Intoxicație cu fum într-un bloc din Galați: 18 persoane afectate, printre care și un bebeluș
18 oameni dintr-un bloc din Galați au fost intoxicați cu fum sâmbătă seara. Printre aceștia 4 minori. Un copil de 6 luni a ajuns la spital.
Intoxicație, fum, Galați. Un număr de 18 persoane, dintre care patru minori, au fost evacuate, iar un copil de şapte luni, intoxicat cu fum, a ajuns la spital, în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă seara, la o garsonieră dintr-un bloc din municipiul Galaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, Detaşamentul de Pompieri Galaţi a fost solicitat pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o garsonieră dintr-un bloc de pe strada Laminoriştilor. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, incendiul manifestându-se cu violenţă la o singură locuinţă de la etajul doi. Pompierii au salvat un copil de şapte luni intoxicat cu fum, acesta fiind preluat de echipajul SMURD în vederea transportării de urgenţă la Spitalul de Copii Galaţi.
Conform ISU Galaţi, locatarii au fost evacuaţi din cauza fumului dens. Focul a fost lichidat, dar oamenii nu se pot întoarce încă în locuinţe. Garsoniera de la care a pornit incendiul a fost distrusă complet, iar casa scării la etajul doi, instalaţia electrică şi o conductă de apă au fost degradate.
-
Simptome care arată o problemă de inimă07.12.2025, 16:27
-
-
Infecție urinară: semne pe care corpul le transmite07.12.2025, 14:06
-
-
Artrită: simptome timpurii în articulații07.12.2025, 09:40
Pastila zilnică care poate încetini progresia diabetului
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Medicamentul care ucide cancerul de 20.000 de ori mai eficient, fără efecte secundare detectabile
Statinele, efect major asupra creierului
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Adevărul despre medicamentele "minune" pentru Alzheimer. De ce au fost interzise?
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Metformin poate reduce beneficiile sănătoase la diabetici. Ce trebuie să știe pacienții
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?

