EXCLUSIV Dermatologia, prima opțiune aleasă la Rezidențiat. Călin Giurcăneanu explică de ce. Ce salariu are un dermatolog: Suma e impresionantă, cel mai mare posibil. E primul loc în top la remunerare
Dermatologia a luat un avânt fantastic. Iată cele două motive pentru care tinerii aleg să fie medici dermatologi. Ce salariu impresionant are un dermatolog.
În acest an, prima opțiune a studenților la Rezidențiat a fost dermatologia. Studenții la medicină nu mai aleg neurochirurgia, nu mai aleg medicina nucleară, ci se înclină către dermatologie.
Întrebat de ce se caută această specialitate, medicul dermatolog Călin Giurcăneanu ne-a explicat ce îi atrage pe tineri și de ce dermatologia a luat un asemenea avânt.
"Dermatologia a luat un avânt fantastic în ultimii 20-25 de ani, în sensul că, iată, din așa zisa Cenușăreasă a medicinei interne în general sau a medicinei, devine acum, încet-încet, să ocupe una din primele două, trei poziții. De data aceasta, anul acesta, s-a întâmplat să fie aleasă prima poziție.
De altfel, dacă ne uităm în întreaga lume, dermatologia este aleasă prima și în Statele Unite, este aleasă prima și în Franța în acest moment, alături de neurochirurgie.
Practic se întâmplă acest lucru în toată lumea", a declarat medicul Călin Giurcăneanu, în exclusivitate pentru DC Medical.
Cele 2 motive pentru care studenții aleg dermatologia
"De ce cred eu că se întâmplă acest lucru? Din mai multe motive. În primul rând pentru că pielea a început să fie din ce în ce mai mult studiată, din ce în ce mai mult cercetată, dovedindu-se în ultimii 20-30 de ani.
Cu această ocazie, se dovedește că liniile de cercetare pe diverse teme: psoriazis, dermatita atopică, cancere de piele, melanom, au luat un arum fantastic în ultimii 20-30 de ani, ceea ce a făcut ca și interesul către această specialitate să fie din ce în ce mai mare.
O a doua explicație, dacă nu poate prima sau cum vreți să îi spuneți, este faptul că dermatologia, evident, este la limita zonei frumoase, zonei de estetică, zonei de cosmetică, zonei de intervenții de tot felul care se pot face, de reîntinerire, de rejuvenare ș.a.m.d.
Și atunci, toate aceste metode care s-au dezvoltat în ultimul timp, de tip laser, lumină intens pulsată tehnic și știu eu, de întinerire, injectări, botox... toate acestea au atras o bună parte dintre medici să aleagă dermatologia. Plăcându-le foarte mult între altele, aceste laturi comerciale, în ultimă instanță", a mai spus medicul dermatolog.
Ce salariu are un medic dermatolog. Suma e impresionantă. Călin Giurcăneanu: Dermatologia este pe primul loc în top la remunerare
"Și evident, de ce să nu o spunem, toate aceste manevre sunt extraordinar de bine plătite, deci sunt oameni relativ bogați care se duc acolo să facă astfel de intervenții și iată că anul trecut spre exemplu, un medic dermatolog din Statele Unite avea cel mai mare salariu posibil 800.000 sau 900.000 dolari pe an sau ceva de genul ăsta. O sumă impresionantă pe care o avea medicul dermatolog. Cum e salariul american calculat pe 1 an, să zicem așa.
Deci practic sunt sume absolut impresionante. Dermatologia este pe primul loc în top la remunerare", a conchis medicul Călin Giurcăneanu.
Vezi mai multe în video:
-
-
Dureri de stomac după masă: cauze, soluții și semnale de alarmă28.04.2026, 20:41
-
Exercițiul chinezesc de 10 minute care scade tensiunea arterială28.04.2026, 18:58
-
Cum te trădează mersul. Ce spune despre cum te simți28.04.2026, 17:22
-
Fața ascunsă a dependenței, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV De ce NU trebuie să te bazezi pe AI pentru diagnostic. Dr. Tudor Ciuhodaru: Orice întârziere, letală
EXCLUSIV Semnele de alarmă din sarcină care trebuie să te trimită la medic. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Necesită prezentare imediată
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Radiografia sistemului medical. Ce vrea ministerul și care sunt așteptările cadrelor medicale
EXCLUSIV Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
EXCLUSIV Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
EXCLUSIV Cum previi formarea pietrelor la rinichi cu un simplu obicei zilnic
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Conf. dr. Viorica Rădoi: Anamneză amănunțită și un istoric familial
EXCLUSIV Greșeala din Legea Majoratului Digital trecută de Senat. Ovidiu Iosif: Restricțiile nu generează decât frustrare
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
