Andrew Solomon: Depresia vine iar și iar. Când se instalează cu adevărat, e o chestiune de a fi îngrozit fără să știi de ce ești îngrozit

Andrew Solomon, dezvăluire despre boala secolului. "Oamenilor nu le place să vorbească prea mult despre rolul iubirii. Depresia tinde să fie însoțită de anxietate. Iar anxietatea este un sentiment de frică...
Andrew Solomon este un autor, jurnalist și activist american cunoscut pentru lucrările sale pe teme legate de sănătate mentală, identitate și diversitate. Născut pe 30 octombrie 1963, Andrew Solomon a devenit cunoscut mai ales pentru lucrarea sa din 2012 intitulată "Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity" (n.r. Departe de asemănare: Părinți, copii și căutarea identității), care a câștigat numeroase premii, inclusiv Premiul Național pentru Cărți și Premiul Andrew Carnegie pentru Excelență în Nonficțiune.
Andrew Solomon este cunoscut pentru scrierile sale de la numeroase publicații prestigioase, precum The New York Times, The Guardian și The New Yorker. El și-a adus contribuția la conștientizarea problemelor de sănătate mentală și a făcut eforturi pentru a reduce stigmatizarea legată de aceste probleme prin scrierile și discursurile sale.
În plus, Andrew Solomon a prezentat lumii, cu precizie chirurgicală și cartea "Demonul Amiezii. O anatomie a depresiei".
Invitat la Antena 3 CNN, Andrew Solomon a vorbit despre depresie, "boala secolului", despre anxietate și despre epuizare, subiecte percepute greșit de foarte multă lume, mai ales în România.
Oamenii care suferă de depresie sau anxietate pot fi stigmatizați sau judecați negativ de ceilalți. Stigmatizarea se cauzează adesea lipsei de înțelegere a problemelor de sănătate mentală, ceea ce face ca oamenii să se teamă să vorbească despre aceste probleme din frica de respingere sau critici.
Există multe mituri și concepții greșite despre sănătatea mentală, cum ar fi ideea că depresia sau anxietatea sunt semne de slăbiciune. Mai mult, oamenii se pot teme că dezvăluirea problemelor lor de sănătate mentală le-ar putea afecta relațiile personale sau cariera. Acest lucru îi poate determina să păstreze tăcerea.
"Știu că această atitudine există peste tot în lume. Cred că, într-un fel, dificultatea constă în faptul că toți am avut momente de tristețe și greutăţi și ne-am simțit puțin depășiți de situație și nu prea am putut să facem față.
Cei mai mulți oameni reușesc să treacă peste astfel de situații și momente, dar cred că depresia este în, mod inerent, atunci când ajunge în stadiul clinic, foarte diferită de aceste sentimente, chiar dacă reprezintă o versiune extremă a acestor sentimente.
Deci, în același mod în care eşti în apă și se răcește și te gândești: Ei bine, pot înota în apă rece. Odată ce se transformă în gheață, nu mai poți înota în ea. Se transformă în altceva, chiar dacă asta se întâmplă gradual.
Și cred că există o continuitate între depresia trăită în mod obișnuit și stadiul extrem care reprezintă o boală mintală cu adevărat semnificativă, în care cineva se luptă profund. Cred că această continuitate face ca oamenii să înțeleagă foarte greu distincția", a declarat Andrew Solomon, la Antena 3 CNN.
"Depresia tinde să fie însoțită de anxietate. Iar anxietatea este un sentiment de frică teribilă"
"Diferența este că depresia nu este în mod esențial o chestiune de tristețe. Întotdeauna spun că opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea. Și ceea ce tinde să dispară atunci când te confrunți cu depresia clinică nu este doar orice interes deosebit de a trăi, ci și incapacitatea de a înțelege de ce altcineva ar fi interesat să trăiască.
Nu este cea mai mare parte, deși poate conține elemente în care te simți atât de trist. Doar că ai pierdut acel sentiment, că nu mai există un scop în a continua.
Și pierzi acest sentiment chiar dacă ai o viață plină și bogată și copii de care să ai grijă și tot felul de alte lucruri. Totul pare, pur și simplu, fără rost. Și apoi depresia tinde să fie însoțită de anxietate. Iar anxietatea este un sentiment de frică teribilă.
Dar, de cele mai multe ori, când ne este frică sau când ne simțim anxioși și într-un sens care nu e clinic, suntem anxioși din cauza a ceva. Știi, sunt neliniștit dacă mi-am amintit să împachetez totul pentru o călătorie pe care o voi face mâine. Sunt neliniștit dacă biopsia pe care am făcut-o la degetul de la picior va ieşi pozitivă. Sunt neliniștit legat de tot felul de lucruri care fac parte din treburile de zi cu zi", a mai spus Andrew Solomon.
Anxietatea clinică - "atunci când se instalează cu adevărat, este o chestiune de a fi îngrozit fără să știi de ce anume ești îngrozit"
"Dar anxietatea clinică, atunci când se instalează cu adevărat, este o chestiune de a fi îngrozit fără să știi de ce anume ești îngrozit. Este frica deconectată de orice stimulent de frică.
Și în timp ce noi toți suntem făcuți să experimentăm frica - știți, oamenii nu vor fugi de lei dacă nu au experimentat frica. Aceasta este o emoție umană foarte importantă. Suntem cu adevărat concepuți pentru a o experimenta temporar și apoi să mergem mai departe.
Când se instalează ca o afecțiune permanentă, fără niciun stimulent sau sursă aparentă, atunci este complet debilitantă și invalidantă. Iar oamenii vor face aproape orice pentru a scăpa de acest sentiment agonizant pe măsură ce el se acumulează", a mai spus el.
"Oamenilor nu le place să vorbească prea mult despre rolul iubirii"
"Cred că oamenilor nu le place să vorbească prea mult despre rolul iubirii în această chestiune a depresiei, pentru că adesea se implică faptul că, dacă ești deprimat, este pentru că nu ești capabil să iubești sau pentru că nu ești demn de iubire și, de asemenea, pentru că unii oameni sunt destul de izolați
Dar, de fapt, să te îndepărtezi de toate relațiile lipsite de substanță, cu care multe vieți sunt aglomerate, și să te conectezi pe deplin la cele în care există o legătură emoțională autentică, cu siguranță nu va vindeca depresia de la sine.
Nu e ca și cum nu poți iubi pe cineva dintr-o stare depresivă. Asta e super important! Nu poți face asta. Dar persoana va fi mult mai motivată să se recupereze dacă se află într-o poziție în care nu poate uita că este iubită și în care știe că este capabilă să iubească alți oameni", a mai spus Andrew Solomon.
"În general, depresia vine iar și iar. Prima dată este cel mai greu de înțeles"
"Ei bine, depresia este o afecțiune ciclică. Așa că cei mai mulți oameni care o experimentează o dată o vor experimenta din nou. Unii oameni răspund foarte bine la medicație sau unii oameni au doar un singur episod, legat de un eveniment de viață. Dar, în general, depresia vine iar și iar. Prima dată este cel mai greu de înțeles.
Însă după ce ai experimentat-o o dată, știi care este senzația, cum se simte. Și dacă ești atent la cineva la care ții, poți spune că nu mai ești tu însuți. Vorbești ca atunci când erai deprimat.
Dar, în primă instanță, cred că lucrul crucial este să descoperim acea lipsă de interes, de energie și de implicare și instalarea acelei paralizii insensibile, în care activitățile obișnuite ajung să pară incredibil de dificile.
Și care, în loc să te simți copleșit de eșecul democrației și într-o lume din ce în ce mai fascistă, te simți copleșit de nevoia de a-ți lega șireturile sau să-ţi găteşti prânzul. Sentimentul de a nu fi capabil să faci ceea ce ai fost întotdeauna în stare să faci înainte este cel mai sigur semn", a completat Andrew Solomon.
-
-
-
Cuișoarele: un remediu natural pentru durere și inflamație27.08.2025, 22:25
-
-
Ce spun tatuajele despre tine. De ce vârstnicii consideră tatuajele inadecvate
De ce o îmbrățișare poate răni în loc să aline. Poate provoca mai mult rău. Uite de ce
Mindfulness și practica de a trăi în prezent: un instrument eficient împotriva anxietății și depresiei
Singapore lansează un studiu pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată.
Cum să recunoști tulburarea de personalitate histrionică: simptome, cauze și tratament
Cum să-ți menții starea de bine pe timp de iarnă. Influența nutriției asupra dispoziției în lunile reci
De ce scârțâie mobila din casă. Care este, de fapt, impactul asupra psihicului
De cât somn avem nevoie, de fapt? Insomnia poate duce la probleme cardiace. Un psiholog recomandă 6 reguli importante
Cum să gestionezi dramele familiale în preajma sărbătorilor. Arta comunicării eficiente în mijlocul tensiunilor familiale
Amplificarea iluziilor: asta face social media. Ce se întâmplă în creier când stăm pe telefon
Ce se întâmplă în corp când muzica ne dă fiori. Explicația științifică a frisoanelor muzicale
De ce singurătatea ar trebui tratată ca o problemă socială. De ce terapia nu este soluția și telefonul nu e adevăratul vinovat
Cum te afectează viața cu un psihopat. Radu Leca: Te îmbolnăvește! Ăsta e adevărul!
De ce te îmbolnăvești. Care este cel mai rău lucru care ți se întâmplă.
Cum influențează singurătatea starea ta de bine. Când și cum să te bucuri de momente de solitudine
De ce unii oameni își amintesc visele, iar alții nu? Ce se întâmplă, de fapt, în creier
Atac de cord sau atac de panică? Mulți cheamă ambulanța pentru anxietate necontrolată
Adevărul despre terapia online. Ce s-a întâmplat cu pacienții care au făcut asta e greu de crezut!
Ședințele de terapie online funcționează cu adevărat? Studiul care dă peste cap tot ce credeam despre psihoterapia online.
Ortorexia: obsesia cu mâncatul sănătos. O tulburare modernă a obiceiurilor alimentare
Trauma dumping: când poveștile altora te afectează. Fenomenul online de tip "Storytime" te poate distruge emoțional
Vorbesc femeile mai mult decât bărbații sau nu. Adevărul este în sfârșit dezvăluit
Ce se întâmplă în creierul tău când te simți anxios. Efectele anxietății și stresului asupra creierului și cum procesăm emoțiile
Procrastinarea: un obstacol emoțional care poate fi învins. De ce amânăm lucrurile importante și cum putem schimba asta
Procrastinarea este un comportament contraproductiv, dar nu inexplicabil, acesta reprezintă o formă de evitare emoțională.