Care sunt factorii declanșatori ai durerii de cap și când devine aceasta o urgență. Medic: Până la 40% din populație acuză, în fiecare an
Durerea de cap, o afecțiune comună, poate ascunde o serie de boli.
Dr. Bogdan Pană, neurolog, a explicat cât de normale sunt durerile de cap, care sunt factorii declanșatori ai acestei afecțiuni, dar și care este momentul în care trebuie să ne prezentăm la medic.
”Câteodată este normal să te doară capul. Până la 40% din populație acuză dureri de cap, în fiecare an. Nu este normal dacă începe să te doară altfel decât te durea de obicei sau dacă începe să te doară des. Dacă te doare capul cu o frecvență mai mare de două episoade pe lună deja indicația este de a merge la medic, pentru că acest lucru poate să ascundă o afecțiune mai gravă în spate și chiar dacă nu ascunde, tot este bine să faci ceva, medicamentos sau nu, astfel încât să ai episoade mult mai rare”, a explicat neurologul Bogdan Pană la ”Sfat de Sănătate” de la Antena 3.
Care sunt cauzele apariției durerilor de cap
Durerile de cap se împart în două categorii. ”Atunci când mergi la medic și îi spui că te doare capul, medicul poate să aibă peste 150 de diagnostice posibile, dar ele se împart în două categorii: primare și secundare.
În tipurile de cefalee, cele primare sunt cele în sine, nu sunt date de o altă patologie, nu este o altă boală în spate în urma căreia să te doară capul. Însă și acestea pot să aibă anumiți factori declanșatori. Cele mai cunoscute tipuri de cefalee primare sunt migrena și cefaleea de tip tensional.
Factorii ce pot să declanșeze ori o migrenă, ori o cefalee de tip tensional sunt de obicei stresul, oboseala, deshidratarea, săritul peste mase, în special peste micul dejun, consumul de alcool, chiar și în cantități mici, dacă este vin roșu poate să declanșeze o criză migrenoasă dacă ai această dispoziție, variațiile hormonală din perioada perimenstruală sau periovulație, expunerea la curenții de aer rece.
Dacă dormi altfel decât o faci de obicei, adică și dacă dormi mai mult, și dacă dormi mai puțin, la fel te poți trezi cu o durere de cap”, a mai spus medicul neurolog.
Pastila antimahmureală, disponibilă pe piață. Două pilule, înainte de consumul de alcool
Ce boli se pot ascunde în spatele durerilor de cap
”Vorbim de cefalee secundară, în care durerea de cap este semnul unei alte afecțiuni. Orice fel de infecție la nivelul capului poate să dea dureri de cap, infecții dentare, din sfera ORL, sinusuri, infecții la nivelul meningelui și atunci vorbim de meningită. Formațiunile tumorale de la nivelul capului sau inflamațiile la nivelul nervilor sunt alte cauze ale durerilor de cap, la fel și pentru anumite boli autoimune sau în anumite tipuri de accident vascular cerebral, în special în cel hemoragic.
În acest tip de AVC, oamenii pot să aibă o durere de cap groaznică, cu debut foarte rapid, numită și lovitură de trăsnet”, a mai spus medicul.
Durerea de cap post Covid
Noua variantă de Covid are printre simptome și durerea de cap, durere care din păcate persistă și după vindecare. Întrebat ce se poate face în acest caz, neurologul a subliniat că nu există un tratament țintit pentru aceasta.
”Am în ultima perioadă pacienți care se plâng din ce în ce mai des de durerile de cap date de Covid, sunt pacienți care se cunosc deja cu un tip de durere de cap, dar durerea este altfel față de cum era de obicei, nu se mai eliberează la medicația pe care o urmau și care era țintită.
Durerea de cap în Covid poate să țină și o lună, după ce a trecut. Nu există un tratament țintit pentru durerea de cap dată de Covid, mai ales pentru că este o boală destul de recentă, încă nu știm multe lucruri despre ea și de obicei se recomandă medicație antiinflamatoare obișnuită, dacă nu, combinații de mai multe substanțe.
Trebuie să fie respectate anumite dozaje, să nu fie depășită o anumită doză în fiecare zi sau să nu fie depășite un număr de zile pe lună, în special dacă este deja migrenă”, a mai spus medicul.
Când este cefaleea o urgență
Potrivit medicului neurolog, cefaleea poate să devină o urgență în următoarele cazuri:
- dacă este însoțită de fenomene neurologice, nu mai miști bine o mână sau un picior
- dacă începi să vezi dublu
- apare voma, chiar și fără greață
- apar tulburări de vorbire
- apariția bruscă a durerilor de cap, în special în cazul persoanelor de peste 50 de ani, care nu au avut astfel de stări.
Iar pentru aceste situații este necesară prezentarea de urgență la spital.
-
-
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician28.02.2026, 17:49
-
-
-
Orele în care ești mai predispus la AVC
Ce se întâmplă când creierul tău ia o pauză de la gânduri
Primul semn al bolii Alzheimer. Vlad Ciurea: Acest lucru distruge creierul
De ce începe să ți se "scurgă" creierul după 40 de ani și cum oprești asta
Obiceiurile de condus pot trăda primele semne ale declinului cognitiv
Alimentele care îți distrug creierul
Deficitul de colină la tineri, risc crescut de afectare cerebrală timpurie
Persoanele cu sindromul picioarelor neliniștite, risc crescut de Parkinson
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
Amiba mâncătoare de creier alarmează medicii
Leziunile cerebrale cresc riscul de glioblastom. Ce simptome să urmărești
Cum ne spune creierul că ne este foame sau suntem sătui
Medicamentele frecvent utilizate, asociate cu un risc mai mare de demență
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
Semnul din ochi că faci Alzheimer peste 10 ani. Chinezii fac ASTA deja! Descoperirea care schimbă tot
O simplă fotografie a ochilor poate detecta Alzheimer cu 10 ani înainte. Descoperirea care schimbă totul!
