Bursucu' a slăbit în timp record. Dieta urmată de acesta: n-am renunțat la absolut nimic
Bursucu' a reușit să dea jos kilogramele nedorite într-un timp neașteptat de repede.
Bursucu', Adrian Cristea pe numele din buletin, este partenerul de emisiune al lui Teo Trandafir de la Kanal și a scăpat de kilogramele nedorite renunțând la ronțăieli.
”Nu am avut un moment în care să spun gata, de acum încep să slăbesc! și nu m-am lăsat de alimentele interzise, dar încerc să nu le mai consum atât de des. Pur și simplu mi-am spus, la un moment dat, că vreau să încerc să duc un stil de viață mai echilibrat. Am început să alerg. (...) Astfel, în momentul în care am decis să intru în această echipă, am spus că mă țin de program timp de minimum șase luni. După perioada aceasta, am văzut rezultatele… în momentul ăsta am 22 de kilograme în minus, dar e loc de mai bine. În ceea ce privește alimentația, n-am renunțat la absolut nimic. (...) Fără ronțăială, asta e marea problemă!
Dar mai scap și la altele… spre exemplu dacă mâine mâncăm la serviciu pizza sau fripturi și cartofi prăjiți, după aceea în 3-4 zile echilibrez balanța, ca să mențin greutatea la care am ajuns”, afirma Bursucu' într-un interviu pentru DC News.
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
Ce să mănânci când ai gastrită? 7 alimente care îți salvează stomacul
Ai dureri de stomac și senzație de arsură? Nu mai ignora semnalele. Ce alimente îți pot salva stomacul și pe care trebuie să le eviți.
Ce se întâmplă în corp dacă nu mănânci timp de 24 de ore
Alimente care îți curăță ficatul în 3 zile
Substanța din corp care provoacă cheaguri de sânge. Uite singurul FRUCT care o ține sub control. NU-l mănânci prea des
EXCLUSIV Dieta vegetariană și de post, impact asupra nutrienților. Dr. Lygia Alexandrescu oferă sfaturi importante
Impactul curelor cu sucuri asupra bacteriilor și inflamației
Cum se bea ceaiul corect. Reguli de aur pentru o ceașcă perfectă de fiecare dată
Omega-3, nutrientul minune pentru sănătate. E forță pentru creier și inimă
Autofagia: curățenia generală a corpului. Distruge celulele canceroase și întărește sistemul imunitar. Cât timp durează
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
