Colegiul Medicilor din București atacă Ordinul biologilor și biochimiștilor
Biroul executiv de la Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) spune că Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR) duce o campanie în...
„Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR) face presiuni, pe diferite canale, pentru blocarea unei legi care ar readuce normalitatea în sistemul sanitar. Invocând drepturi câștigate, de parcă ar vorbi despre victoriile dintr-un război de cucerire, conducerea OBBCSSR încearcă să speculeze în folos propriu ambiguitatea unor prevederi legislative adoptate înainte de intrarea României în Uniunea Europeană", arată Biroul executiv de la Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB), într-un punct de vedere publicat în săptămânalul Viața Medicală.
Nu este niciun război, interesele sunt altele
Evident că între medicii și biochimiștii care participă la punerea diagnosticului sau între medicii și inginerii care cooperează la aplicarea tratamentului în unele cazuri nu este niciun război, susțin reprezentanții medicilor bucureșteni.
„În spatele acestei campanii se ascund interesele celor care vor să conducă secții de spital - laboratorul clinic. Adică sunt câteva zeci de persoane, nu o întreagă breaslă, cei care luptă împotriva evidenței, a legislației europene, a normalității. Parteneriatul între medici și celelalte categorii profesionale implicate în actul medical este consolidat pe parcursul unui secol de medicină modernă. Răspunderea este, însă, a medicului, parafa de pe actul medical nu poate fi a altui angajat care cooperează la diagnostic: nici a managerului de spital, nici a inginerului-șef, nici a contabilului fără de care nu s-ar putea finanța actul terapeutic", arată CMMB.
Diferențe majore
Reprezentanții medicilor subliniază că diferențele dintre profesiile implicate sunt foarte mari, așa că nu poate fi pus vreun semn de egalitate.
„Vorbim de o diferență de pregătire (șase ani, plus cinci-șase ani rezidențiatul, pentru medici, trei ani plus eventual un master pentru celelalte categorii), de curicula de studii, dar și de recunoașterea competențelor pe plan european, care implică sistemele de asigurări de risc, asistența de urgență, alte servicii reglementate la nivel comunitar. Toate sunt afectate de „originalitatea" acestei interpretări a unei legi pre-aderare. Nu mai spunem că OBBC ignoră pacienții, beneficiarii actului MEDICAL. Nu ingineresc, nu biochimic. N-am auzit pe nimeni să meargă la un consultație chimică și să solicite servicii de biologie în spitale sau policlinici. De aceea, credem că autoritățile de reglementare, ministerul Sănătății, comisiile parlamentare, legislativul vor rezista presiunilor făcute de Ordin", se arată în punctul de vedere.
Se strică imaginea breslei
Reprezentanții CMMB fac un apel la colegii de breaslă pentru a-și uni forțele în fața unor astfel de atacuri.
„Pentru medici, ar trebui să fie un semnal de alarmă. În timp ce diferiți veleitari din rândul nostru își atacă pe Facebook colegii, slăbesc solidaritatea și strică imaginea breslei în ochii publicului, în cazul altor categorii profesionale observăm coeziune. Orgoliile sunt lăsate deoparte, disputele interne nu sunt exportate în spațiul public. Chiar dacă au studiat mult mai mult decât colegii lor din laboratoare, medicii mai au de învățat, în sensul acesta", conchide Biroul executiv Colegiul Medicilor din Municipiul București, conform publicației Viața Medicală.
-
EXCLUSIV Obezitatea, boala cronică. Dr. Doru Negru: A explodat02.01.2026, 21:48
-
-
-
-
Virusul care se ascunde în brânză02.01.2026, 16:06
Metformin poate reduce beneficiile sănătoase la diabetici. Ce trebuie să știe pacienții
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
Diabetul provocat de imunoterapie poate fi inversat cu medicamente deja existente!
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
EXCLUSIV Cum te protejează vaccinul și antiviralele de gripă. Dr. Adrian Marinescu, informații
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Tratament pentru una dintre cele mai agresive forme de cancer mamar. Reduce metastazele și reactivează sistemul imunitar
Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului
Suplimentele obișnuite care pot bloca efectul warfarinei
Intervenția care îți poate salva viața în urma unui AVC
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
Statinele, efect major asupra creierului
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Alexandru Rogobete, anunț pentru pacienții cu cancer
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Insulina inhalată, la fel de bună ca injecția cu insulină
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
