar pete roșii sau albastre
O femeie are o grupă de sânge unică în lume. Ce s-a găsit în ADN-ul ei i-a șocat
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...
Te trezești mereu la 3 dimineața? Nu e insomnie! Uite ce îți transmite corpul
Sepsis: boala care îți poate salva viața, dar îți poate distruge creierul. Ce trebuie să știți despre sindromul post-sepsis
Doar trei nopți de somn insuficient pot distruge inima
Ion Iliescu primește suport respirator. Ce înseamnă, de fapt, "plămânul artificial" și cât de grav e
Ion Iliescu, pe "plămân artificial". Ce se întâmplă, de fapt, cu fostul președinte. De ce e încă la ATI și ce înseamnă, de fapt, suportul respirator.
