Autism. Protocol pentru servicii integrate
Un protocol de colaborare a fost semnat azi, 2 aprilie, între mai multe ministere și CNAS, cu scopul îmbunătățirii accesului la servicii medicale pentru persoanele cu autism.
Protocolul de colaborare a fost semnat între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și are ca scop dezvoltarea și implementarea unor programe destinate îmbunătățirii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist (TSA) la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație.
„Protocolul semnat astăzi creează premisele pentru alocarea de fonduri necesare să asigure fiecărei persoane diagnosticată cu tulburare de spectru autist accesul săptămânal la cinci ore de terapie complementară actului medical, oferită de specialiști în psihoterapie și psihopedagogie specială”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătății, care va înființa, totodată, un subprogram destinat persoanelor diagnosticate cu TSA, în cadrul Programului Național de Sănătate Mintală (PNSM).
În cadrul proictului vor fi acordate servicii integrate de sănătate – evaluarea, diagnosticul și serviciile conexe actului medical. „De asemenea, vor fi organizate programe de instruire destinate cadrelor didactice, consilierilor școlari, asistenților sociali din sistemul educațional, în vederea identificării și facilitării intervențiilor în cadrul tulburărilor de spectru autist”, se mai arată în document.
Educație pentru părinți
Pe de altă parte, nici părinții unor copii cu TSA nu au fost lăsați de-o parte. Un subprogram de educație parentală va fi dezvoltat în cadrul programulu PNSM, cu scopul de a veni în sprijinul părinților pentru dezvoltarea abilităților sociale pentru cei mici.
“Protocolul semnat astăzi creează cadrul necesar pentru dezvoltarea unor servicii integrate, de care pacienții cu tulburări de spectru autist au nevoie. Astăzi, când marcăm Ziua Internațională de conștientizare a Autismului, vreau să le mulțumesc pacienților și părinților care au copii care suferă de această afecțiune pentru modul în care am colaborat. Deciziile de azi li se datorează în mare măsură, ele sunt în mare parte rezultatul acestei colaborari”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
În perioada 2013-2018, medici de familie au fost instruiți pentru a realiza screening precoce pentru identificarea timpurie a copiilor cu TSA. S-au achiziționat teste standarsizate, iar copiii sunt tetsați în 10 centre din țară, de căter 146 de specialiști.
De asemenea, aproximativ 600 de consilieri școlari la nivel național au beneficiat, în perioada 2016-1017, de sesiuni de instruire menite să contribuie la identificarea și intervenția timpurie a copiilor cu TSA din învățământul preșcolar și primar.
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
Victimele accidentelor, despăgubite în funcție de leziuni. Cât PLĂTEȘTI dacă faci accident. Vezi AICI codul leziunilor și AMENDA
Cseke Attila, după 3 luni de mandat la MS: Aprovizionarea cu medicamente împotriva COVID-19 și mai multe paturi ATI, ca obiective principale
Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
CNAS, anunț. Acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare pentru pacienți
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
Andrei Baciu: Formularul digital care trebuie prezentat la întrarea în România se competează cu 72 de ore înainte! MODIFICARE aprobată de Guvern
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre asigurările medicale private și abonamentele medicale. Valentin Ionescu: Un abonament nu acoperă mai nimic. Vă induc în eroare
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este funcțional! Cum îți vezi datele personale și cum le modifici
Alexandru Rafila: Documentele din PNRR legate de Sănătate, găsite cu dificultate pe un stick dat altei instituții
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
