Boli cardiace. Artistul Ginger Baker, unul dintre cei mai buni bateriști din lume, a murit
Ginger Baker, 80 de ani, cofondator şi baterist al legendarei formaţii Cream în anii '60 (alături de Eric Clapton), a murit duminică, 6 octombrie.
Boli cardiace. Ginger Baker, 80 de ani, cofondator şi baterist al legendarei formaţii Cream în anii '60, a murit duminică după ce a fost internat în stare gravă la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat familia sa, transmite DPA.
"Cu tristeţe vă informăm că Ginger s-a stins liniştit, la spital, în această dimineaţă", a anunţat familia sa pe Twitter şi Facebook. "Le mulţumim tuturor celor care ne-au transmis cuvinte de încurajare în aceste ultime săptămâni", precizează familia artistului într-un comunicat.
Boli cardiace. Ginger Baker, epuizat după concerte
În ultimii ani starea sănătăţii lui Ginger Baker s-a deteriorat. În 2016 bateristul a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis. Tot în cursul aceluiaşi an a fost nevoit să anuleze un turneu cu actuala sa formaţie, Air Force, din cauza problemelor cardiace. În 2013 Ginger declara pentru Rolling Stone că starea sănătăţii sale nu este bună şi că se simte epuizat după concerte. "Sufăr de osteoartrită degenerativă, care este o afecţiune extrem de dureroasă. În afară de asta sufăr şi de boală pulmonară obstructivă cronică de la fumat", declara el pentru revistă.
Plasat pe locul trei în topul celor mai buni 100 de baterişti din toate timpurile, întocmit de revista Rolling Stone, muzicianul englez a înfiinţat formaţia Cream în 1966 alături de prietenii săi Eric Clapton şi Jack Bruce şi a lansat 4 albume înainte de despărţirea din 1968. Apoi, Ginger a format trupa Blind Faith alături de Clapton, Steve Winwood şi Ric Grech. În 1970 şi-a lansat propria trupă, Air Force. Ginger Baker a scos şi numeroase albume solo, ultimul dintre ele, "Why?", fiind lansat în 2014.
-
-
-
Cum să scapi de gazele provocate de fasole25.02.2026, 19:56
-
Fructul care e mai sănătos atunci când e congelat25.02.2026, 19:30
-
Gena "Dictator" care forțează cancerul să invadeze întreg corpul25.02.2026, 18:14
Terapia care înjumătățește riscul de infarct și AVC
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.
Grăsimea care distruge arterele fără să știi. Duce la infarct
Tratamentul cardiac, revizuit. Ghidurile vechi au ignorat diferențele esențiale între țări și stiluri de viață
Milioane de cardiaci, tratați greșit. Alarmă de ultimă oră în cardiologie.
Semnul banal care îți arată că ai o boală cardiacă mortală
EXCLUSIV TAVI, umbrela care salvează vieți. Prof. dr. Horațiu Moldovan: Intră în inimă ca o umbrelă în tocul ei. Se deschide acolo unde e nevoie
Testul rapid și banal care îți arată dacă ai probleme cardiace. Diagnostic precis în câteva minute
Deficitul de vitamina D crește riscul de infarct
Care este tensiunea arterială normală?
EXCLUSIV Inovație în Cardiologie. Dr. Dumitrescu: Practică, soluții aplicabile și complicații. Dr. Costache: Tehnologii robotice
EXCLUSIV Boala cardiacă gravă care poate apărea chiar de la naștere. Prof. dr. Victor Costache: Tablou clinic complex: nou-născut cu stenoză aortică
Noile ghiduri pentru tensiunea arterială extind criteriile de diagnostic
Cum să oprești colesterolul rău înainte să-ți distrugă inima
Ce se întâmplă când tensiunea arterială scade sub 120 mm Hg
Proteina care distruge inima după infarct
Tensiunea diastolică scăzută la femeile vârstnice, mortală. Medicii trag un semnal de alarmă
Rutina simplă înainte de somn care scade tensiunea
Exces de decese cardiace post-COVID. Situația nu revine la normal
Val de decese după pandemia de COVID. Epidemia invizibilă care te omoară după pandemie.
