Dieta Dukan, nerecomandată celor cu afecțiuni renale. Medic: Nu ar trebui să fie o modalitate de scădere ponderală
Medicul nutriționist și nefrolog Andra Balcangiu-Stroescu a explicat la ce riscuri se supun cei care optează pentru dieta Dukan ori la cea a ”înfometării”.
Vara pare să fie sezonul cel mai dorit pentru începerea dietelor, având în vedere varietatea de fructe și legume cu care putem face tot felul de combinații. De altfel, sunt nutriționiști care susțin că dietele nu trebuie începute în această periaodă, căci fiind vremea vacanțelor se mai încalcă dintre regulile pe care ni le impunem sau ne sunt impuse de către aceștia.
Invitată în emisiunea ”Tinerețe fără Bătrânețe” de la Digi 24, dr. Andra Balcangiu-Stroescu, medic cu dublă specializare, nutrișie și nefrologie, a demontat câteva dintre miturile legate de curele de slăbire, mai mult a atras atenția cu privire la una dintre diete, care nu este recomandată unei categorii aparte de pacienți ce își doresc să scadă în greutate.
”Obiceiul de a consuma sucuri de fructe este frecvent întâlnit la pacienții cu care interacționez în activitatea de zi cu zi. Dar din punctul meu de vedere,un surplus de carbohidrați care absorb rapid odată ce au fost consumați nu sunt neapărat o variantă pentru a ajunge să scădem în greutate.
Este adevărat, sucurile de fructe sunt bune, au gust bun, dau senzația că suntem săturați în primele 2 minute și ne dau energie și ne simțim bine, dar, imediat după ce le consumăm, datorită faptului că ajungem să avem un vârf al glicemiei, secundar descărcării de insulină, ulterior o să apară foamea.
Apoi ajungem să mâncăm mai mult. Dacă ajungem să alegem o variantă de scădere ponderală rapidă, promite 4-5 kilograme, ajungem să pierdem masă musculară, pentru că trebuie să înțelegem în primul rând că scăderea ponderală nu se întâmplă de pe azi pe mâine.
Este un proces care presupune timp, determinare, presupune acceptarea faptului că scăderea ponderală înseamnă schimbarea stilului de viață, cu menținerea unei hidratări optime, nu cu sucuri sau băuturi carbogazoase.
Sucurile de legume sunt o sursă importantă de antioxidanți. Pătrunjelul este o sursă importantă de antioxidanți și de vitamina C, și sunt numeroase sucuri pe bază de legume care sunt recomandate, dar care nu pot înlocui o masă, pe termen lung.
Și cele de fructe sunt recomandate din când în când, dar acest din când în când nu înseamnă zilnic”, a explicat dr. Andra Balcangiu-Stroescu, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, medic nefrolog.
Sucurile și hidratarea
”Sucurile aduc vitamine, minerale, dar fibre mai puțin. Dacă vom consuma fructul ca atare vom avea și aport de fibre.
O ușoară stare de deshidratare scade metabolismul bazal, iar scăderea acestuia predispune la îngrășare. Dacă nu bem apă nu avem tendința de deshidratare. Sigur, în sezonul cald apa trebuie suplimentată, sau în condiții de efort fizic trebuie suplimentat. În timpul efortului fizic, apa se bea înainte, în timpul și după ce am terminat efortul fizic.
Trebuie încurajat aportul de lichide și menținerea unei hidratări optime, pe de o parte pentru a fi sănătoși, pe de altă parte pentru a nu încetini metabolismul bazal și să conducem la creștere ponderală, ușor, ușor, pentru a menține starea de sănătate a funcției cognitive, pentru realizarea sarcinilor, avem viteză de reacție în diverse activități pe parcursul zilei, capacitate de înțelegere și de reacție”, a mai spus medicul.
Cât privește partea de hidratare, în contextul în care multe persoane se feresc de consumul de apă simplă pentru că nu le place ”gustul”, medicul a recomandat apa infuzată, care se poate realiza foarte ușor.
”Este o apă în care infuzăm câteva fructe, nu este sucul din fructe, dar avem aport de vitamine, de minerale. Într-un pahar cu apă punem câteva fructe, trei căpșuni, 5 afine, samd, și avem surplus de vitamine și apa începe să aibă un gust plăcut și să o putem consuma pe parcursul zilei”, a explicat nutriționistul.
Guta: simptome și tratament. Cine o face și câtă DURERE cauzează
Riscurile dietei Dukan, dieta hiperproteică
”Dieta hiperproteică, dieta Dukan, presupune, la nivel renal, un aport important de proteine, care antrenează diverse modificări, și la un pacient la care există o suferință renală, un aport proteic crescut conduce la agravarea modificărilor preexistente și poate să manifeste clinic o boală, care până la momentul respectiv nu a fost manifestă.
Nu ar trebui să fie recomandată și până nu evaluăm pacientul din punct de vedere bioumoral nu ar trebui să fie o modalitate de scădere ponderală”, a subliniat medicul nefrolog.
Potrivit specialistului în nutriție, cea mai bună cură de slăbire este ”schimbarea stilului de viață prin menținerea unei diete echilibrate”. Mai mult, susține dr. Andra Balcangiu-Stroescu, ”dieta perfectă” se poate calcula, în funcție de greutatea pacientului, de greutatea la care se dorește să se ajungă și în funcție de aceasta, dar și de activitatea zilnică o să ajungă la un număr de calorii pe care, pentru a scădea ponderal, îl vom putea ajusta.
”Astfel că un pacient nu trebuie să ajungă să mănânce 800 de calorii dacă el are nevoie de 2500 de calorii. Scăderea caloriilor se face treptat, scăzând 500 până la 1000 de calorii din aportul pe care acesta l-ar avea.
Pe termen lung nu este ok, după ce avem o perioadă scurtă de timp de înfometare, de dietă sever hipocalorică, ajungem la un rebound, ajungem să punem mult mai multe kilograme și așa că tot la schimbarea stilului de viață ajungem, o dietă echilibrată nutrițional, care să conțină atât carbohidrați, cât și proteine și lipide și doar ușor restrictivă din punct de vedere al numărului de calorii”, a mai spus specialistul.
Vezi și: Dieta vegetariană și riscurile asupra femeii însărcinate. Medic: Aportul de minerale este afectat
-
-
OMS avertizează asupra bolii respiratorii MERS24.12.2025, 20:13
-
-
-
Vase de sânge. Create în laborator pentru dializă
Vase de sânge au fost create în laborator de cercetători de la universitățile Duke și Yale, din State. Au fost folosite pentru dializă.
Ce trebuie să știi dacă suferi de afecțiuni renale: vitamine și minerale pe care să le eviți, sau să le suplimentezi
Boala care apare des odată cu pietrele la rinichi. Cercetătorii au descoperit legătura
Hematuria (sânge în urină): ce afecțiuni o pot provoca
Cele mai comune cauze ale bolilor renale. Cum să îți menții rinichii sănătoși
Rucola, cea mai bună pentru sănătatea rinichilor. Previne cancerul de sân, colon, uter și protejează inima
Rucola, leguma verde cu multiple beneficii pentru sănătate.
Medicul-erou, reconfimat cu COVID în noiembrie. Ministrul Sănătății: a intrat pe dializă în Belgia
Nefrita lupică, afectarea rinichilor în Lupusul eritematos sistemic
Infecție urinară: semne pe care corpul le transmite
Efectul cafelei pentru rinichi: este bună sau rea? Cum să o bei corect
Pietre la rinichi: simptomele care nu pot fi confundate cu nimic
Mâncărimea pielii, problemă frecventă la cei cu boli renale
Mâncărimea pielii este o problemă comună pentru mulți oameni ce suferă de afecțiuni renale cronice, demonstrează un studiu.
EXCLUSIV Ai un chist renal? Scorul Bosniak arată cât de avansat e. Dr. Mihai Dobra: Spune cancer sau "stai liniștit, e doar un chist"
Cinci semne de avertizare ale cancerului de rinichi. NU le ignora, pentru că ți-ar putea SALVA viața
Rinichii bolnavi? Semne și simptome care arată că ai probleme
Hidratarea incorectă ar putea duce la leziuni renale
Licoarea miraculoasă care distruge PIETRELE la RINICHI într-o singură zi
Creierul și memoria, afectate de ce și cât mâncăm
Deficitul de potasiu duce la oboseală și simptome de depresie. Care este doza recomandată și în ce alimente îl găsim
Potasiul, mineralul esențial ce previne bolile cardiace, dar și alte afecțiuni.
Boala de rinichi care nu doare. Dr Ina Maria Kacso: se aseamănă cu o maşină care vine noaptea cu farurile stinse şi nu ştii că vine până nu te izbeşte
Leziuni renale acute: ipoteza unei terapii cu un compus toxic. Teste pe rozătoare
Leziunile renale acute au fost subiectul unui studiu care a căutat o soluție pentru cea mai comună complicație apărută la 1 din 5 pacienți americani internați.
Boli renale, risc: combinația dăunătoare de la muncă
Un studiu arată că asocierea dintre băuturile carbogazoase, muncă intensă pe o vreme toridă cresc riscul de boli renale.
EXCLUSIV Boala cronică de rinichi, ca o mașină care vine noaptea cu farurile stinse. Ina Maria Kacso: Rinichiul nu doare! În momentul impactului este prea târziu să ne ferim
Boala cronică de rinichi este diagnosticată foarte rar în stadii incipiente. Care este motivul și ce ar trebui să știe toți pacienții.
