Care este ora ideală pentru cafea și care sunt riscurile unui consum prea mare

Cafeaua are beneficii, dar și o serie de riscuri. Cardiologul Wargha Enayati a vorbit despre ele.
Cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi la nivel mondial, poate avea și beneficii, dar și riscuri asupra sănătății. Cât privește numărul de cești permise, totul este la latitudinea fiecăruia, însă ceea ce contează foarte mult este modul în care aceasta este consumată.
”Nu există o formulă cu câte cafele poți să bei, poți să bei una sau șase. Poți să bei o cafeluță și să își fie foarte rău sau să bei șase și să nu fie rău deloc. Depinde de fiecare ființă umană care reacționează altfel la cafea. Poate să producă tensiune mai mare la cineva, poate să producă palpitații la altcineva, poate să producă nervozitate la unul, altul. Deci depinde de cum reacționează fiecare”, a explicat dr. Wargha Enayati, medic cardiolog, la ”Vorbește lumea” de la Pro TV.
Mai mult, acesta afirmă că o cafea ”nu este o chestie păcătoasă, ca țigară, dar cum am zis, fiecare om reacționează altfel. Și dacă ție, la o jumătate de cafea începe să îți bubuie capul, pur și simplu, singura soluție este să nu mai bei. Vin pacienți cu palpitații sau tensiune mare și nu știu de ce, însă cauza este cafeaua, iar în aceeași categorie este și Cola sau Pepsi”, mai spune cardiologul.
Întrebat dacă este o oră potrivită pentru a bea o cafea, cardiologul a explicat că depinde de fiecare în parte, exemplificând că unei persoane care se trezește dimineața cu tensiune mică îi este recomandă atunci, la prima oră, în timp ce persoanelor cu tensiune mare nu le este indicată.
Cu o multitudine de tipuri de cafea, cu zahăr, amară, cu lapte, mai lungă, mai scurtă sau chiar cafea solubilă, cardiologul susține că, din punct de vedere al sănătății, un expresso scurt este cel mai bine.
”În momentul în care bagi alte elemente în el, cum este laptele, de exemplu, nu te ajută la digestie foarte mult. De aceea eu prefer un expresso fără nimic altceva, nici măcar lapte vegetal”, mai spune acesta.
Fructul de 60 de bani care te face mai energic decât o ceașcă de CAFEA
Care sunt beneficiile cafelei
”Primul beneficiu al cafelei este a devenit un fel de drog, că noi îl folosim foarte des pentru a ne simți mai bine. Iar acest lucru îmi dă puțin de gândit deși nu îmi place prea mult ideea aceasta.
Dar, în general nu este un risc, în afară de ce v-am spus în legătură cu palpitații sau să crească tensiunea. Dacă aceste lucruri sunt acoperite și este ok, nu ai vreun risc când bei cafeaua. Nu face nici bine, nici rău”, a mai spus medicul.
Cât privește cafeaua decofeinizată, pe aceasta o recomandă persoanelor care sunt dependente de cafea, dar care au probleme cu tensiunea ori care vor să mai și doarmă noaptea, subliniind că acest tip de cafea, din punct de vedere medical, își pierde beneficiile, mai mult, nici nu are vreun risc pentru băutorii de cafea.
80% dintre pacienți sunt fumători
Cardiologul mai susține că nu ritualul cafelei, cu ceva dulce lângă, ar fi periculos și ar da dependență, cât asocierea dintre cafea și fumat.
”Ca și cardiolog, dacă spun unui pacient să nu bea cafea, este de frică, de această asociere între cafea și țigară. 80% dintre pacienții mei sunt fumători, iar această provocare de a pune țigara lângă cafea este dăunătoare, nu cafeaua în sine”, a explicat medicul. De altfel, mai spune cardiologul, cafeaua în sine nu provoacă dependență fizică, ci doar mentală, prin acea stare de bine pe care o induce consumul de cafea.
Vezi și: Cafeaua reîncălzită devine amară. În cât timp trebuie să consumăm o cafea proaspătă
-
Vitaminele B pot încetini declinul cognitiv și preveni demența27.08.2025, 18:08
-
-
-
-
Cea mai ieftină pastilă pentru inimă. Îmbunătățește circulația sângelui, scade tensiunea și previne aritmiile
Aceasta este cea mai ieftină pastilă care protejează inima de infarct. Și nu, nu este este aspirina.
Cetonele, un aliat neașteptat pentru sănătatea inimii în diabetul de tip 2
Acest supliment îmbunătățește sănătatea inimii și are efect semnificativ și în cazul diabeticilor.
Insuficiența cardiacă letală, un nou tratament. Enzima ALPK2 ar putea proteja inima prin activarea TPM1
Tratamentul care îți protejează inima de cea mai letală afecțiune.
Unghiile, indicator al unor probleme cardiace. Semnul lui Quincke, indicator al insuficienței cardiace
Testul simplu care îți arată dacă ai probleme cu inima. Dacă observi ASTA, ești în mare pericol.
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.
Exerciții simple de făcut în avion pentru prevenirea cheagurilor de sânge
Asta trebuie să faci în timpul unui zbor cu avionul pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.
Care este valoarea tensiunii care trebuie să te trimită la medic. E o urgență medicală
Aceasta este valoarea hipertensiunii care îți pune viața în pericol. E o urgență medicală. Poate provoca AVC sau infarct pe loc.
Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
Cum să îți reduci ritmul cardiac de repaus și de ce este important
Cum să îți reduci ritmul cardiac de repaus și de ce este importantă valoarea.
Micul dejun, impact asupra sănătății cardiace. Omiterea micului dejun are consecințe negative asupra tensiunii arteriale
Această decizie banală îți distruge inima. Duce la creșterea semnificativă a tensiunii arteriale.
Alimentele care îți afectează inima. Duc la insuficiență cardiacă
Alimentele care îți afectează inima. Duc la insuficiență cardiacă. Le consumi zilnic și cresc riscul de boli cardiace cu 46%.
Raportul talie-înălțime, un predictor eficient al riscului cardiac
Bacteria comună care îți devastează inima. Cei mai mulți o au
Această bacterie extrem de comună îți devastează inima. Cei mai mulți oameni o au.
Infecția netratată ce distruge inima după decenii. Asta e cauza valvulopatiei. Victor Costache: Acum sunt tratate mai serios
Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Infecțiile severe, asociate cu un risc crescut de insuficiență cardiacă. Infecțiile respiratorii și sepsisul pun inima în pericol
Infecția banală care duce la probleme cardiace. Riscurile sunt extrem de ridicate.
Patru schimbări care reduc colesterolul mai eficient decât statinele, potrivit unui cardiolog
Patru schimbări care reduc colesterolul mai eficient decât statinele.
Inteligența Artificială poate prezice stopul cardiac cu până la două săptămâni înainte de declanșare
Acest semn îți arată că ești la două săptămâni distanță de un infarct. La ce să fii atent.
Semnele hipertensiunii pe care le poți observa în ochi. Cum să îți reduci nivelul acesteia
Hipertensiunea arterială, pandemie tăcută. Avertisment: Amenințare globală subestimată
Pandemia tăcută care ucide zilnic. Medicii lansează un avertisment sumbru. E o amenințare globală subestimată. Este principala cauză a mortalității la nivel global.