La ce vârstă se începe diversificarea la bebeluși. Nutriționist: Alimentația vegetariană a copiilor, o opțiune
Alimentația vegetariană a bebelușilor, o opțiune, cu o condiție majoră. Să fie controlată de un specialist.
”Organizația Mondială a Sănătății recomandă introducerea proteinei animale, și în primul rând carnea, după vârsta de 6 luni, dar într-o cantitate controlată”, a explicat nutriționistul Alina Epure, la ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1, cu privire la diversificarea alimentației bebelușilor.
Potrivit acesteia, în social media circulă o multitudine de informații eronate în privința acestui aspect, fiind multe care recomandă introducerea într-un mod agresiv, ”în cantitate foarte mare și neasociată corect cu foarte multe legume, astfel încât să existe și un aport de fibre, iar de acii pot apărea diferite tulburări digestive: de la constipație până la o floră de putrefacție și alte dezechilibre bacteriene”.
Astfel, în prima etapă a diversificării se introduc legumele, apoi fructele, iar după ce bebelușul s-a obișnuit cu aceste două mese se introduce și proteina animală, carnea, dar în cantitate mică, 5 grame (o linguriță), iar treptat această cantitate va fi crescută.
Cât privește textura acestor alimente noi pentru meniul bebelușului, specialistul recomandă varianta de piure, însă lasă la latitudinea părinților, în funcție de preferințele celor mici. ”La vârsta de 1 an, cantitatea de carne poate ajunge la 25 de grame per masă, dar nu în fiecare zi. Alternăm zile în care oferim carne, pește, ouă, lactate. Nu trebuie să existe zilnic carne în meniul bebelușului”, a mai spus nutriționistul.
De altfel, acesta a precizat că pentru început, carnea trebuie să fie de pasăre, pui sau curcan, apoi se pot încerca vita, ficățeii de pasăre, în timp ce rața, struțul sau iepurele abia după vârsta de 2 ani.
Carnea pe care părinții o introduc în meniul celor mici trebuie gătită la cuptor, abur, grătar, dar niciodată prăjită. ”Orice tip de carne dacă este expus prăjirii își pierde din proprietățile nutritive și atunci devalorizăm carnea chiar dacă are un gust bun. Putem să pregătim șnițele la cuptor, chifteluțe, cât să evităm prăjirea și gustul se educă, indiferent de preferințele pe care le-ar avea un bebeluș sau un copil mic”, a mai spus Alina Epure.
Alimentația vegetariană la copii
De asemenea, nutriționistul a subliniat că alimentația vegetariană la copii poate să fie o opțiune atâta timp cât aceasta este controlată cu ajutorul unui specialist. ”Extremele nu sunt benefice atâta timp cât sunt după ureche sau sunt implementate în funcție de sfaturile prietenilor, pentru că pot apărea în timp destul de multe carențe. Proteina animală poate fi înlocuită cu proteine de origine vegetală sau carnea cu altă proteină de origine vegetală, însă nu vom obține același aport de vitamina B12 și alte minerale, dar, printr-o asociere corectă de alimente poate fi o opțiune atâta timp cât toată familia este vegetariană și se refuză introducerea cărnii”, a explicat nutriționistul Alina Epure.
Vezi și: Alimentația fast-food, recompensa nesănătoasă. Nutriționist: Generează dependențe
-
-
De câte ori pe zi ar trebui să îți cureți fața acasă?19.08.2026, 15:38
-
Îmbătrânirea nu ne afectează pe toți la fel. Ce arată un studiu amplu19.08.2026, 14:28
-
-
Testul de sânge care poate depista din timp recidiva cancerului19.08.2026, 12:32
EXCLUSIV De ce te simți singur. Semnul pe care ți-l dă corpul. Cauza care provoacă sentimentul de singurătate. Radu Leca: Atunci intră în joc singurătatea
De ce apare sentimentul de singurătate și de ce mulți se consideră singuri atunci când trec prin anxietate sau depresie.
Un bebeluș în vârstă de o lună, în stop cardio-respirator, a murit. Părinții au spus că ar fi fost constipat
Păduchii de cap sunt din ce în ce mai greu de eliminat. Iată cum să scapi de ei
De ce dispare pasiunea în relațiile de lungă durată. Explicația surprinzătoare a terapeuților
Diabetul gestațional poate cauza probleme grave. Riscurile ascunse la care sunt expuse mamele
Diabetul în timpul sarcinii poate cauza probleme grave mai târziu. Mamele au nevoie de un screening adecvat după naștere.
Știai cât de importantă e dieta tatălui înainte de concepție? Iată cum influențează sarcina
EXCLUSIV Principala cauză a anxietății și depresiei. Ramona A. Dumitru: Cei mai predispuși la această tulburare sunt bătrânii
Care sunt cauzele comune care provoacă anxietatea, respectiv depresia? Cum ne afectează anxietatea și depresia viața de zi cu zi?
Fără TikTok și Instagram până la 15 ani! Decizia luată de Guvern
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Aplicaţie de monitorizare şi informare medicală a gravidelor şi mamelor cu copii sub 1 an
O aplicaţie de monitorizare şi informare medicală a gravidelor şi mamelor cu copii sub 1 an a fost lansată la Palatul Parlamentului.
EXCLUSIV "Am decis să vorbesc cu un om din exterior, care nu mă judecă. Eticheta de nebun a omului care merge la psiholog a expirat. Acum e cool! Sunt bine cu mine și cu puținii oameni din jurul meu"
Durerea în timpul actului sexual NU este normală. Semnalul ignorat de milioane de femei care poate ascunde boli serioase
Paracetamol: doza maximă recomandată, când și pentru ce se ia: Poate duce la insuficiență hepatică
EXCLUSIV Panencefalita sclerozantă subacută, boala gravă la care vă supuneți copiii. Dr. Simin Aysel Florescu: E de netratat așa ceva! Apare la 8 - 10 ani de la infecție
Știai că exisă o boală cu transmitere sexuală care nu poate fi prevenită cu prezervativul?
EXCLUSIV Cum să scapi repede de varicelă: cele 4 metode ușoare. Medicii explică de ce e bine să faci baie la varicelă
Aproape 60% dintre adolescente nu-şi monitorizează sarcina sau o fac abia în ultimul trimestru. Medic: Vorbim de copii care aduc pe lume copii
"Infertilitatea nu înseamnă doar FIV!" Dr. Alice Barbu: Sfatul meu ar fi să se grăbească! Timpul e cel mai mare dușman al nostru
Consultații gratuite la SANADOR. Primul pas spre a deveni părinți. Dr. Alice Barbu: "Sfatul meu ar fi să se grăbească!"
EXCLUSIV Generația anxietății: de ce tinerii suferă mai mult, de ce adulții nu o recunosc. Leca: Cât timp generațiile actuale nu știu să scrie și să citească în limba română, lupta e la poli diferiți de putere
EXCLUSIV Copiii, prioritate pentru transplantul hepatic. Dr. Laura Bălănescu: Așa este peste tot în lume
Aceștia sunt pacienții care au prioritate în ceea ce privește transplantul hepatic.
