Cum îți ții inima departe de suferințe, sfatul psihologului
Psihologul Laura Maria Cojocaru spune că există trei metode prin care ne putem ține inima departe de suferințe.
Inima este primul organ vital în corpul nostru și rămâne de-a lungul vieții și cel mai puternic dintre toate. Ea generează o energie electromagnetică de 60-1000 de ori mai puternică decât cea a creierului. Cercetările arată că noi avem două creiere, din care cerebelul ascultă de „creierul din inima omului".
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), ori de câte ori simțim o emoție, inima transmite constant un semnal electromagnetic foarte puternic către corp, iar fiecare bătaie a ei influențează starea de sănătate emoțională și fizică a organismului. Inima are propria sa inteligență specifică, ea putând gândi, simți și „aminti".
Cum se protejează singură de suferințe
„Semnalele electromagnetice emise de inima pot fi detectate de undele cerebrale ale altor persoane. Fenomenul este mult mai puternic atunci când cele două persoane se ating sau se află una în apropierea celeilalte, dar pot fi percepute inclusiv de la distanță. Inima este cel mai cald organ al corpului, aspect ce-l face vulnerabil în față emoțiilor prea intense („fierbinți"), atât plăcute, cât și neplăcute. Astfel, de cele mai multe ori, ajugem să construim „ziduri" în jurul inimii ca mecanism de protecție pe termen scurt împotriva unei situații neplăcute sau unul, pe termen lung, de apărare împotriva unei suferințe mai degrabă imaginare (un soi de prevenție). Aceste mecanisme de apărare sunt naturale și în strânsă legătură cu viața, cu instinctul de supraviețuire. Cele pe termen scurt sunt benefice deoarece ne protejează de o suferință produsă de un eveniment concret. Cele pe termen lung, deoarece presupun, mai mult sau mai puțin conștient, gânduri legate de o posibilă suferință viitoare, deci imaginară, se pot transforma în inamicii noștri, atâta timp cât conțin energia emoțiilor captive nerezolvate", explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Emoțiile puternice, efecte asupra organismului
Care este motivul pentru care acest mecanism de apărare poate deveni dăunător?
Pentru că, spune specialistul, inima are influență asupra funcționalității glandei timus și a întregului sistem imunitar al organismului. Orice emoție, pe care rămânem cu atenția mai mult timp decât este firesc, creează exces energetic, care ne angrenează într-un cerc vicios: suntem triști, însingurați, egoiști, geloși, îndurerați, lipsiți de chef de viață, nu dăruim și nu acceptăm iubire, ajungem să gândim negativ și acest tip de gândire ne aruncă din nou în aceste emoții.
„Singurul rezultat al acestui cerc vicios este scăderea sistemulul imunitar și declanșarea atacurilor de panică, a depresiei și a afecțiunilor fizice din zona inimii.
Experimentele științifice medicale au arătat în mod repetat că orice sentiment de iubire, acceptare, compasiune, înțelegere și apreciere orientate către o altă persoană are efecte pozitive măsurabile asupra corpului fizic. Aceleași efecte apar și atunci când receptăm iubirea și aprecierea unei alte persoane", declară psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Cum ne ținem inima „sănătoasă"?
Psihologul este de părere că există trei metode simple prin care ne putem ține inima departe de suferințe și de greutățile vieții:
1. Sentimente, emoții de cultivat: curajul, sinceritatea, altruismul, capacitatea de a exprima iubirea, dărnicia, veselia, recunoștință, în general o stare emoțională echilibrată, întăresc inima și cresc sistemul imunitar.
2.Convingeri de întărit: „Mă accept, mă iert și mă iubesc așa cum sunt.", „Locul meu în univers este exact cel care mi-a fost dat și sunt important/ă aici.", „Iubirea este din abundență prezență în viață mea și topește teama de singurătate și respingere." „Accept, iert și iubesc oamenii, ființele, natura, universul așa cum sunt.", „Îmi accept și îmi folosesc capacitatea de iubire ca pe cea mai importantă forță de vindecare"
3. Comportamente recomandate: descoperirea de sine, depășirea ego-ului, iertarea, eliberarea de judecată, lucrul fizic cu brațele (brațele fiind prelungirea inimii, simbolizează îmbrățișarea persoanelor, a situațiilor), exerciții de respirație, practicarea compasiunii.
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe.
Uleiul care reduce inflamația din organism. Cercetătorii spun că ar putea fi secretul unei vieți mai sănătoase
Acest ulei reduce semnificativ inflamația din organism. Pur și simplu mătură deșeurile.
Un ingredient simplu îți poate salva mintea și corpul după 60 de ani. Fructul recomandat de experții de la Harvard
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul
Sucul de merișoare, aliat al arterelor. Le redă flexibilitatea și stimulează circulația sanguină
Te doare capul? Acest ingredient banal din bucătărie face minuni! E mai puternic decât o pastilă
Alimentul poate scăpa milioane de oameni de diabet și boli de inimă
Acest aliment poate preveni diabetul și bolile de inimă. E plin de fibre și reduce colesterolul și scade inflamația.
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C.
Oregano, planta simplă care reduce stresul, întărește imunitatea și luptă cu infecțiile
Superalimente pe care trebuie să le mănânci în fiecare zi. Mâncăruri esențiale pentru energie și vitalitate
Ce se întâmplă dacă mănânci corcodușe verzi. Nu ți-a spus nimeni ASTA! Sunt cianură în stomac
Leacurile bunicii revin: 5 remedii naturiste care chiar funcționează, confirmate de știință
5 plante medicinale care chiar funcționează (confirmate de știință).
Plantele care curăță sângele și mătură toxinele din corp. Sunt minune pentru circulație
Un simplu ingredient din bucătărie îți reface flora intestinală natural
Ceaiul de schinduf, remediu natural pentru reglarea glicemiei. Are efect antiinflamator
Sardinele, superalimentul la conservă. Conținut ridicat de Omega-3
Peștele care conține o cantitate importantă de Omega-3. Susține sănătatea oaselor și a inimii.
Planta aromatică ce îți menține funcționarea creierului și reduce stresul
Cel mai bun ceai pentru femeile de peste 40 de ani: cum să îți echilibrezi hormonii natural
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
Planta care îți detoxifică ficatul și îți îmbunătățește digestia
Această plantă îți detoxifică ficatul și îți îmbunătățește digestia. O ai deja în casă!
O legumă comună ar putea reduce glicemia cu până la 50%. E de mare ajutor pentru diabetici
Această legumă comună reduce glicemia cu până la 50%.
Usturoiul pe stomacul gol: mit sau terapie adevărată? Adevărul surprinzător
Pelinul, planta care intrigă medicii: poate calma inflamația, dar ascunde și riscuri serioase
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
