Demență, programul care îmbunătățește viața celor cu Alzheimer prin artă
Un program demonstrează de mai bine de 12 ani că arta are efecte benefice asupra celor care suferă de demență.
Demență, arta. Cercetători de la Universitatea din Canberra, Australia, susțin că programul NGA Art and Dementia poate îmbunătăți bunăstarea persoanelor care trăiesc cu demență. Dovadă stau rezultatele obținute în urma testării salivei participanților la cercetare.
Studiul, publicat în Journal of Alzheimer's Disease, a monitorizat participanți la programul National Gallery of Australia's Art and Dementia de-a lungul a 6 săptămâni. Programul există din 2007 și efectele benefice ale acestuia au fost puse pe hârtie. Cercetătorii au testat saliva participanților ca să vadă nivelurile de cortizol - principalul hormon al stresului - deoarece acesta joacă un rol important în reglarea stării de spirit, a ciclului somnului, trezirii și a tensiunii arteriale.
Cercetătorul principal al studiului, doctorand al Universității din Canberra, Nathan D'Cunha, afirmă, conform news-medical.net, că nivelurile normale de cortizol sunt, de regulă, ridicate la trezire, scad pe parcursul zilei și sunt joase la culcare. Acesta detaliază: la persoanele care trăiesc cu demență, acest ritm este perturbat, ceea ce duce la creșterea fragilității, agitației și scăderea performanței cognitive. Iar studiul arată că raportul de cortizol din salivă, de dimineața până seara, s-a îmbunătățit după șase săptămâni de la participarea la program și a revenit la nivelurile de bază la o urmărire ulterioară.
În cadrul cercetării s-a observat că au scăzut simptomele depresive post-program, iar memoria de lucru și fluența verbală s-au îmbunătățit. "La șase săptămâni de la studiu, am întrebat participanții ce și-au amintit de vizite și aproape 50% au putut să-și amintească aspecte specifice ale programului. 92 la sută dintre aceștia au răspuns că așteaptă cu nerăbdare vizitele NGA. Credem că rezultatele noastre sunt un pas important către un studiu controlat mai mare", adaugă cercetătorul.
Studiul, AICI.
-
-
-
Amigdalita: simptome care o dau de gol06.12.2025, 12:36
-
-
Alimentul simplu care îți calmează creierul. Previne degradarea neurologică
Alimentul simplu care îți calmează creierul. Previne degradarea neurologică.
Pierderile de memorie: stres sau boală neurologică?
A fost descoperită o nouă boală neurologică extrem de rară. Sunt doar 13 cazuri în lume
Ai mai mult de 30 de ani? Ești expus unor probleme majore
Pierderea mirosului, semn timpuriu al bolii Alzheimer
Semnul din ochi că faci Alzheimer peste 10 ani. Chinezii fac ASTA deja! Descoperirea care schimbă tot
O simplă fotografie a ochilor poate detecta Alzheimer cu 10 ani înainte. Descoperirea care schimbă totul!
Donald Trump și mersul ciudat: semne despre sănătatea sa
Alzheimerul, o boală a întregului organism. Nu afectează doar creierul – studiu
Alzheimerul nu distruge doar memoria, ci zdruncină întregul organism din interior, celulă cu celulă.
Testul care îți arată dacă riști demența mai devreme decât crezi!
Viața mereu pe fugă crește riscul de demență, avertizează experții
Lucrul de zi cu zi care îți erodează creierul. Accelerează pierderea memoriei
Exercițiul aerobic post-accident vascular cerebral, sigur și benefic pentru creier
Secretele percepțiilor comune. Ce se întâmplă în creier
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii. Și nu, nu este vorba de butonatul telefonului.
Semnele unui anevrism cerebral care nu trebuie ignorate, avertizează un medic
Alzheimer, debut silențios. Biomarkerii bolii apar de la 24 de ani
Vârsta la care apar primele semne ale bolii Alzheimer. E șocant! E mult mai devreme decât credeai.
Activitatea care menține funcționarea creierului
Ce se întâmplă în creierul celor care au făcut AVC
Testul de urină care poate prezice dacă faci demență. O simplă analiză descoperă boala
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA. Când va fi disponibilă și în Europa.
Cel mai rău lucru care îți afectează creierul
Adevărul ascuns despre băuturile care îți distrug creierul
Băuturile care îți condamnă creierul la demență. Au efect pe termen lung.

