Produsele de post care trebuie evitate și care sunt alternativele sănătoase ale acestora. Popescu: Începi să te obișnuiești, gusturile se educă
Care sunt alimentele consumate în post ce trebuie evitate. Cu ce putem înlocui cartofii prăjiți fără să simțim vreo diferență de gust.
Postul alimentar, fie că vorbim de cel religios, menit să aducă pacea interioară, fie că vorbim pur și simplu de ceea ce specialiștii în nutriție numesc post parțial, poate fi considerat ca o formă de detoxifiere prin renunțarea pe o anumită perioadă la anumite alimente.
Cum piața este plină de tot felul de alimente de post, trebuie să fim atenți și la acestea, că nu toate produsele de post pot să ne și facă bine.
Produsele de post, de evitat
În acest sens, nutriționistul Mario Popescu a făcut o listă cu alimentele de post pe care ar fi indicat să le evităm, dar și cu pot fi acestea înlocuite astfel încât să nu simțim postul ca pe o corvoadă foarte mare, dar mai ales pentru a nu ne priva organismul de minerale, vitamine și nutrienți.
Pâinea albă
Astfel, în ”capul listei” se află pâinea albă, ”pâinea noastră cea de toate zilele”.
Aceasta poate fi înlocuită cu orice sortiment de pâine din făină integrală, iar nutriționistul subliniază că ”trebuie să avem grijă să fie pâine cu 100% făină integrală, dar nu pâine neagră.
În comerț sunt și variante de pâine neagră, care nu este altceva decât făcută cu coloranți, care fac mai mult rău decât bine”, a declarat Mario Popescu la Vorbește lumea de la Pro TV, adăugând că pentru un gust mai plăcut al pâinii integrale este suficient să o prăjim., în acest mod pâine devenind și mai ușor de tolerat, dar și mai gustoasă.

Pâine prăjită. FOTO: Freepik @chanwichit_khuy
Dacă în urma postului doriți să și scăpați de câteva kilograme, nutriționistul atrage atenția cu privire asupra alimentele cu un conținut de făină albă, inclusiv pastele făinoase, dar și a orezului alb, despre care spune că ”au o încărcătură glicemică foarte mare și impactează foarte mult glicemia, iar o glicemie crescută pe un termen foarte lung înseamnă creșterea incidenței bolilor cardiovasculare, dar și că luăm kilograme în plus și avem grăsimea aceea nedorită (n.r. grăsimea viscerală).
De aceea, toate aceste sortimente de cereale rafinate ar trebui să le înlocuim cu variante integrale.
De exemplu, orezul brun putem să îl amestecăm cu legume sau cu mazăre și astfel să obținem o masă cu un profil complet de aminoacizi, cu proteine complete, ceea ce ne oferă carnea”, a mai spus nutriționistul.
Produsele de patiserie, pe ”lista neagră”
Deși ne-am putea gândi că produsele de patiserie nu au cum să ne facă rău în post, nutriționistul le-a pus și pe acestea pe ”lista neagră”, iar explicația este dată de faptul că acestea conțin, pe lângă făina albă, și grăsimi trans, iar acestea sunt ”cele mai periculoase pentru sistemul cadiovascular, pe lângă faptul că ne îngrașă foarte mult, au o încărcătură glicemică mare, motiv pentru care ar trebui eliminate, ele neavând o variantă sănătoasă cu care să poată fi înlocuite”, a mai spus Mario Popescu.
Mezelurile de post, dăunătoare
În ceea ce privește mezelurile de post, precum și despre normale, care sunt produse ultraprocesate, și unele, și altele nu sunt cele mai indicate a fi consumate, însă cele de post ”sunt mult mai dăunătoare.
Pe lângă faptul că au nitriți, nitrați, conțin și foarte mulți aditivi pentru a înlocui gustul de carne. Sunt mult mai nocive. Acestea nu ar trebui, din punctul meu de vedere, consumate nici măcar ocazional”, a mai spus nutriționistul.
Și cum mezelurile de post, care în teorie înlocuiesc mezelurile clasice, nu pot fi înlocuite cu alte preparate, Mario Popescu face trimitere către legume, o variantă care poate fi de folos, mai ales în post.
”Venind primăvara avem la dispoziție urzici, lobodă, ștevie. Avem foarte multe variante, pe lângă leguminoase, fasole, năut, mazăre, care și ele sunt foarte versatile, pe lângă clasicul avocado, sunt foarte multe variante”, a mai spus nutriționist.
Cartofii prăjiți, de evitat
Cartofii erau, demult, considerați ca un aliment potrivit pentru a trece postul, mai ales că sunt și foarte versatili. Însă există un anumit mod de preparare al acestora pe care ar trebui să îl evităm pe cât de mult se poate, chiar dacă sunt foarte gustoși.
”Pe cartofii prăjiți ar trebui să îi înlocuim cu cartofi copți, în coajă, și putem obține o cină bună sau putem să îi tăiem ca pe cartofii pai, dar să îi băgăm la cuptor și să îi consumăm stropiți cu puțin ulei de măsline. Nu e mare diferență, la gust, începi să te obișnuiești, gusturile se educă”, a mai spus nutriționistul.
Halvaua, și ea pe lista neagră
În copilăria multora, halvaua se consuma cu pâine și astfel devenea un dulce ușor accesibil.
Însă, susține nutriționistul, ”halvaua are un conținut foarte ridicat de zahăr, are și multe E-uri, dar și un conținut ridicat de grăsimi nesănătoase. Deci ar trebui să o evităm”.
De asemenea, acesta a exemplificat și alte ”deserturi ale copilăriei”, precum salamul de biscuiți sau prea cunoscutele ”eugenii”, pe care le-a pus în categoria de ”așa nu”, deoarece vin cu o concentrație de foarte mult zahăr, grăsimi nesănătoase, o combinație care organismului nu îi face bine, pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt îi place”, a concluzionat nutriționistul.
Cum se bea ceaiul corect. Reguli de aur pentru o ceașcă perfectă de fiecare dată
Substanța din corp care provoacă cheaguri de sânge. Uite singurul FRUCT care o ține sub control. NU-l mănânci prea des
EXCLUSIV Dieta vegetariană și de post, impact asupra nutrienților. Dr. Lygia Alexandrescu oferă sfaturi importante
Microplastice în mâncare: cinci surse neașteptate din alimentația zilnică
A mâncat un castravete întreg și internetul a explodat. Iată ce s-a întâmplat în corpul lui! Video VIRAL pe TikTok
Dieta cu orez de 1.000 de calorii: cum funcționează și ce rezultate oferă
Brânza care îți îmbunătățește memoria. Compusul din această brânză e secretul unui creier sănătos
Alimentele „interzise” care ar putea proteja creierul: ce arată un studiu pe 25 de ani
Mâncatul la momentul potrivit, mai important decât somnul pentru sănătatea inimii
Mâncatul la momentul potrivit este mai important decât somnul pentru sănătatea inimii. Dar ce înseamnă, de fapt, momentul potrivit.
Un studiu demontează postul intermitent: nu pare să aibă efect pentru cine vrea să piardă din greutate
11 fructe bune dacă vrei să slăbești. Unele țin de foame mai bine decât ai crede
Cât de mult vei trăi, de fapt? Nu genele decid, ci alegerile tale zilnice! Detaliul despre longevitate care te va surprinde
EXCLUSIV 6 greșeli frecvente din Postul Crăciunului. Dr. Lygia Alexandrescu vine cu sfaturi
Dieta care arde grăsimea rapid. La ce trebuie să renunți pentru a scăpa rapid de kilogramele nedorite
Detox cu supă de oase: dietă minune sau minciună virală?
Supa de oase promite detoxifiere, piele perfectă și articulații sănătoase, dar ce spune știința? Este un "elixir" sau doar o modă virală?
Cum scap de pofta de dulce
Nu mai mânca asta! 5 alimente pe care medicii le evită cu orice preț
Crezi că mănânci sănătos? S-ar putea să te înșeli. Nu mai consuma aceste alimente! Medicii trag un semnal de alarmă!
Autofagia: curățenia generală a corpului. Distruge celulele canceroase și întărește sistemul imunitar. Cât timp durează
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Gătești cu acest ulei? Hrănește una dintre ele mai agresive forme de cancer
Adevărul șocant despre dietele antiinflamatorii. Ce funcționează cu adevărat
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
