Lanț uman la Spitalul din Constanța, după decesul pacientei ținute 16 ore la UPU
 Lanț uman     Foto: digi24.ro
        Lanț uman     Foto: digi24.ro    
Câteva zeci de persoane au creat sâmbătă un lanţ uman în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, protestând astfel în urma morţii unei femei de 70 de ani, ce a fost...
Câteva zeci de oameni au fosmat un lanț uman pe trotuarul de pe Bulevardul Tomis, lângă gardul unităţii medicale, câţiva dintre ei purtând în mâini pancarte cu lozinci precum "Avem dreptul la viaţă!". Manifestarea vine în urma decesului unei femei de 70 de ani, care a fost ținută 16 ore în Unitatea de Primiri Urgențe.
Prezent la acţiunea de protest, fiul pacientei decedate la UPU a declarat că speră ca autorităţile să ia măsurile necesare şi astfel de cazuri să nu mai aibă loc.
"Sunt aici pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte sistemul medical sau erorile sistemului medical, lipsa medicilor, cel puţin din zona UPU. (...) Am suferit recent pierdea mamei mele. Îmi pare rău că trebuie să fiu dat ca exemplu pentru această situaţie. Sper ca cineva acolo mai de sus, şi nu doar Dumnezeu, să ia măsuri, începând de la conducerea spitalului, să nu se mai muşamalizeze cazurile de absenteism din zona de urgenţă şi să salveze vieţi", a afirmat bărbatul, citat de agerpres.ro.
Un alt protestatar, o femeie care a spus că a avut "experienţe neplăcute" când a mers cu părinţii la UPU, a afirmat că pacienţii au nevoie să primească din partea cadrelor medicale şi "o vorbă bună".
"Am avut experienţă cu un an în urmă, tot aşa am stat foarte, foarte multe ore la Urgenţă. Într-adevăr, pe urmă s-au ocupat, dar a durat foarte, foarte mult până am ajuns să fiu băgată în seamă. Am avut experienţe şi cu părinţii, aceleaşi situaţii care se perpetuează de ani la noi. Deci nu se schimbă nimic, indiferent că au primit salarii mai bune, ei tratează oamenii la fel, nu vezi feţe zâmbitoare, să se schimbe atitudinea lor, să îţi adreseze o vorbă bună. Ar trebui să ne schimbăm mentalitatea, să fim mai zâmbitori, mai primitori cu oamenii", a susţinut participanta la acţiunea de protest.
Protestul a avut loc după ce în mediul online a devenit virală o postare prin care cetăţenii erau îndemnaţi să îşi exprime nemulţumirea în urma celor petrecute cu respectiva pacientă.
"Facem un lanţ uman, ne ţinem de mâini, cuminţi, politicoşi, în linişte spunem 'nu' tuturor mizeriilor care se întâmplă acolo! Ia atitudine! Azi au murit ei! Mâine putem fi noi, copiii noştri, părinţii noştri! Până când?", se spune în postarea de pe Facebook.
Poliţiştii fac verificări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă după ce bărbatul, fiul pacientei decedate, a reclamat că mama sa, în vârstă de 70 de ani, a murit în noaptea de 1/2 februarie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru că nu a fost tratată corespunzător de cadrele medicale, fiind ţinută 16 ore pe scaun în Unitatea de Primiri Urgenţe.
Tilapia, peștele popular care îți poate pune sănătatea în pericol
Celulele latente care cauzează recidiva cancerului de sân pot fi eliminate
Colorantul care vede în intestine. A redus 45% din blocajele intestinale, fără operație
Grăsimea care îți distruge inima
Cercetătorii au descoperit cum celulele canceroase păcălesc moartea și scapă de tratament
Noua terapie care distruge tumorile agresive
Compușii din ciocolată ar putea încetini îmbătrânirea
Consumul de canabis pentru durere, anxietate sau depresie poate creşte riscul de paranoia
Veninul de albine a ucis 100% din celulele cancerului de sân în mai puțin de 60 de minute
Le-a dat oamenilor să bea un milkshake ca să vadă ce efect are creierul lor. Ce s-a întâmplat după 4 ore
Câinii pot mirosi boala Parkinson cu o precizie de până la 98%
Lucrul imposibil de evitat care duce la formarea tumorilor
Cercetătorii au găsit o combinație simplă care reîntinerește neuronii în 16 ore
Cercetătorii au găsit cauza oboselii cronice
Să NU faci asta cu o căpușă! Vomită infecție în tot corpul! Uite ce se întâmplă dacă o apeși, strângi sau tragi
Ce trebuie să știi despre vopseaua de păr permanentă. Substanța toxică pe care o conține
La vederea unei persoane bolnave, creierul tău intră în alertă și activează imunitatea
Ai voce în cap când citești? Descoperirea șocantă făcută de neurologi
Chimicalele eterne cresc riscul de diabet tip2
Poluarea aerului afectează creierul. Expunerea la particulele nocive încetinește gândirea și memoria
Terapia naturală care elimină cancerul mai sigur și mai eficient decât tratamentele actuale
Colonoscopia la 45 de ani detectează aceleași riscuri ca la 50 de ani
Boala care nu iartă. Moarte sigură, dacă nu o vezi la timp: Medicii avertizează: Poate face diferența.

 
                                                             
                                                             
                                                             
                                                             
                                                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                            