Echilibrul interior, capcane de evitat. Trei pași de făcut pentru liniștea ta
Pentru a ne găsi echilibrul interior trebuie să evităm anumite capcane. Un psiholog ne dezvăluie cei trei pași pe care îi avem de făcut:
Cei mai mulți dintre noi își trăiesc viața pe pilot automat, ajungând să fie zi de zi prizonieri ai limitelor create de propriile gânduri. Această „creație" interioară este, de fapt, doar o personalizare condiționată de gândurile vehiculate în trecut față de experiențele de viață.
Psihologul Laura Maria Cojocaru spune că aceste gânduri din trecut au creat o obișnuință de percepție, adică un soi de filtru prin care privim evenimentele prezente și viitoare din viața noastră. Totodată, tot ele ne-au creat o obișnuință de a ne plânge fără a avea un motiv real legat de prezent, de a nu ne asuma responsabilitatea pe niciun palier și de a ne agăța perpetuu de scuze pentru a nu face un minim de efort către potențialul real cu care suntem, fiecare, înzestrați.
„Cauza suferinței este într-o proporție covârșitoare identificarea cu mintea, cu gândurile noastre. Datorită dorinței sale de cunoaștere, de înțelegere și, în același timp, de control, mintea umană crede - în mod eronat - că opiniile și punctele sale de vedere reprezintă Adevărul. Mintea spune: "eu știu, așa stau lucrurile!" De fapt, acesta nu este decât un simplu punct de vedere. Procesul gândirii funcționează prin fragmentarea realității, prin „porționare" în idei conceptuale scoase din context. Astfel, la un anumit moment în timp, mintea noastră alege o idee conceptuală pe care s-o ruleze insistent. Centrul preocupărilor noastre, respectiv subiectul pe care ne focalizăm atenția minții, devine aspectul care ne conduce viața. Fiecare gând care ne ocupă mintea "pretinde" că este extrem de important și vrea să ne capteze întreaga atenție. Și, dacă-i dăm voie să reușească, rezultatul este dezastruos" explică Laura Maria Cojocaru.
Echilibrul interior, capcane periculoase
Psihologul spune că există câțiva factori care ne „forțează" sau determină să ne identificăm numai cu gândurile și convingerile noastre, și nu ne lasă să vedem și adevărul celuilalt. Acestea sunt:
1. Inteligența emoțională scăzută și confuzia. „Inteligența lipsită de Înțelepciune (inteligența emoțională și empatia care decurg din ea) devine periculoasă și distructivă. Gândirea care nu este înrădăcinată în conștientizarea și acceptarea că realitatea este un întreg unitar în care toate piesele sunt interconectate și nimeni și nimic nu există de unul singur, că toate experiențele au un rol de învățare, că toți suntem supuși greșelii, dar toți avem dreptul la viață, opinie, exprimare, libertate, iubire, ajunge o să fie o gândire egoistă și disfuncțională", arată psihologul.
2. Violența. „Atâta timp cât ne lăsăm reprezentați de convigerea X, respectiv emoția ce decurge din ea, nu mai percepem celelalte ființe umane în mod natural, ci ajungem să credem că doar propriul nostru punct de vedere referitor la ființa umană și propriile filme interioare reprezintă un adevăr general valabil. A reduce viața, percepțiile, nevoile, intențiile altei ființe umane la un concept presupune o primă formă de violență. A utiliza părerea ta drept adevăr general valabil pe care-l impui altei ființe umane reprezintă pasul doi ca formă de violență. A observa că nu ești înțeles, acceptat, iubit atunci când ești violent și totuși a alege să rămâi în suferință dar fidel minții tale și percepției tale personale eronate, reprezintă cel mai grav pas ca formă de violență îndreptată de data aceasta chiar împotriva Ta", detaliază Laura Maria Cojocaru.
3. Plictiseală, tristețe, frică. „Starea naturală a minții este de „nu am destul, vreau mai mult". Mintea este întotdeauna „lacomă". Atunci când ne identificăm cu mintea, se instalează foarte repede plictiseala, tristețea sau frica. Aceste emoții sunt semne că mintea noastră este în căutare de noi stimuli, de "hrană" pentru noi gânduri. Plictiseala, tristețea și frica nu sunt personale, nu sunt ale noastre, ci sunt doar stări ale minții umane. Ele apar și dispar dacă nu rămânem focusați pe scenarii interioare imaginare", crede psihologul.
Echilibrul interior, cum ajungi la armonie
1. Direcționează și menține cât mai mult posibil atenția ta în prezent, către a simți energia corpului tău, a vieții din tine. Observă ce vezi, ce auzi, ce atingi, ce guști, ce miroși și fii recunoscător pentru acest moment.
2. Acceptă că gândurile care îți trec prin minte sunt doar simple gânduri potențiale cu un grad relativ de adevăr. Propune-ți să fii doar martor la propriile șabloane mentale, emoționale și de comportament.
3. Focusează-te pe căutarea de soluții pentru rezolvare și schimbare, creștere personală, metode de atingere a potențialului tău superior.
-
-
-
-
-
De ce sunt periculoase dietele de tip „yo-yo” și cum să le eviți22.07.2026, 14:50
Un ingredient simplu îți poate salva mintea și corpul după 60 de ani. Fructul recomandat de experții de la Harvard
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Plante medicinale uitate, cu beneficii puternice pentru rinichi, sânge sau tuse
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe.
Roșiile și cartofii pot inhiba creșterea celulelor canceroase
Moringa oleifera, beneficii puternice pentru imunitate, inflamație și glicemie
Ceaiul aromat care reduce inflamația din organism, previne infecțiile și te calmează. Este ideal în perioadele cu vreme rece
Ce se întâmplă dacă înlocuiești cafeaua cu Matcha timp de 30 de zile
Un simplu ingredient din bucătărie îți reface flora intestinală natural
3 plante din grădină care detoxifică ficatul mai bine decât orice supliment
Ce efecte pot avea unul sau două cuișoare consumate zilnic asupra organismului. Explicațiile dr. Virgiliu Stroescu
Planta care scade glicemia și ajută digestia
Alimentul poate scăpa milioane de oameni de diabet și boli de inimă
Acest aliment poate preveni diabetul și bolile de inimă. E plin de fibre și reduce colesterolul și scade inflamația.
Noni, planta tropicală cu beneficii pentru sănătate și piele
Te doare capul? Acest ingredient banal din bucătărie face minuni! E mai puternic decât o pastilă
Rădăcina de angelică: secretul natural al sănătății femeilor
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
Gălbenelele, planta banală cu efecte puternice: 7 lucruri pe care le poate face cu adevărat
Băutura care arde grăsimea și elimină metalele grele din corp. E minune pentru ficat
Băutura delicioasă care poate reduce colesterolul rău datorită proprietăților sale
Condimentul care chiar scade glicemia și colesterolul
Cel mai bun ceai pentru femeile de peste 40 de ani: cum să îți echilibrezi hormonii natural
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
