Cum sunt afectate abilitățile creierului de hipertensiune, fumat și diabet
Un studiu susține că oamenii pot modifica factorii de risc care ar duce la un declin al abilităților de gândire la vârsta mijlocie.
Cercetătorii au descoperit că factorii de risc cardiovascular - hipertensiunea arterială și diabetul zaharat – și fumatul sunt asociați cu șanse mai mari de a avea declin cognitiv accelerat față de cei care nu au fumat, nu au tensiune arterială ridicată sau diabet. ”Este încurajator să știm că există comportamente pe care oamenii le pot modifica în viața de la mijloc pentru a preveni scăderea cea mai accentuată a gândirii și a memoriei pe măsură ce îmbătrânesc”, susțin cercetătorii.
La studiu au participat 2.675 de persoane cu o vârstă medie de 50 de ani, fără demență. Dintre aceștia: 43% au fost considerați obezi, 31% au avut hipertensiune arterială, 15% fumători, 11% au avut diabet și 9% au avut colesterol ridicat. Participanților li s-au făcut teste de gândire și memorie la începutul studiului și 5 ani mai târziu. Apoi, cercetătorii au estimat asocierea celor cinci factori de risc cardiovascular cu scăderea performanței lor la testele de gândire și memorie.
Au observat că 7,5% dintre cei cu hipertensiune arterială au avut o scădere mai rapidă a abilităților cognitive, 10,3% dintre cei cu diabet au avut o scădere mai rapidă, iar 7,7% dintre fumători au prezentat un declin.
Concluziile finale după ajustarea în funcție de vârstă, rasă, educație și alți factori care ar putea afecta riscul declinului cognitive: persoanele care fumau aveau 65% mai multe șanse să sufere de o accelerare a declinului cognitiv, cei cu tensiune arterială ridicată aveau un risc cu 87% mai mare și cei cu diabet - o probabilitate de aproape trei ori mai mare.
”Majoritatea eforturilor de prevenire a sănătății publice se concentrează asupra adulților în vârstă, dar studiul nostru sugerează necesitatea de a analiza performanțele cognitive pe toată durata de viață a unei persoane. (…) Adulții de vârstă mijlocie care au unul sau mai mulți factori de risc cardiovascular, cum ar fi fumatul, hipertensiunea arterială și diabetul ar putea fi persoane pe care ar trebui să le monitorizăm și să le educăm asupra alegerilor de viață sănătoase mai devreme în viață”, susțin cercetătorii, într-un comunicat al Academiei Americane de Neurologie.
Studiul, AICI.
-
Primul semn că ai probleme cu tiroida07.01.2026, 17:04
-
-
Hipotermia, ucigaș tăcut. Dr. Tudor Ciuhodaru lansează un avertisment07.01.2026, 15:13
-
-
Aftele bucale: semnale de avertizare ale corpului, nu simple iritații07.01.2026, 13:27
Pune câteva frunze de dafin în dulap. Te vei îndrăgosti de acest truc
Luna perfectă în care să începi o schimbare. NU e ianuarie! 3 pași simpli să îți transformi starea de spirit, fără efort
De ce nu trebuie să ții niciodată paharul de vin de cupă
Află de ce nu este recomandat să ții paharul de vin de cupă.
Combinația ideală pentru a evita deshidratarea în timpul valurilor de căldură
Ce se întâmplă dacă pui zaț de cafea în toaletă. Trucuri utile pentru casă
5 motive să NU mai stai cu laptopul pe picioare. Numărul 2 te va uimi
Otrava din bucătărie. Duce la cancer și alte boli grave
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Lecția miliardarului Warren Buffett
Warren Buffett - lecțiile unui miliardar despre adevărata fericire. Cele 5 lucruri pe care trebuie să le cumperi ca să fii fericit.
Ce să faci imediat și ce să NU faci dacă simți miros de gaz în casă
Cum să cureți grăsimea și mâncarea arsă de pe aragaz. Ingredientul care șterge orice pată
Cât de tare strângi mâna? Testul simplu care spune cât mai ai de trăit și ce boli ai
Idei geniale de a refolosi sticlele de medicamente pe care le arunci
De ce e bine să pui puțin bicarbonat pe carne înainte de a o găti. Trucul gospodinelor de la țară
Cât timp puteți sta într-un picior? Acest test simplu este cel mai clar indicator al îmbătrânirii fizice
Pune o lumânare în congelator. Motivul e genial!
Ai probleme cu somnul și ești stresat? Cum te poate ajuta un covor. Cum să dormi mai bine prin "împământare"
7 remedii naturiste pentru arsuri solare: calmează pielea rapid
De ce să pui oțet în mașina de spălat. Răspunsul te va surprinde
Oțet în mașina de spălat? Iată ce se întâmplă cu hainele tale! De ce tot mai mulți oameni aleg acest truc simplu
