EXCLUSIV Stresul și depresia, risc pentru boala cardiovasculară. Trifan: Nu e ușor să-l eviți într-o lume din ce în ce mai haotică. Să nu mai punem la inimă!
Stresul și depresia sunt unii dintre principalii factori care duc la bolile cardiovasculare.
"Stresul este unul dintre cei nouă factori de risc pentru boala cardiovasculară. Spre exemplu, stresul la locul de muncă este extrem de important. Depresia, consecutivă tuturor acestor lucruri crește riscul de boală cardiovasculară.
Noi, pe lângă toate lucrurile pe care le facem legate de mișcare, de dietă, de oprirea fumatului, de consumul de alcool moderat sau de abstinența la alcool care ar fi indicată, noi ar trebui să fim foarte atenți ca pacientul să iasă din mediul care-l stresează foarte tare, pentru că acest lucru este un accelerator pentru bolile cardiovasculare", a declarat Cătălina Trifan, medic primar medicină internă, șef Secția Medicină Internă la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical.
"Unii nu au încotro. E ușor de spus: nu mai fii așa stresat! Dar locuiește într-un oraș mare, cu stres în transport, la volan, la locul de muncă sunt probleme", a completat Val Vâlcu.
"Nu e ușor să eviți stresul într-o lume care este din ce în ce mai haotică, dar e important să încercăm să evităm toate situațiile conflictuale și toate lucrurile care ne stresează.
E necesar să le evităm. Evident că nu le putem îndepărta pe toate și nu putem să trăim într-un mediu fără stres", a mai spus medicul Cătălina Trifan.
"Cum se spune: Să nu mai punem la inimă! Chiar asta era expresia populară", a completat Val Vâlcu.
Vlad Ciurea: Noi provocam CANCERUL, este dovedit! Ce duce la acest lucru "GROAZNIC"
Vezi mai multe în video:
Vlad Ciurea, rețeta GENIALĂ anti-stres. Ce să faci dacă ești claxonat sau înjurat: Inima e mică, fundul e mare! Dă-i locul în Iad sau Rai și urează-i succes
Ni se tot spune nu te mai stresa, stresul face rău. Întrebat dacă are vreo rețetă anti-stres, medicul Vlad Ciurea a povestit că "la un moment dat, în parc, umbla un domn, cu părul puțin mai grizonat. În cărucior era un bebeluș care zgândărea ceva. Și în plină circulație pe toată strada, numai claxoane, îi spunea bebelușului: Ferdinand, fii calm!
Treci pe lângă el, te uiți la domnul respectiv și spui cred că faci o confuzie, bebelușul acela nu vă înțelege!
El spune: nu, nu, nu, Ferdinant sunt eu!
Așa că poți! În primul rând, autosugestia contează foarte mult".
Ce să faci dacă ești claxonat în trafic
"Dacă te claxonează un domn în spate îi dai locul să meargă unde vrea, și-n Rai, și-n Iad, îi urezi succes. Lasă-l să se ducă unde vrea.
Al doilea lucru, dacă poți cu aceste lucruri care se întâmplă zilnic, să nu le pui la suflet. Exact cum spunea șefa mea: inima este mică și fundul este mare.
Deci nu trebuie să le punem la suflet, pentru că nu duc la nimic bun. Cel mai grav lucru este că dacă cineva îți aruncă o vorbă urâtă, o injurie, cel mai grav lucru este să-ți pui mintea și să răspunzi la așa ceva. Zâmbește și mergi mai departe.
Deci trebuie să încercăm să ne detașăm și să facem tot posibilul ca acest creier pe care ni l-a dat Dumnezeu, această bijuterie, să poată să funcționeze. El nu poate să funcționeze sub furie, sub stres, sub nervi, sub scandaluri, sub claxoane. Nu poate! Nu poate de la natură!
Și atunci, ca să nu fim stresați, trebuie să plecăm nestresați. Recomand la toată lumea ca lucrurile să înceapă de dimineața bine. Eu fac tot posibilul să mă trezesc la 5:30, ca să am timp să le fac pe toate. Și partea personală, și mic dejun și cafea. Toate aceste lucruri, de dimineață, nu mă stresez că am uitat ceva. Nu se poate, clachează creierul", a declarat medicul Vlad Ciurea, de la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical.
Stresul oxidativ, cauza apariției unor boli. Țincu: Traiul modern dăunează
Stresul oxidativ afectează întregul organism. Din cauza stresului oxidativ apar anumite boli, dar acesta afectează şi frumuseţea, pentru că el contribuie la procesul de îmbătrânire a pielii şi nu numai: părul, unghiile devin casante, iar ridurile devin mai evidente. Medicul toxicolg Radu Țincu a explicat în cadrul emisiunii Sfat de Sănătate de la Antena 3 ce este stresul oxidativ.
”Stresul oxidativ este o stare anormală care apare în momentul în care organismul este supus la o traumă. Fie că discutăm despre o traumă fizică: accident rutier, arsuri, sau fie că discutăm de o boală acută, cum ar fi infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, sau discutăm de expunerea la substanţe nocive, poluante.
Toate aceste elemente care agresionează într-un fel organismul, în prezenţa metabolismului aerob, adică a utilizării oxigenului vor putea să declanşeze stresul oxidativ.
Stresul oxidativ, fiind mediat de speciile reactive de oxigen, cum ar fi anionul superoxid sau apa oxigenată, sunt specii care au o capacitate distructivă, în special pe membranele celulare. Apa oxigenată arde anumite structuri, în special pe cele lipidice, membra lipidică din membrana celulară.
În prezenţa acestor specii reactive de oxigen începe să fie pur şi simplu arsă, să apară anumite leziuni la nivelul acestei membrane. În momentul în care apar perforaţii ale membranei celulare se produce o instabilitate celulară, adică celula începe să piardă atât conţinut, sau să permită intrarea unor substanţe din afară. Efectul final asupra celulei este moartea celulară. Apare moartea celulară prin aceste mecanisme de osmoză”, a explicat medicul.
-
Ce trebuie să știi dacă bagi borcanele în frigider14.03.2026, 12:30
-
-
Cheia pentru relaxare și ritm cardiac echilibrat14.03.2026, 11:00
-
Cum să gestionezi anxietatea în momentele de stres14.03.2026, 10:05
-
Ce ne dezvăluie butoanele de lift despre mintea umană și emoții14.03.2026, 09:00
EXCLUSIV Monturile și traumatismele gleznei. Dr. Codrin Huszar (SANADOR) explică
EXCLUSIV Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
EXCLUSIV Radiografia sistemului medical. Ce vrea ministerul și care sunt așteptările cadrelor medicale
Vârsta la care este indicată colonoscopia. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Chiar dacă NU ai simptome
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Lucrul nespus despre tratamentul post-AVC. Ioana Milea: Cum să accept la 26 de ani ideea de moarte?
EXCLUSIV Boala varicoasă, simptome și cauze. Semnul banal care trimite femeile la medic. Dr. Anca Chitic: Consecințele sunt grave
EXCLUSIV Cât cheltuiește România pe sănătate pe cap de locuitor în 2025. Comparație cu UE
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
EXCLUSIV Analiza sistemului medical românesc. Dr. Bogdan Andreescu, la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
EXCLUSIV Semnul banal dat de cârcei. Nu-i mai ignora! Atenție la picioarele reci, furnicături, durere când mergi
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
EXCLUSIV Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
