Care sunt factorii de risc pentru leziunile de menisc și cum se tratează. Medic: Există un tratament particular, specific pentru fiecare pacient în parte
Care sunt cauzele leziunilor de menisc și care sunt persoanele cele mai expuse.
Ruptura de menisc este printre principalele afecțiuni care apar la nivelul genunchiului, iar primul simptom este durerea care se accentuează la mișcare. Leziunile meniscului afectează sportivii și persoanele mai în vârstă, nefiind ceva frecvent în rândul copiilor.
Despre diagnosticare și tratamentul leziunilor de menisc a vorbit dr. Vladimir Pușcașu, la Digi 24.
Cauzele rupturilor de menisc
”Meniscul este structură amplasată între femur și tibie și are rolul de a amortiza șocurile venite din partea femurului și de a le distribui uniform. Leziunile de menisc apar printr-un mecanism indirect, în momentul în care amplasăm piciorul pe un sol solid și imprimăm genunchiului o mișcare de pivotare. Acest lucru se poate întâmpla în diverse sporturi care implică schimbare rapidă de direcție, cum ar fi fotbal, tenis sau volei. Dar pot apărea și în condiții casnice, de exemplu, când ne ridicăm în picioare dintr-o poziție ghemuită.
În cazul în care avem un pacient vârstnic, unde meniscul devine mai rigid, atunci putem discuta de o leziune degenerativă de menisc”, a explicat dr. Vladimir Pușcașu, medic primar ortopedie și traumatologie, la Digi 24.
Leziunile de menisc pot să fie:
- leziuni netraumatice, care apar odată cu înaintarea în vârstă, când meniscul se uzează și devine mai subțire și mai fragil, putând duce la ruptură printr-o simplă pivotare incorectă a genunchiului, la ridicarea de pe scaun. De altfel, ruptura de menisc nu este frecventă în rândul copiilor.
- leziuni traumatice, care pot să apară la cei care practică sport. În acest caz, genunchiul este suprasolicitat, iar leziunile pot să apară din cauza ridicării bruște dintr-o poziție ghemuită.
Meniscul intern este mai frecvent lezat deoarece are o suprafață mai mare, este mai subțire și mai îngust, fiind mai expus datorită valgusului fiziologic.
Diagnosticarea leziunilor de menisc
Cât privește diagnosticarea afecțiunilor de la nivelul meniscului, specialistul susține că aceasta vine după ce pacientul acuză dureri, iar ”gama de simptomatologie este largă, de la mici înțepături intermitente până la blocarea articulației de genunchi cu imposibilitatea de a călca”, motiv pentru care este important să se ajungă la un medic ortoped pentru realizarea unui examen clinic, ca apoi să fie recomandat un examen RMN nativ de genunchi.
Durerea de călcâi. Ce o cauzează și cum se poate scăpa de ea
Care este tratamentul leziunilor de menisc
Dr. Pușcașu afirmă că pentru fiecare tip de leziune de menisc există un tratament particular, specific pentru fiecare pacient în parte, mai mult, că există leziuni care se tratează chirurgical, dar și ”conservator”, prin recuperare medicală.
”Există o serie de leziuni de menisc care se tratează conservator, cu recuperare medicală, adică fizio și kinetoterapie, însă majoritatea leziunilor simptomatice de menisc au un tratament chirurgical.
Chirurgia meniscului este una, în general, minim invazivă, artroscopică, și presupune două incizii mici, sub un cm fiecare, la nivelul genunchiului, iar atunci când vorbim de tratamentul leziunii de menisc sunt două variante.
Fie facem un tratament reparatoriu, atunci când se poate repara leziunea de menisc, o sutură meniscală, fie, dacă este o leziune ireparabilă, atunci trebuie să excizăm leziunea și să lăsăm meniscul funcțional.
Trebuie menționat că fiind vorba de un tratament minim invaziv, pacienții nu suferă o experiență traumatică, iar aceștia se pot întoarce la o viață normală în cel mai scurt timp”, a mai explicat medicul ortoped la Digi 24.
Ce este gonartroza, boala care afectează tot mai multe FEMEI și tineri. Dr. Dragomir: Simptomul extrem de frecvent
Medicul Răzvan Dragomir a vorbit despre gonartroză, una dintre afecțiunile tot mai des întâlnite în special la femei și în special la tineri.
"Durere de genunchi este un simptom extrem de frecvent în populație. Peste 10% dintre pacienții trecuți de 60 de ani prezintă artroză, dar în prezent, din păcate, afecțiunea aceasta invalidantă, gonartroza, afectează persoane din ce în ce mai tinere. Vorbim de persoane de vârstă mijlocie, 45 de ani și peste, care, conform unor studii recente pe care le-am evaluat, întâlnim în proporție de peste 45% dintre femeile peste 40 de ani, întâlnim afecțiuni de uzură a cartilajului, gonartroză, dar în niște stadii incipiente.
Gonatroza afectează femeile într-o proporție mai mare, iar motivul exact îl cunoaștem. În anumite situații se face legătura cu o tulburare metabolică, după menopauză, apar niște modificări care influențează metabolismul multor țesuturi, inclusiv al cartilajului și în anumite situații acest cartilaj se deteriorează mai repede", a declarat Răzvan Dragomir, chirurg ortoped la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical. Citește mai departe AICI.
-
-
De ce nutriționiștii recomandă rucola întreagă, nu doar frunzele26.02.2026, 21:06
-
De ce arderea salviei este mai mult decât un ritual spiritual26.02.2026, 20:04
-
Sarea iodată, aliatul discret al tiroidei. De ce este vitală26.02.2026, 19:15
-
Coxartroza, osteoartrita de șold, afecțiune debilitantă. Duce la dificultăți de deplasare
EXCLUSIV Sarcopenia, boala dură care poate apărea după 50 de ani. Cătălina Poiana: Vorbim din ce în ce mai mult despre un sindrom, osteosarcopenia
Medicul Cătălina Poiană ne-a vorbit despre sarcopenie, boala destul de des întâlnită despre care se vorbește mult prea puțin.
EXCLUSIV Ce trebuie să faci dacă ți-ai luxat piciorul. Dr. Vladimir Pușcașu: Măsuri antiinflamatorii
Ce trebuie să faci dacă ți-ai luxat piciorul. Care sunt cele mai eficiente măsuri ce trebuie luate, chiar dacă nu ai dureri.
EXCLUSIV Cele mai comune fracturi din sezonul rece. Dr. Vladimir Pușcașu: Se sprijină în palmă, cade în mână. Are loc fractura
O simplă alunecare pe gheață te poate trimite la camera de gardă, iar consecințele sunt însemnate.
EXCLUSIV Greșeala care strică articulația. Dr. Răzvan Dragomir: E o afecțiune care poate fi tolerată, dar dacă o tolerăm prea mult timp apar consecințe
Ce este meniscul și ce rol joacă. În cât timp trebuie intervenit dacă se rupe meniscul și ce se poate întâmpla dacă nu o tratezi la timp.
Ce se întâmplă când îți trosnești degetele. De ce se aude acel sunet și cât de nociv este pentru articulații
Ce se întâmplă când îți trosnești degetele. De ce se aude acel sunet și cât de nociv este pentru articulații.
EXCLUSIV Necroza de cap femural, complicația fracturii de șold. Dr. Răzvan Ionuț Dragomir: Apare coxartroza secundară
Trosnitul genunchilor nu indică artrită precoce, arată un nou studiu
EXCLUSIV Luxația de umăr: tipuri și tratament. Dr. Liviu Ojoga: Acum 20 de ani era regulă - prima luxație egal imobilizare 3 săptămâni. Acum, prima luxație egal operație
Medicul ortoped Liviu Ojoga ne-a spus totul despre luxația de umăr. Ce presupune tratamentul și cât durează recuperarea.
EXCLUSIV Ruptura de menisc: ce simți atunci când se produce. Dr. Răzvan Dragomir: Pacienții mei spun că durerea e ca o înțepătură, ca un cuțit care pătrunde în interiorul genunchiului
Ruptura de menisc - se simți atunci când se produce. Ce spun pacienții despre pocnitura genunchiului.
EXCLUSIV Entorse și luxații ale gleznei: cum le recunoști și cum se tratează - Dr. Codrin Huszar
Ce trebuie să știe fiecare părinte despre greutatea ghiozdanului. Cum afectează un rucsac greu postura și sănătatea copilului tău
EXCLUSIV "Imobilizarea piciorului nu este semnificativă pentru vindecare". Dr. Răzvan Dragomir: Ar putea să apară o vindecare spontană a meniscului, dar se întâmplă rar
Când este indicată mobilizarea piciorului în cazul rupturii de menisc. Cât de importantă este această tehnică de tratament.
Bursita: simptome și tratament. De ce apare bursita și ce poți face în privința ei
Durerea și disconfortul în jurul articulațiilor pot afecta activitățile zilnice, dar soluțiile sunt mai simple decât ai putea crede.
EXCLUSIV Hidartroza, apa la genunchi: cauze și tratament. Dr. Dragomir: E dăunătoare în fazele inițiale. Dacă faci asta și nu trece, înseamnă că e o afecțiune mai gravă
Află mai multe despre cauzele și simptomele apei la genunchi și ce manevre medicale pot ușura durerea.
Legătura dintre grăsimea de pe brațe și sănătatea coloanei vertebrale. Un posibil indicator al osteoporozei și fracturilor
EXCLUSIV Semnul Popeye: ce este și cum îl observi. Dr. Liviu Ojoga: E evident, îl vede și pacientul
Cum se observă semnul Popeye, dat după celebrul personaj Popeye marinarul. Medicul ortoped ne-a vorbit despre această problemă medicală.
EXCLUSIV Ruptura de menisc: care sunt cauzele și cât de gravă e. Semnul durerii de genunchi. Dr. Dragomir: Afectează persoane tinere. E un simptom extrem de frecvent
Află mai multe despre anatomia genunchiului și rolul pe care îl are meniscul, alături de cauzele pentru care acesta este deseori afectat.
Hernia de disc: riscuri și semne de complicații care necesită atenție medicală. Principalele cauze și metode de tratament
Hernia de disc este o afecțiune frecventă și dureroasă unde potențialele complicații pot necesita intervenție chirurgicală.
EXCLUSIV Ce să faci când cazi pe gheață. Dr. Răzvan Dragomir (SANADOR): Reflex natural
Alegerea pernei, impact asupra coloanei. Care este grosimea ideală a pernei în funcție de greutatea pe care o ai și felul în care dormi
Ce trebuie să știi dacă dormi pe spate sau pe o parte. Este important de reținut ACEST aspect.
Ce se întâmplă, de fapt, când ne trosnim degetele. Motivul pentru care articulațiile emit sunete când le flexăm
Este acest obicei dăunător pentru articulțiile tale? Cum să scapi de acest tipar și când este cazul să mergi la medic.
