Mâncatul compulsiv, semnul ascuns al depresiei. Leca: Deschizi frigiderul de 5-6 ori, ești jumătate băgat în frigider, tot frigiderul este deja în tine. Ce ascunzi prietene? Depresia!
Unul dintre cele mai ascunse semne ale depresiei este mâncatul compulsiv. De ce este important să ne conștientizăm emoțiile și să vorbim cu ele.
De multe ori depresia și anxietatea își au ca sursă evenimente din trecut, însă puțini sunt cei care conștientizează acest lucru. Iar în cazul pacientului cu depresie acesta face conexiunea între serviciu și depresie, deși sursa acesteia este cu totul și cu totul alta.
Totodată, o metodă de a stăpâni emoțiile care duc la depresie și anxietate este aceea de a vorbi cu ele, pentru că dacă veți încerca să le ascundeți se poate ajunge cu ușurință la mâncatul compulsiv, care potrivit specialiștilor nu este altceva decât mâncatul propriilor emoții.
”Pacientul depresiv conectează jobul cu depresia greșind sursa, fiindcă el este cumva programat să fie depresiv. El iubește tristețea, o iubește, o îmbrățișează, o cheamă în viața lui și este extrem de fericit în prezența depresiei și a tristeții, atât timp cât terapeutul încearcă să îi spună că nu este momentul să se acutizeze tristețea, ea se acutizează, iar subiectul spune că:
Eu simt ceva!
Ce simți?
Simt tristețe!
Dar de ce o simți?
Că e în tine, nu?
Da, dar o simt și îmi place ce simt”, a declarat psihologul Radu Leca în cadrul emisiunii UltraPsihologie de la DCNews.
Dependența de tristețe
Întrebat de ce omul este dependent de tristețe, psihologul a afirmat că ”tristețea este extrem de seductivă. Tristețea seduce mintea. Omul care nu se regăsește în familie, cuplu, sexualitate, mâncare, job trebuie să aibă alte tipuri de dependențe. Alcool, jocuri de noroc, droguri, sex random făcut, nu contează cu cine și când. Da, dar lucrurile astea ascund depresia.
Lumea spune în felul următor: cum de nu ne-am dat noi seama că Ion sau Vasile sau Cosmin (n.r. nume aleatorii), alcoolicul, este și depresiv.
Păi nu le-ai conectat. El nu a devenit alcoolic sau toxicoman, ci s-a păstrat și alcoolic, și toxicoman dintr-o întâmplare.
Lucrurile astea s-au întâmplat pentru că Vasile era depresiv. El a ascuns tristețea în spatele consumului, a dependențelor. Când ascunzi tristețea, ceva trebuie să îi ia locul. Ce? Mâncatul compulsiv.
Mâncatul compulsiv, când ajungi acasă și deschizi frigiderul de 5-6 ori din secunda 2 de când ai ajuns, tu ești jumătate băgat în frigider, tot frigiderul este deja în tine, tu te gândești:
Ce ascunzi prietene?
Depresia!
Păi de ce o ascunzi și nu o scoți să vorbim frumos despre ea? Să o rearanjăm, să o punem pe bucățele, să vedem și noi: de unde vine, când vine, cum vine, ce o dă, de ce o dă? De ce te bagi în frigider?
Iar el spune că din confort.
Adică într-un fel spune că: Lasă-mă în pace să îmi trăiesc viața, nu mă lași să mănânc o savarină, nu mă lași să mănânc o bucată de friptură, mă înnebunești. Nu pot să fac nimic.
Da, dar nu poți să faci asta noaptea, la ora 11.
De ce? Asta mă face fericit. Eu nu mă ascund, mie îmi place să mănânc. Sunt înnebunit după mâncare.
De ce mănânci compulsiv?
Mă simt trist, dar nu vreau să recunosc și atunci îmi este foame.
Și uite așa intrăm pe psihonutriție, care spune că îți mănânci compulsiv emoțiile, pe care le transformi în pofte”, a mai spus Radu Leca.
Vezi și: Cum să faci față unui mediu de lucru toxic. Locul de muncă îți poate afecta grav sănătatea
Mai multe în video:
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
Ce trebuie să știi dacă ai o cățelușă
De ce are atât de mult succes Beach, Please? Ce explică psihologia despre felul în care îl percepem
EXCLUSIV Alex Stamate, piesa virală de pe TikTok. Psiholog: Ce efecte poate avea umilința publică asupra sănătății psihice
Cum ne afectează problemele financiare creierul
De ce o îmbrățișare poate răni în loc să aline. Poate provoca mai mult rău. Uite de ce
EXCLUSIV Motivul incredibil pentru care adulții și copiii adoră să se teamă de Halloween
Poți să-ți antrenezi creierul să se concentreze? Se pare că există o metodă
EXCLUSIV Semnificația ascunsă a buchetelor uriașe de flori. Răspunsul e șocant
EXCLUSIV Creșterea TVA și a prețurilor, impactul nevăzut asupra sănătății mintale. Radu Leca: Nu o putem controla
Tulburările mintale reduc speranța de viață cu până la 20 de ani
Ce să nu îi spui unei persoane cu cancer. 5 fraze care pot răni fără să îți dai seama și ce să spui în schimb
EXCLUSIV De ce unii oameni pun hârtia igienică într-un singur fel. Psihologul Radu Leca explică ce poate însemna acest obicei
Divorțul nu înseamnă sfârșitul relațiilor. Cum să transformi despărțirea într-un nou început
EXCLUSIV Când se schimbă ora. Ce se întâmplă cu adevărat în corpul nostru
Care este diferența dintre gândurile intruzive și cele suicidale?
Adevărul despre terapia online. Ce s-a întâmplat cu pacienții care au făcut asta e greu de crezut!
Ședințele de terapie online funcționează cu adevărat? Studiul care dă peste cap tot ce credeam despre psihoterapia online.
