Explicațiile psihologului, actul sinucigaș
Cinci tipuri de manifestări ar putea explica ce stă în spatele actului sinucigaș. Dacă în cazul copiilor și adolescenților, dezvoltarea psiho-emoțională nefiind încă definitivată,...
De cele mai multe ori, sinuciderea unei persoane, mai mult sau mai puțin apropiate, atrage după sine suferinţa că persoană nu mai este și că nu mai putem împărtăși cu ea experiențe și trăiri. Pentru cei din jurul persoanei care și-a luat sau încearcă să-și ia viața, este adesea însoțită de sentimente de neputință, de vinovăție, de furie, dezamăgire, chiar cu sentimentul de a fi trădat. De cele mai multe ori, ne putem întreba dacă decizia lor e cumva din vină noastră, dacă puteam face ceva anume pentru a preveni acest gest capital.
Ce îi încearcă pe cei din jurul persoanei care a renunțat la viață
Alteori, putem rămâne timp îndelungat în starea de furie îndreptată contra persoanei care a recurs la acest gest din cauza sentimentelor de trădare, părăsire ori renunțare sau furie îndreptată împotriva propriei persoane din cauza sentimentului de neputință. Sunt sentimente firești, de altfel, pentru procesul de doliu, atrage atenția psihologul Laura Maria Cojocaru.
În același timp, ne putem gândi că aceste persoane merită cumva să „beneficieze" de emoțiile simțite de noi, cei rămași în urmă lor, că merită milă noastră, înțelegerea și acceptarea noastră și, mai ales alegerea de ne auto-învinovăți.
A cui este repsonsabilitatea
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în cazul sinuciderii copiilor și adolescenților, responsabilitatea le revine în mare parte adulților din jurul lor, deoarece aceştia nu au încă bine formate modele de viață și încă nu este bine definitivată dezvoltarea lor psiho-emoțională. Însă, în cazul adulților, situația este diferită deoarece, indiferent cât de defectuoase ar fi modelele de viață, adulții au responsabilitate 100% pentru deciziile lor.
Ce dovedește de fapt actul sinucigaş?
1. Egocentrism. „Persoana consideră că Universul, lumea, Dumnezeu etc. (depinde de convingeri) ar trebui să se învârtă în jurul ei, să-i facă viață exact așa cum își dorește, să-i elimine toate greutățile, să-i netezească drumul. Consideră că lucrurile bune i se cuvin cu minim de efort sau chiar fără efort din partea ei", explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2. Egoism. „Persoana consideră că Universul, cei din jur, Dumnezeu etc. ar trebui să se ocupe doar de rezolvarea problemelor ei personale, ignorând faptul că toți avem uneori nevoie de ajutor și tuturor ne este greu sau foarte greu în anumite momente, dar alegem să căutăm soluții și să mergem înainte", spune specialistul.
3. Lene. Persoana preferă mai bine să se plângă și să renunțe, decât să-și asume investiția de timp/răbdare, energie și resurse necesare recăpătării stării de bine și atingerii obiectivelor.
4. Lipsa de responsabilitate. „Indiferent de cât am înțeles până în acest secol rostul vieții, studiind științific mersul lucrurilor, știm că există în univers o ritmicitate și o organizare matematică perfect echilibrate care arată, cel puțin teoretic, că lumea are un sens, deci viața are un sens. A decide să ingnori sensul vieții și rolul tău în mersul lucrurilor presupune lipsa de responsabilitate față de univers, față de cei dragi și ignorarea darului vieții", afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.
5. Răutate. „Să știi câtă suferință poți lăsa în urmă și să alegi să nu-ți pese, este un act de răutate. Să vrei să te răzbuni pe cei din jur provocându-le sentimente de vinovăție, este un act de răutate. Chiar dacă tu consideri că nu-i pasă nimănui de tine, să alegi să ignori darul vieții și responsabilitatea pe care o comportă locul tău în univers, este un act de răutate", explică psihologul.
Ce putem face pentru a preveni acest gest la o persoană apropiată?
„Când vedem că o persoană apropiată are gânduri sinucigașe, ne asigurăm că am dus-o la un psihoterapeut, care la rândul lui o va ajută să-și modifice modul de gândire și reacție comportamentală. De asemenea, trebuie ghidat și către un psihiatru, pentru a primi sprijin chimic pentru organismul care este în deficit de serotonină, endorfine etc. (hormonii "fericirii", ai stării de bine). În același timp, ne asigurăm că urmează în mod real și constant indicațiile terapeutice primite", este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.
Cum trecem peste actul sinucigaș al unei persoane apropiate?
„Cu toate că este un sentiment de nedescris să vezi că o persoană dragă a decis să își ia viață, trebuie să învățăm să acceptăm faptul că persoana a luat o decizie pentru viață ei și că are dreptul să facă ce consideră, indiferent de dorința noastră. În același timp, trebuie să învățăm să acceptăm faptul că persoana nu a fost dispusă să investească în starea ei de bine, nu a fost dispusă să înțeleagă că nu este buricul universului, nu a fost dispusă să-i pese suficient de cei din jur sau de rolul ei în univers. Oricât de mult ar durea aceste aspecte, este important să învățăm să le acceptăm și, cumva, să-i respectăm dorința, chiar dacă este una egoistă. În plus, este important să învăţăm să abordăm noi viața într-un mod care să fie un exemplu bun pentru cei din jur", conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației „Generația Iubire" este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică.
-
Ce trebuie să știi despre vopsirea părului la menopauză11.07.2026, 17:16
-
De ce recidivează cancerul. Adevărul dureros despre metastaze11.07.2026, 15:41
-
-
Trucul simplu recomandat de un dermatolog pentru înțepăturile de insecte11.07.2026, 12:54
-
Ce subiecte poți să abordezi în cadrul ședinței de terapie. Cum se construiește încrederea în relația client-terapeut
Femeile, mai expuse la depresie decât bărbații. Tratamentele, schimbate
EXCLUSIV Spitalul Obregia, locul în care erau duși nebunii: Nebunul trebuia izolat de societate. Adicția e singura boală în care polițiștii aplică tratamentul. O boală în care bolnavul e infractor
Cum te poate ajuta un psihiatru să îți recapeți echilibrul
Cum recunoști trăsăturile unui caracter sociopat. Diferențele dintre sociopatie și psihopatie
Psihopatia: mecanismele și efectele unei tulburări complexe de personalitate. Cum recunoști un sociopat față de un psihopat
Depresia postpartum: o realitate frecventă, dar tratabilă. Ce trebuie să știi despre tulburările de dispoziție după naștere
Bulimia nervoasă: semne, simptome și opțiuni de tratament. Cum ajuți o persoană care suferă de bulimie
Află mai multe despre o tulburare gravă de alimentație care cuprinde provocări emoționale și fizice complexe.
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Therabot, terapeutul AI care tratează anxietatea și depresia. Are rezultate promițătoare
Ce este disforia și cum să îți recapeți echilibrul interior. Transformarea stărilor de neliniște în oportunități de creștere personală
EXCLUSIV Cum poți să ajuți pe cineva cu probleme de sănătate mintală. Ecaterina Bănică: Renunțați la prejudecata că sunt nebun dacă merg la un psihoterapeut sau psihiatru!
Care este legătura demenței cu răutatea. Factorii și cauzele care duc la comportamentul răutăcios
Demența și comportamentul răutăcios pot fi aspecte dificile ale acestei afecțiuni, care afectează milioane de persoane din întreaga lume
Vocea din cap care nu te lasă să citești sau să dormi. De ce auzi o voce în cap și cum o oprești
De ce auzi o voce în cap când citești sau vrei să dormi. De ce apare și cum scapi de ea. Când devine o problemă reală.
Mindfulness: o alternativă la medicamentele pentru anxietate. Practicile de mindfulness oferă o soluție naturală fără efecte adverse
Neurodivergența ca resursă valorosă la locul de muncă. Cum să înțelegi și să valorifici abilitățile neurodivergenților
Tulburarea care trece neobservată la fetițe: diferența dintre ADHD și AuDHD
Perimenopauza, riscuri psihice. Tulburarea bipolară și depresia majoră, asociate cu perimenopauza
Etapa premergătoare menopauzei poate afecta grav psihicul femeilor.
