Durerea de gât? Iată trei metode de a o preveni
Fără să vă dați seama e posibil ca lucruri obișnuite pe care le faceți zilnic să vă provoace durerea de gât. Postura, spre exemplu, poate favoriza o astfel de durere sau o poate întreține. Iată ce...
În general, primul lucru pe care-l puteți face pentru a evita durerea de gât este să încercați să vă mențineți capul drept pe coloana vertebrală, adică să-l înclinați cât mai puțin înainte sau într-o parte. Asta pentru că sarcina principală a gâtului este să vă susțină capul, iar acesta cântărește între 4,5 și 5,4 kilograme!
Iată câteva sugestii pentru menținerea unei poziții sănătoase a gâtului în viața de zi cu zi, date de experții de la Harvard Health Publishing.
La computer sau la birou
Când lucrați la computer sau la birou, mențineți-vă capul echilibrat drept pe coloana vertebrală cât mai mult posibil. Asta înseamnă să vă fizați înălțimea scaunului, astfel încât picioarele să se odihnească pe pământ, iar fundul să fie pe scaun cât mai aproape de spătar. Puteți folosind o pernă mică pentru a vă sprijini partea inferioară a spatelui, dacă este necesar, pentru a vă ține spatele drept.
Reglarea corectă a tastaturii și a monitorului poate fi dificilă sau imposibilă cu un laptop, un notebook sau un computer. Puteți conecta o tastatură separată, de dimensiune normală, pentru a vă ajuta să obțineți o poziție mai bună. Dacă aceasta nu este o opțiune, plasând laptopul sau notebook-ul pe un birou de înălțime standard și sprijinindu-l la o înclinare de aproximativ 12% (cu o carte spre exemplu) vă va ajuta să vă mențineți capul și gâtul într-o poziție mai sănătoasă. Dezavantajul este că poziția corectă pune mai mare presiune asupra încheieturilor.
Indiferent cât de perfectă este poziția scaunului dvs. de birou, este important să vă ridicați și să vă mișcați la fiecare jumătate de oră, deoarece șederea prelungită a fost legată de agravarea durerii de gât și a altor probleme de sănătate. Dacă aveți tendința să vă adânciți în muncă, programați-vă calculatorul să afișeze o alertă sau setați o alarmă pe telefon, care să vă amintească să vă ridicați. Întinderea poate ajuta, de asemenea. Ridicați umărul în sus și în jos sau înclinați-vă capul în fiecare parte în timp ce trageți umărul opus în jos.
Folosirea telefonului
Dacă stați mult timp cu telefonul la ureche, încercați să evitați să vă îndoiți capul într-o parte. Acest lucru este, de asemenea, important atunci când utilizați un telefon mobil și nu stați la biroul dvs. Niște căști cu microfon or să vorbiți pe speaker ar fi util. Sunt opțiuni bune pentru a vă ajuta să păstrați capul într-o poziție neutră. Căștile pot fi folosite atât la telefonul dvs. de birou, cât și pentru telefonul mobil.
Cititul acasă
Dacă stați pe un scaun, încercați să mențineți o poziție verticală. Țineți cartea astfel încât să nu trebuiască să vă aplecați capul în jos sau înainte ca să o vedeți. O pernă în poală poate ajuta. Dacă trebuie să citiți în pat, stați drept sau folosiți o pernă specială pentru a vă ține capul aliniat cu coloana. Sau stați culcat pe o parte cu cartea în dreptul ochilor.
-
-
-
Dr. Monica Pop, reacție dură împotriva eutanasierii26.03.2026, 20:53
-
Cum ne afectează problemele financiare creierul26.03.2026, 19:59
-
3 semne care îți arată când carnea tocată nu mai este proaspătă
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Ce se spală, de fapt, cu partea verde a buretelui de vase
De ce pun unii oameni sare lângă fereastră. Ce spune știința despre acest obicei
5 alimente pe care ar trebui să le ții la frigider, nu în dulap sau pe masă
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului
Soluția asta te scapă de calcar. Ai nevoie de 2 ingrediente banale
Cum se mănâncă mâncarea picantă. Chef Florin Dumitrescu, truc
Combinația ideală pentru a evita deshidratarea în timpul valurilor de căldură
Pune sare în chiuvetă seara și las-o până dimineața. Rezultatul te va uimi
5 lucruri pe care nu ar trebui să le depozitezi niciodată sub chiuveta din bucătărie
Cele mai bune prosoape de bucătărie sunt făcute din acest material durabil
Nu o să crezi ce pot face vârstnicii cu un simplu telefon! Un truc banal le schimbă viața
Ce înseamnă când apar păianjeni în casă
De ce sunt numerele 1 - 5 în cuptor? Greșeala care îți strică mâncarea. Aplică asta și vezi diferența!
Trucul cu folie de aluminiu pe calorifer. Ce efect are și de ce merită încercat
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
