Bolnavii de epilepsie, sprijin inedit. Se întâmplă în București
Cel mai mare cros de sprijinire a persoanelor cu epilepsie va avea loc în București, pe 28 octombrie 2018, în Parcul Herăstrău.
Crosul din capitală marchează ultimul eveniment dintr-o serie de zece. Fondurile colectate din primele nouă au făcut posibilă dezvoltarea celui de-al șaptelea Centru de Epilepsie și Monitorizare EEG, în Timișoara.
Cel mai mare cros organizat în sprijinul persoanelor cu epilepsie
TELEPILEPSY– Asociația Cluburilor Lions Romania, Primăria Municipiului București și Centrul pentru Tineret al Municipiului București aduc în capitală cel mai mare cros organizat în sprijinul persoanelor cu epilepsie din ţara noastră. Profesioniştii din domeniul sănătăţii – medici, farmacişti, asistenţi medicali – precum şi publicul larg ce manifestă solidaritate faţă de persoanele care se confruntă cu această afecţiune sunt așteptați duminică, 28 octombrie 2018, în Parcul Herastrău, Insula Trandafirilor, pentru o alergare de 5 km. Ora de începere a crosului este 10:00, participanţii fiind aşteptaţi de la ora 09:00 pentru înscriere şi încălzire.
Principalele obiective
Evenimentul face parte dintr-un proiect caritabil amplu, care s-a desfășurat până acum în nouă oraşe din România: Timişoara, Alba Iulia, Bacău, Baia-Mare, Braşov, Sibiu, Târgu-Mureș, Craiova și Cluj Napoca, în perioada mai-iunie 2018. Rezultatele au fost remarcabile. Fondurile colectate din biletele cumpărate de participanți, contribuțiile sponsorilor și susținerea Lions Club Diamond Timișoara, au făcut posibilă dezvoltarea celui de-al șaptelea Centru de Epilepsie și Monitorizare EEG, în cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu Timișoara, unde peste 250 de copii vor beneficia lunar de examinare EEG. Crosul de la Bucureşti are drept obiectiv financiar strângerea de fonduri pentru un nou echipament EEG, dar şi creşterea nivelului de înțelegere a afecţiunii şi reducerea stigmei sociale.
Sprijin material și moral
„Realizarea este incredibilă și nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor participanților, sponsorilor și voluntarilor, fără ei nu am fi reușit. Suntem convinşi că şi evenimentul de la Bucureşti va fi de succes. Dincolo de sprijinul concret materializat în echipamente video-EEG performante, este foarte important și suportul moral pentru persoanele cu epilepsie și familiile acestora. Există multe etichete și tabu-uri în jurul epilepsiei. Persoanele diagnosticate evită să discute despre suferinţa lor, nu se prezintă la medic sau minimizează consecinţele bolii, deseori de frica stigmatului social, de teama pierderii locului de muncă sau a dreptului de a conduce un autovehicul. Epilepsia nu este doar o problemă medicală, ea este, în fapt, o problemă socială. Astfel de manifestări contribuie la o mai bună înțelegere și acceptare a afecțiunii şi le arată pacienţilor şi familiilor acestora că nu sunt singuri. Aşteptăm aşadar cât mai mulţi bucureşteni să se alăture cauzei!", a declarat Dr. Bogdan Florea, neurolog, Coordonatorul proiectului Telemedicina în Epilepsie din România.
Înscrierea la cros se face pe site-ul epilepsychallenge.ro. Taxa de înscriere este de 70 de lei.
-
-
De ce nu te odihnești bine în prima seară când dormi într-un loc nou?11.08.2026, 15:19
-
-
-
De ce obosești după fiecare masă? Nu e doar digestia! Iată adevăratul motiv
Te simți epuizat(ă) după fiecare masă? Nu ești singur(ă)! Iată de ce.
De ce te simți obosit și epuizat? 5 cauze ascunse la care nu te-ai fi gândit. Numărul 4 te va uimi
De ce să NU mai porți niciodată pantofii de stradă în casă? Adevărul șocant despre ce aducem pe tălpi!
Fibromialgia: simptome, cauze și cum gestionezi durerea. Cum îți poate schimba viața
Fibromialgia este o boală complexă ce nu se manifestă doar prin durere fizică, ci și prin efecte mentale și emoționale.
Unele contraceptive, asociate cu un risc uşor crescut de infarct și AVC: Și sarcina creşte riscul de cheaguri de sânge
Transpirații nocturne: semnul ignorat care poate ascunde probleme serioase de sănătate
Este normal să îți tremure mâinile? De ce îți tremură și când NU e vorba de Parkinson
De ce ai mereu picioarele reci? Cauze, riscuri și soluții simple
Vitamina care îți distruge nervii. Dacă o iei, oprește-te și citește asta! 3 simptome pe care trebuie să le știi
Un pacient a trăit 20 de ani cu o tumoare de 60 kg în burtă. Medicii au extirpat-o în 8 ore
Monitorizarea pacienților cu esofag Barrett prin endoscopie ar putea fi exagerată
Un pahar pe zi poate duce la cancer de sân. Legătura subestimată de femei
Puține femei știu că un gest aparent inofensiv precum consumul unui pahar de alcool pe zi, le poate crește dramatic riscul de cancer de sân!
Îți e frig tot timpul? 6 cauze și semnele care nu trebuie ignorate
Bolile autoimune: pandemia tăcută care afectează oamenii fără să știe. 4 cauze care le declanșează
"Pandemia tăcută" care afectează milioane de oameni fără să știe.
Ai această vitamină în corp? Lipsa ei îți poate distruge sănătatea
Alimente contaminate cu PFAS. Ai mâncat ASTA? Riști cancer, infertilitate și boli hepatice
Ouă, lapte și pește cu CANCER, boli hormonale și infertilitate în ele! Ai mâncat ASTA? Au PFAS, ceva ce NU ar trebui să existe nicăieri!
De ce te ustură gâtul dimineața și care este cel mai bun remediu. Când să mergi la doctor
Un aliment surprinzător ajută somnul. Îmbunătățește biomarkerii ce au impact direct asupra somnului
Adevărul despre apendice! De ce NASA nu mai scoate apenicele astronauților?
Cum afectează stresul cronic ficatul?
Trigliceride: ce sunt și care sunt valorile normale. Cum scazi nivelul de trigliceride
Ce sunt trigliceridele și când devin problematice? Iată cum să reduci nivelurile de trigliceride?
Ce înseamnă când o vânătaie este verde sau neagră. Primul semn să mergi la medic
De ce se sparg vasele de sânge în ochi. Cauza te va surprinde
Ce înseamnă dacă ți se sparge un vas de sânge în ochi? Cauza te-ar putea surprinde.
